Rockstadt Extreme Fest 2017: cronica de concert (ziua 3)

Rockstadt Extreme Fest 2017: cronica de concert (ziua 3)

Metalforce a fost si anul acesta la Rockstadt Extreme Fest. Ne-a placut si anul acesta la fel de mult. Mai jos, colegul nostru Eduard Farcas ne povesteste intr-o maniera foarte personala experientele la Rockstadt Extrem Fest 2017. Continuam cu ziua a treia de festival. 

Si el zice asa:

…si nici nu mi-am dat seama cand a sosit si ziua a treia a festivalului… Fiind inca uluit de concertul celor de la Leprous din seara precedenta, am aflat cu stupoare alte doua vesti proaste: cei de la Wolfheart vor urma sa concerteze dupa ora 02:00, din cauza unor probleme avute la aeroport cu clasica ratacire a instrumentelor muzicale, dar si ca cei de la Allochiria nu vor mai concerta la REF, din cauza ca tatal tobarului a trebuit sa fie internat de urgenta, fapt ce a condus la anularea acestui concert, care sunt sigur ca ar fi fost unul cu adevarat minunat… Asteptam cu sufletul la gura sa-i revad pe Allochiria, dupa ce ii vazusem pentru prima oara in viata mea live in anul 2015 in defunctul Question Mark.

Stiri care m-au intristat, mai ales cea cu absenta grecilor de la aceasta editie de REF, m-au determinat sa nu mai pot lua parte la prima trupa Anime Torment, si intentionam nici la IXXI (9-11 adica) sa nu iau parte, doar ca spre surprinderea mea, organizatorii au decis sa inceapa ziua mai tarziu, data fiind eliberarea celor doua slot-uri, asa ca IXXI a ocupat pozitia celor de la Wolfheart. I-am prins si surprinzator mi-au placut. Un black metal scandinav (din Suedia) bine pus la punct, melodic pe alocuri si cu un instrumental foarte placut, acesti adepti de metale extreme cu adevarat (singura trupa pura de black metal de la aceasta editie) mi-au dat un vibe fain, care a continuat pe parcursul intregii zile.

 

O alta surpriza a fost ca i-am prins si pe italienii (romani din regiunea Lazio) de la Seventh Genocide. S-a eliberat pozitia celor de la Allochiria si organizatorii din nou, au decis sa traga toate trupele de la scena mica cu o pozitie mai sus, asa ca 7th Genocide a inceput de la ora 18, in loc de 16:40, fapt care chiar m-a bucurat enorm. Ii stiam, ii ascultasem special acasa cu o seara inainte de debutul REF, stiam ca e singura trupa de post-black de la fest, dar surpriza: nu stiam ca sunt toti copii (adica sub 20 ani). Niste adolescenti extrem de talentati, cu o voce puternica, cu riff-uri melodice si elaborate, ce m-au facut la final de concert sa scandez ca la Peluza Nord de pe Stadio Olimpico din Roma… Lazziali, Lazziali la, la, la… ca deh, fotbal si pentru ca S.S. Lazio Roma este una din echipele mele favorite de fotbal all time (desi nu am deloc afinitati de natura fascista), doar ca echipa anilor 1999-2000 mi-a ramas mereu in suflet (pentru cei care stiu ce spun)!

Au urmat la scena mare Suffocation! Si ce concert! Ce technical death metal de calitate! Cu melodii atat de pe ultima lor aparitie discografica – Of the Dark Light, dar si dupa albume mai vechi, americanii din New York au reusit sa ne prezinte ce inseamna cu adevarat sa ajungi sa fii perfect cand vine vorba de a canta technical death metal! Un concert prea fain!

Apoi, la scena mica, au urmat clujenii de la For The Wicked (sau For The Weekend, dupa cum au fost botezati de unii pustani nestiutori de prin public). Cert e ca acesti baieti simpatici, adepti de sonoritati fake metal (asa zic ei, eu zic o impleteala de metalcore cu ceva deathcore pe alocuri), au reusit sa convinga publicul de la scena mica sa ia parte la cel mai mare circle pit din istoria scenei mici de la REF! Cel putin 50 de oameni se invarteau ca niste bezmetici de se ridicase colbul si nu se mai putea respira in fata, fapt ce m-a determinat sa ma mut mai in spate, daca mai voiam sa mai vad ceva! A fost nebunie pura! Glume haioase intre melodii, un public ascultator si entuziasmat, un concert neasteptat de placut! La final au incheiat cu prea cunoscuta melodie „I’m in love with the coco” (daca asa s-o numi, habar n-am), pe care au transformat-o intr-un imn deathcore ce a prins de nota 10 la public!

La Napalm Death m-am dus sa ma schimb, asa ca nu i-am vazut si nici macar nu-mi doream s-o fac, grindcore-ul fiind un gen care nu-mi place mai deloc!

