Rockstadt Extreme Fest 2017: cronica de concert (ziua 4) si concluzii

Rockstadt Extreme Fest 2017: cronica de concert (ziua 4) si concluzii

Metalforce a fost si anul acesta la Rockstadt Extreme Fest. Ne-a placut si anul acesta la fel de mult. Mai jos, colegul nostru Eduard Farcas ne povesteste intr-o maniera foarte personala experientele la Rockstadt Extrem Fest 2017. Continuam cu ziua a patra de festival si o serie de concluzii. 

Mai jos link-uri catre cronica fiecarei zile de REF.

Continuarea:

Din pacate si ziua a patra a debutat cu o mica dezamagire, prin faptul ca i-am pierdut pe grecii de la Still Falling, pe care chiar as fi vrut sa-i vad pentru ca ii ascultasem acasa si chiar mi-au placut mult. Dar, pe de-o parte ora destul de „matinala” pentru a incepe concertele – 14:30, cat si o durere de spate teribila m-a retinut pana spre ora 15 la pat.

Am reusit totusi sa ajung la timp la DAF (Diamonds Are Forever) si sa-i prind integral la scena mare. Clujenii n-au dezamagit nici de aceasta data si mi-au transmis un vibe super fain, care m-a ambitionat sa continui ziua cu brio, in ciuda durerii apasatoare de care nu mai scapam. Tanjeam dupa un mosh pit sau macar dupa un circle pit, nu mai zic de wall of death, toate faine rau, pentru ca DAF stiu prea bine cum sa le organizeze, dar imi era practic imposibil sa iau parte la asa ceva, abia mai puteam sa stau in picioare de durere (pe parcurs alcoolul si-a facut treaba). Un super concert si abia astept sa-i revad sanatos de data asta pe frumosii baieti din Cluj! Bravo DAF si bravo si For The Wicked din ziua precedenta!

Au urmat bucurestenii de la Blacksheep si, desi death si/sau black and roll nu e genul meu de muzica, oamenii chiar au stiut sa anime publicul si sa-l binedispuna. L-am recunoscut pe Andrei la chitara, de la Psychogod. Bravo Andrei! Ati fost amuzanti si faini totodata cu muzica voastra zapacita si neserioasa, dar uneori chiar adevarata, cu privire la versuri!

Dupa care, am luat o pauza si m-am asezat la o masa in timpul concertelor celor de la Necrovile (asa cum v-am mai spus grind-ul nu-mi place deloc), si partial al celor de la Teethgrinder din Olanda (desi grind-ul lor mi-a placut, pentru ca era combinat cu un death si era pe alocuri melodic si cu riff-uri de chitara faine, fapt ce m-a ambitionat sa ma ridic si sa-i vad pret de cateva melodii).

Pentru mine ziua 4 de la REF a insemnat doua trupe pe care voiam sa le vad in mod special: Fit For An Autopsy si, bineinteles, Opeth. Oricum, o zi mai slaba ca trupe, parerea mea, fata de zilele 2 si 3. Si americanii din New Jersey nu m-au dezamagit deloc. Rand pe rand melodiile celor de la FFAA, cu versurile lor de fiecare data protestatare la adresa societatii si mai ales a guvernului american (prin melodii devenite in America adevarate mesaje si chemare la rezistenta impotriva abuzurilor si a ilegalitatilor comise cu nonsalanta de Guvernul SUA – Heads Will Hang sau Black Mammouth de pe ultimul lor album aparut in acest an, intitulat The Great Collapse), m-au patruns pana in maduva oaselor! Ce voce geniala si ce riff-uri pentru o trupa de technical deathcore! Concertul lor s-a incheiat putin cam devreme, parerea mea, dupa doar 35-40 minute, desi aveau alocat un slot de 50 minute, totusi s-a incheiat intr-un mare fel, cu celebra lor melodie Absolute Hope Absolute Hell, de pe albumul cu acelasi nume, aparut in anul 2015. Jos palaria in fata acestei minunate trupe! Sper sa-i mai revad pe viitor!

Crimena din Craiova a urmat la scena mica si chiar m-au surprins placut. Cu un nou vocal, in pielea lui Bob (aka Macarena), cu un look si o voce asemanatoare lui Max Cavalera, acesti baieti din sud au abordat un groove metal cu influente de hardcore si metalcore destul de pronuntate! Un concert foarte fain, cu doua cover-uri de la Sepultura si Lamb of God si cu melodii foarte bine legate, oltenii au stiut sa faca show mai ceva ca pe Ion Oblemenco. Felicitari Crimena si la cat mai multe realizari alaturi de simpaticul de pe acum oltean Macarena.

