RECENZIE CONCERT ALCEST / CLUB QUANTIC

Inca de cand a fost anuntat acest concert mi-am exprimat dorinta de a merge si a revedea trupa franceza de blackgaze Alcest, ca si convingere personala ca show-ul de la ArtMania de anul trecut nu este unul caractersitic lor, din punctul meu de vedere Alcest fiind o trupa de indoor si mai putin de outdoor, acolo unde lumea nu vine doar pentru o trupa, ci pentru un intreg festival.

Muzica lor intima, simpla si eleganta, cu tente de noblete pe alocuri, introspectiva si mai ales extrem de personala nu se poate preta la energia, agitatia si eterogenitatea participantilor unui festival, fie el si ArtMania, de aceea, anul trecut, dupa 2 melodii am ales sa plec, pentru ca nu ma prindea deloc ceea ce se intampla si sa-mi propun sa-i revad intr-un concert dedicat lor, dupa cum a fost cel din Quantic. Iar convingerile nu m-au tradat nici de aceasta data!

In deschidere, o trupa de 3 tinere islandeze, pe numele lor Kælan Mikla, cu o abordare muzicala aflata la granita dintre synth-pop, post-punk si cold-wave, ce trebuie sa recunosc ca nu m-a prins, stilul lor nefiind pe placul meu, asa ca am asteptat urmatoarea trupa, pe care o stiam, si anume Birds in Row din Franta.

Cei 3 temerari originari din Laval, nu doar ca nu m-au impresionat deloc, dar mi-am dat seama ca tot ce inseamna hardcore-punk, post-hardcore, screamo, emo, si pe alocuri chiar si metalcore de ceva timp incoace nu mai rezonez cu ele, asadar, dupa doar 3 melodii am ales sa parasesc incinta, pentru a face loc unei binemeritate pizza de la Quantic. Nu contest faptul ca Birds in Row ar fi cantat prost, nicidecum, mai ales ca ultimul album, lansat in urma cu 2 ani, are si elemente de melodic si chiar si prog, dar daca in urma cu 2 ani as fi dat aproape orice sa-i vad live, acum am realizat, ca pentru mine, au cam venit cu 2 ani intarziere in Romania, iar muzica lor nu-mi mai exprima pur si simplu nimic.

In jurul orei 21:30, dupa cum era si anuntat de catre organizator, Neige aka Stéphane Paut, unicul membru fondator al trupei Alcest, inca din anul 2000 (compozitie, voce, chitara, clape), alaturi de Winterhalter aka Jean Deflandre (tobe), care a ales sa i se alature in acest “voiaj spiritual” lui Neige, incepand cu anul 2009 si sa renunte treptat la trupe mai cunoscute din underground-ul francez precum Peste Noire si mai apoi Les Discrets, impreuna cu cei 2 muzicieni invitati special pentru reprezentatiile live, inca din anul 2010 – Pierre „Zero” Corson (chitara) si Indria Saray (bass), au pasit pe scena de la Quantic, iar primele acorduri din acest melanj de post-black metal cu shoegaze si pe alocuri dream pop, pe care Neige l-a denumit generic blackgaze, au inceput sa rasune puternic prin intermediul melodiei “Les Jardins de Minuit”, etalon al ultimului album lansat in toamna trecuta si intitulat “Spiritual Instinct”, denumire pe care a purtat-o de altfel intreg turneul European al trupei, urmata fiind de o alta “mostra” proaspat creata de mintea complexa a lui Neige, si anume “Protection”, spre deliciul publicului bucurestean, aflat in numar de aproximativ 400 persoane, intr-o seara mohorata de marti.

Dupa familiarizarea cu ultimul album, Alcest au tinut sa ne aduca aminte ca in urma cu aproximativ 4 ani lansau probabil cel mai cunoscut album al trupei de pana in prezent (nu insa si cel mai bun, in opinia mea, din cariera trupei), si anume “Kodama”, dupa care au ales sa ne prezinte 2 piese, “Oiseaux de proie” mai intai, urmata la ceva timp de chiar melodia care da titlul albumului. Intre ele, o incursiune si mai adanca prin istoria trupei, cu melodii precum “Autre Temps” de pe probabil, zic eu, cel mai bun album al trupei, intitulat “Les Voyages de l’Âme” din 2012, dar si minunata si sentimentala “Écailles de Lune”, de pe albumul omonim din 2010, si pentru ca a fost vorba despre promovarea noului album, alte 2 dovezi ale unui material extrem de solid si aproape perfect masterizat s-au putut auzi la Quantic, si anume “Sapphire” si “Le Miroir”, in timp ce la bis (pentru ca au facut si bis, asa cum era de asteptat), melodii de referinta din cariera trupei, precum “Là Où Naissent Les Couleurs Nouvelles” de pe albumul meu preferat, cat si mai ales “Délivrance”, esenta albumului “Shelter” din 2014, au facut ca publicul sa vibreze la unison cu ceea ce reprezinta ideea de baza din spatele conceptului de Alcest, si anume “muzica pentru spirit”.

Personal, show-ul lor mi-a depasit cu mult asteptarile si mi-a confirmat ca Alcest este cu adevarat o trupa etalon pentru genul post-black metal, alaturi de alte trupe consacrate precum Deafheaven, Harakiri For the Sky, White Ward, Der Weg Einer Freiheit sau Downfall of Gaia, cu un plus insa pentru francezi la capitolul melodicitate si varietate in abordarea muzicala, un fel de eleganta prin simplitate as numi-o eu.

Ce nu mi-a placut si sincer cred ca este cel mai eterogen concert indoor la care am participat vreodata, din prisma trupelor care au luat parte in deschiderea acestui turneu, alese total neinspirat, parerea mea. As fi vrut sa vad tot ceva din aria post sau chiar black metal in deschidere, iar plaja de alegeri cred eu ca este una cat se poate de vasta, si sa nu fiu nevoit sa trebuiasca sa stau pe afara in asteptarea headliner-ului, doar pentru ca trupele din deschidere nu au absolut nici o treaba cu muzica trupei aflata in turneu. Acesta este si motivul pentru care am renuntat sa mai particip la festivaluri outdoor precum REF si sa aleg in schimb festivaluri precum ArtMania sau chiar DBE, acolo unde te astepti sa vezi doar anumite formatii, nisate pe stilurile si genurile muzicale care-mi plac si pe care le ascult cu placere in fiecare zi. Faptul ca trebuie sa dai “skip” la anumite formatii, doar pentru ca n-au nici o legatura cu ideea festivalului sau al concertului respectiv, pentru mine reprezinta un mare inconvenient.

 

Totusi, muzica celor de la Alcest m-a facut sa uit rapid de acest mic detaliu neplacut si sa ma bucur de faptul ca i-am putut vedea in sfarsit si indoor, cu un show mult mai reusit, consider eu, fata de cel de anul trecut de la ArtMania.

 

 

O recenzie realizata de catre Eduard Farcas – Metalforce.

Photo credit: Octavian Teodorescu

About author

0 Comments

Nici un comentariu

Puteți fi primul care posteaza comentariu