Dar, m-am intors la timp sa-i vad la scena mica pe austriecii de la Give Em Blood! Nu aveam cum sa ratez asa ceva! Infiintati prin 2009 in Graz, s-au despartit in anul 2013, dupa ce au scos un album si un split. S-au reformat abia anul trecut, iar stilul lor de hardcore combinat cu deathcore m-a facut rapid sa intru in ritm si sa admir aceasta minunata trupa! Melodie dupa melodie, ca un tsunami m-au lovit! Efectiv nu ma mai saturam de ei! Nu mi-am dat seama cand au terminat (parca prea repede, dar asa se intampla cand iti place ceva mult), asa ca dezamagit, m-am mutat la scena mare… doar ca dezamagirea a disparut rapid cand am realizat ca era timpul pentru islandezii de la Solstafir!

Mai oameni buni, nu stiu voi cum sunteti cand va ganditi la Islanda, la prea frumoasa Islanda, salbatica si deosebita, si daca ati stii ce trupe si ce artisti are aceasta mica tarisoara de la Polul Nord, nu v-ar veni sa credeti (asa, fugitiv, imi vin in minte Sigur Ros sau Legend, dar si Royksopp). Aceasta tara e predestinata pentru un sound dark, ambiental, melancolic, post rock! Asta a facut si Solstafir! Ne-a bagat in transa, in visare, in meditatie! Veniti la REF sa ne prezinte melodii atat de pe ultimul lor album – Berdreyminn (si ce melodii criminale – Silfur-refur, Ísafold, Nárós sau Bláfjall), dar si adevaratele imnuri rock de pe Otta sau Svartir Sandar (si anume Fjara), concertul lor a fost unul memorabil! A fost clar trupa serii pentru mine si ei ar fi trebuit sa fi fost headlinerii, nu Carcass! Oricum au fost. Si cand te gandesti ca pe primul lor album cantau un black-viking banal… Ce transformare incredibila! La un moment dat au adus un omagiu unui prieten care s-a sinucis (prin melodia Necrologue) si care chiar m-a impresionat. Tot de pe acelasi album, intitulat Kold, din 2009, au ales sa-si incheie si concertul, prin celebra lor melodie Goddess of the Ages (de fel asa isi incheie ei mai toate concertele, inclusiv pe cel de anul trecut de la ArtMania, cand au ales sa aduca un omagiu de aceasta data victimelor de la Colectiv). A doua oara asadar cand ii vad si nu m-au dezamagit nici de aceasta data! Pur si simplu superbi!

…si a venit randul bulgarilor de la scena mica, mai intai Last Hope! Cu un hardcore curat, „in your face” cum s-ar spune, bulgarii din Sofia au facut un show grandios, asa cum o fac de fiecare data. Piese cu mesaje puternice, cu pasaje de chitara foarte antrenante si o voce etalon pentru stilul hardcore, concertul lor a fost unul demential!

Pana sa vina si Them Frequencies la scena mica, la scena mare au cantat engelzii de la Carcass, cu o voce plata si limitata, cu riff-uri de chitari fara noima, cu un ritm care te facea sa te intrebi daca nu cumva canta de o ora aceeasi melodie liniara. Desi s-au straduit sa ne cante atat de pe Surgical Steel, dar si de pe celebrul Heartwork care i-au adus la rangul de trupa cult pentru sonoritati extreme, tot degeaba, prestatia lor a fost una destul de slaba.

Them Frequencies, o trupa mai buna ca Last Hope, desi este una mai putin cunoscuta. E buna pentru ca e mai lucrata, mai complexa, abordeaza o combinatie de sludge cu post-hardcore, o voce super faina si o chitara geniala, niste instrumentisti cu adevarat buni! A fost a treia oara cand i-am vazut live, dupa cele doua dati din 2015 (din Question Mark si de la REF) si din nou m-au surprins intr-un mare fel! Prea tari si bravo Bulgaria! You did my day special!

Intr-un final am ramas sa-i vad si pe finlandezii de la Wolfheart, desi, personal, death metal-ul melodic finlandez nu prea mi-a placut mie asa mai niciodata, dar am zis sa le dau asa o sansa ca poate live vor fi faini! Si chiar au fost! A meritat asteptarea din plin. Cu o voce peste mai tot ce inseamna la ora actuala melodic death metal, cu un instrumental mult mai complex decat un banal melodic death metal finlandez, ce avea cand pasaje de black, cand pasaje de thrash, cu un tobosar foarte talentat, Wolfheart mi-a inchis intr-un mod frumos cea de-a treia zi de la REF 2017.

Citeste aici cronica REF 2017 pentru ziua intai

Citeste aici cronica REF 2017 pentru ziua a doua

Citeste aici cronica REF 2017 pentru ziua a patra si concluzii

Eduard Farcas

About author

0 Comments

Nici un comentariu

Puteți fi primul care posteaza comentariu