Au urmat cei de la Nile la scena mare, dar cum nu prea imi placeau, pentru ca au un technical death metal destul de monoton pentru mine si axat pe aceeasi tematica – Egiptul Antic – de vreo opt albume si mai bine de 20 de ani, drept pentru care am ales sa nu stau la concertul lor.

La scena mica a venit randul unor americani crestini sa cante, August Burns Red. Desi concertul a fost unul de-a dreptul electrizant, cu piese foarte faine, cu un metalcore de cea mai buna calitate, totusi, mesajele lor pro-crestine m-au lasat rece si nu au reusit sa ma atinga deloc! Mi s-au parut un pic cam fortati si uite cum uneori, desi muzica e faina, daca nu o impachetezi asa cum trebuie si implici mesaje religioase, practic risti sa pierzi niste fani. Cu toate acestea, fiecare trupa canta ce o defineste, iar daca ignoram partile care ne displac din versuri, muzica este excelenta.

Apoi am luat o pauza pana la Opeth, pentru ca cele doua trupe folk metal care au cantat anterior (Alestorm si An Theos) pe mine unul ma lasa rece! Chiar cred ca e genul de muzica pe care nu l-as putea asculta nici fortat!

Si a venit randul ultimului headliner de la REF 2017 sa ne incante: Opeth din Suedia. Si chiar au facut-o din plin!

Pentru prima oara in Romania, trupa infiintata in anul 1989 in orasul Stockholm de catre marele Lars Mikael Åkerfeldt (si de altfel singurul membru original ramas in trupa de la infiintare si pana in prezent), a reusit de fiecare data, de la album la album, sa ne impresioneze cu o paleta larga de ingeniozitati marca inedita Åkerfeldt! Un spirit capricios, dificil pe alocuri, dar glumet si binedispus atunci cand vrea el, acest geniu al vremurilor moderne a reusit sa faca din concertul de la REF unul de neuitat. De o inteligenta remarcabila, s-a gandit el asa ingenios, fiind prima oara in Romania si mai ales fiind la REF, festival de sonoritati extreme, sa combine vechiul Opeth (din perioada in care domina death metal-ul in ceea ce priveste atat stilul muzical abordat, cat si mai ales vocea) cu noul Opeth (cand predomina sonoritatile prog, psychedelice si occulte, cu influente din Camel, Comus sau Porcupine Tree).

Desi nu ma mai asteptam vreodata sa-l aud live pe Åkerfeldt facand growl-uri, iata ca m-a surprins, m-a uluit si mai mai ca m-a facut sa-mi pierd mintile de atata entuziasm. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ca abordeaza melodii de pe mai toate albumele, vechi si noi! A inceput frumos cu Sorceress de pe ultimul album cu acelasi nume si acontinuat cu The Wilde Flowers de pe acelasi album, dar apoi ne-a intors tare de tot in timp si ne-a cantat Demon of the Fall de pe My Arms, Your Hearse din 1997, iar apoi ne-a dus la minunatul album din 2003 – Damnation, de unde ne-a prezentat o mostra – In My Time of Need (acesta fiind de altfel albumul pe care l-am ascultat prima oara de la Opeth si totodata albumul care m-a facut sa ma indragostesc brusc de ei).

A mai trecut si prin Watershed din 2008, de unde a ales sa ne cante probabil cea mai buna melodie de pe acest album – Hex Omega, iar finalul a fost pur si simplu apoteotic, cantand Deliverance, de pe albumul cu acelasi nume din 2002. Nici nu stiu cand s-a incheiat! S-a terminat prea devreme, sau cel putin asa am perceput eu… as fi vrut sa cante trei ore! Mi-a parut rau ca n-au cantat si Eternal Rains Will Come de pe Pale Communion din 2014 sau The Devil’s Orchard de pe Heritage din 2011, ar fi fost chiar ca perfect, dar chiar si asa si aproape ca a atins perfectiunea line-up-ul prezentat de catre Opeth in ultima zi de festival!

Ultima trupa a festivalului, dar nu si cea din urma, a fost Till Lungs Collapse din Bucuresti. Cu Vali de la Breathelast la chitara, Radu Matric la tobe (ex-Rock’n’Ghena), Alex Zamfir la bas (Days Of Confusion) si cu un vocal demential de bun, Alex Pavelescu (ex-Deadeye Dick, Nevergoinghome), aceasta trupa de post-hardcore m-a incantat a doua oara pe acest an, dupa ce-i vazusem in deschidere la EMIL primavara asta in Expirat. Au un stil care practic te copleseste si te lasa fara aer! Te face sa-ti cedeze plamanii, dupa cum le spune si numele. De emotii, din pasiune pentru muzica lor si datorita mosh-pit-urilor care se fac in timpul concertelor lor.

A fost trupa ideala care sa inchida o editie cu numarul 5 a REF de neuitat!

Citeste aici cronica REF 2017 pentru ziua intai

Citeste aici cronica REF 2017 pentru ziua a doua

Citeste aici cronica REF 2017 pentru ziua a treia

CONCLUZIILE DE FINAL DE REF 2017

1) Ca de obicei, an de an, incepe si se termina brusc, nici nu-mi dau seama cand trec cele patru zile, iar la final ma ia o depresie fara margini, din care cu greu reusesc sa mai ies… Nici acum n-am reusit, voi incepe munca si nu ma pot concentra cu gandul inca la ce am trait in cele patru zile de povestit pisicilor!

2) Nu stiu daca editia din acest an a fost sau nu mai buna fata de cele din anii precedenti, am avut patru headlineri (unul extraordinar – Opeth, unul bun – Kreator si dou mai slabi – Annihilator si Carcass), dar cert este ca a fost cea mai lunga, cu multe trupe inca din prima zi de festival (si cantat pe ambele scene inca din prima zi de festival) si clar cu cele mai multe trupe prezente la o editie REF – 52 initial, 51 in final, dupa retragerea celor de la Allochiria, din pacate (o mare dezamagire pentru mine). Sper ca la anul nu vom mai avea parte de astfel de drame (formatii care sa nu mai vina, care sa-si piarda instrumentele sau sa intarzie)!

3) Organizarea buna, paza excelenta, dar mancarea mult mai proasta fata de cea de anul trecut! Va rog ca anul viitor sa faceti ceva cu privire la acest aspect, pentru ca cei adusi noi au dezamagit crunt. Mai scumpi si mult mai slabi in oferta, dar mai ales in calitatea oferita! Personal, mi-a fost rau de fiecare data dupa ce am mancat de la ei. La anul, daca veti continua cu aceeasi indivizi, voi veni cu sandwich-uri la mine. Bautura, de asemenea, slaba calitativ, mai ales berea, si limitata ca oferta, berile la cutie se terminau mai mereu inainte de miezul noptii, iar in timpul zilei erau mai toate calde!

4) Sper ca la anul sa exista in line-up una din urmatoarele trupe (repet, sper doar): Periphery (trupa mea preferata din noul val), Ihsahn, Kvelertak, Pain of Salvation (trupa mea preferata all time), Emperor (ar fi dementa), The Contortionist, Karnivool, Tool (ar fi criminal de-a dreptul asa ceva), Voyager, Beyond Creation, Born of Osiris, Rings of Saturn, Job For A Cowboy sau Walkways (au facut un mega show anul acesta la ArtMania).

5) Am asistat la probabil cel mai fain concert din viata mea – cel sustinut de Leprous. Cu oameni care au plans pur si simplu de emotii la auzul vocii lui Einar! Inclusiv eu! Asa ceva intalnesti poate doar o singura data in viata. Va multumesc REF ca ati facut posibil sa se intample asta, fie chiar si la o ora foarte tarzie, dar chiar a meritat din plin toata acea asteptare care parca nu se mai termina, toata acea tensiune eliberata doar in momentul in care concertul a inceput!

6) M-am reintalnit din nou cu foarte foarte multi prieteni dragi, amici, cunostinte de pe Facebook, s.a.m.d. Tin sa va multumesc din suflet tuturor! Fara voi viata mea ar fi una mult mai saraca. Si-mi pare rau daca nu am avut timpul necesar sa stau de vorba mai mult cu fiecare dintre voi. Promit ca la anul sa o fac.

7) Sa fim cu totii sanatosi pana la anul, pentru a ne putea bucura impreuna de o noua editie REF (cea cu numarul sase), care sunt sigur ca va fi si mai faina fata de cea de anul acesta. Important e doar sa se tina, iar noi toti sa o sustinem, asa cum o facem de cinci editii.

8) Observ ca tot mai multi oameni vin an de an la REF, chiar daca unii poate ca nu sunt neaparat rockeri, ci doar simpatizanti ai acestui curent muzical. De asemenea observ ca tot mai multi adolescenti cu varstele intre 14-18 ani aleg sa vina! Bravo lor! Toata stima pentru acesti copii! Stiu ca nu e usor sa participe la un festival de genul si ca fac mari eforturi, mai ales de ordin financiar. Am observat si ca oameni trecuti cu bine de 50 de ani au luat parte anul asta la REF. M-a incantat de minune un mosulica care dadea de nebun din cap la Suffocation, pana ce i-a cazut sapca de pe cap. Tot respectul cuvenit acestor oameni deosebiti! Rock till I die, nu-i asa.

9) Tin sa le multumesc si colegilor din Metalforce care m-au sustinut si m-au sfatuit si de ale caror sfaturi am tinut cont (Ionut, Octav, Catalin), dar si iubitei mele Bianca, care a fost tot timpul alaturi de mine, la bine si mai ales la greu (atunci cand nu ma mai puteam ridica din pat din cauza durerii avuta la spate si a facut tot posibilul sa pot ajunge si la ultima zi de festival – traiasca frectiile cu Carmol!).

Eduard Farcas

About author

5 Comments

  1. GIGI
    august 17, 21:41 Reply
    Hipstere mergi frate si fac cronica la Smiley....auzi tu Napoleon super trupa Annihilator plictisitori, monotoni pt unu care tine care ,,apreciaza sonoritati mai complexe'' ... ce facea Jeff Waters cu chitara aia e foarte complex pt unu care stie muzica nu pt un praf ca tine...
  2. xcrize
    august 18, 11:21 Reply
    multumim pentru comentariu, cu totii avem pareri si pareri.....ne bucura si parerea ta
  3. Chaos
    august 18, 14:46 Reply
    Mai, Gigi :)) Waters cu chitara este complex, dar unele trupe mai imbatranesc si ele:) Si Napoleon sunt geniali, este un nou val de muzica, suntem deschisi catre orice gen de rock/metal nou. Ar trebui sa fim cu totii:)
  4. Razvan G
    august 23, 13:11 Reply
    Opeth n-au fost pentru prima oara in Romania, au fost headlineri la Artmania acum mai multi ani (unul dintre putinele concerte mari la care am plecat la jumatate:)). Parca erau anuntati si pentru Arene mai acum 2-3 ani, nu stiu daca s-a mai tinut concertul ala. Mie nu-mi plac, asa ca te inteleg si pe tine cu Carcass, o trupa uriasa, cu riffuri deloc "fara noima", nu stiu cum ar putea fi asa cand vorbim de Bill Steer, si cu ritmul acela care este deja trademark. Problema cu Carcass in seara aia a fost, dpmdv, ca au "rostogolit" prea vivace setlistul ala, parca se grabeau sa termine. Altfel, mi se pare amuzanta comparatia Walker/ cheap Mustaine. Acum multi ani, inainte de Friedman, parca, Mustaine chiar l-a ofertat pe Jeff care a refuzat preferand sa fie D-zeu in propria trupa. Probabil ca au mai ramas ceva reziduri prin subconstient:)) Si da, perfect de acord, Leprous au fost de departe trupa nr 1 a REF. Am avut aceleasi senzatii. P.S...trebuia sa vezi si Napalm Death, s-au departat binisor de grind, pe alocuri a fost chiar punkereala.
  5. Eduard Farcas
    august 23, 14:36 Reply
    Răzvan G, mulțumesc de lămuriri. N-am știut că Opeth au cantat la AM și da, acum câțiva ani trebuia să fie la Arene Opeth + Katatonia și a fost o mare mare țeapă! Îmi pare rău că n-am văzut Napalm Death, rămăsesem cu ei in minte că sunt grind! Și Billy Steer îmi place mult, dar nu în Carcass, ci în Gentlemen's Pistols, acolo rupe riff-ul in doua! Nu știu de ce, dar nu prea sunt pe placul meu, desi ascultând cu ceva ani in urma Heartwork, iar apoi Surgical Steel, chiar mi-au plăcut, dar acum, in concert, m-au lăsat cu un gust amar așa, ca și Annihilator de altfel...și btw, chiar nu știam de faza cu Jeff și Mustaine, deci, l-am intuit bine, zic eu! Toate bune Man și mă bucur că ti-a plăcut enorm Leprous. Vezi că pe 19.11 vor concerta alaturi de Agent Fresco și Alithia in Budapesta. Vii?

Lasa un comentariu