GUNSHEE – Friends Through Here (cronica lansare album)
Sunt rare ocaziile in care asisti la o lansare de album a unei trupe originale romanesti, din punct de vedere al exprimarii muzicale, cu atat mai rar cu cat a fost aceasta pandemie, iar posibilitatea de a mai recenzui un concert bun s-a redus practic la 0 in ultimele 18 luni, iar cum o parte a existentei mele se “hraneste” cu astfel de momente, va puteti imagina tortura sufleteasca prin care a trebuit sa trec in toata aceasta perioada! Dar gata, cei 3 frumosi baieti de la Gunshee au decis sa ma salveze, exact cum o facea Captain Planet pe vremuri in celebrele desene animate!
Asadar, in seara zilei de 15 iulie, intr-un Pub de la Universitate, acesti baieti au decis sa-si prezinte noul lor material discografic publicului, primul de altfel, dar unul extrem de solid si mai ales original mai din toate punctele de vedere, iar daca mai adaugam si faptul ca artwork-ul este realizat de catre Costin Chioreanu, care este de departe un geniu si are ochi sa vada trupele bune, dar si faptul ca Titus Constantinescu, acest om minunat, a ales sa-i ajute cu merch-ul, asta spune extrem de multe despre ce au putut realiza acesti tineri braileni in ultimii 2 ani pe scena rock romaneasca.
Ok, poate ca nu sunt singurii care in ultimii 5-7 ani au adus un suflu nou in materie de sonoritati rock in Romania, dar pot fi numarati pe degetele de la o singura mana! Au mai reusit trupe precum Flesh Rodeo si Tragic sa mai faca asta, trupe care inca mai exista din fericire, Ucigan, care exista, dar nu mai concerteaza momentan, Axial Lead, care odata cu tragedia din Colectiv si decesul unuia dintre membri trupei au decis sa puna capat activitatii, sau brasovenii de la The Dignity Complex, care din lipsa de public tinta si sustinere, au ales sa inceteze si ei activitatea undeva prin 2018. Doar ca cei din Gunshee sunt si extrem de tineri, au undeva la 25 de ani, iar singurii ce pot fi comparati cu adevarat cu ei sunt constantenii de la Cardinal, care au debutat pe scena in urma cu 5 ani, cand nu aveau nici macar 18 ani, deci o alta trupa precoce si care au adus un suflu nou muzicii rock din aceasta tara.
Concertul a debutat cu melodia “Sayid”, de pe acest album nou, intitulat “Friends Through Here”, care s-ar traduce ceva de genul “Prieteni Trecand Prin Asta”, cu trimitere probabil la faptul ca totul este greu in viata, dar atunci cand treci impreuna prin orice, mai ales prin aceasta zbuciumata lume a muzicii, totul pare mai placut cand ai alaturi de tine prietenii buni din copilarie, pentru ca asta sunt ei la origini, 3 buni prieteni ce au copilarit impreuna.
Albumul poate fi ascultat pe platformele muzicale Spotify si Bandcamp.
A urmat o piesa care nu face parte din album, iar apoi o alta melodie de pe album, “Inward”, care alaturi de “The Great Crippler”, sunt si favoritele publicului, public, care dat fiind faptul ca intrarea a fost gratuita, s-a impartit in 2 categorii: cei care au venit special sa vada Gunshee la treaba, adica prieteni, cunostinte si amatori de buzica buna, dar si cetateni care n-aveau absolut nici o treaba cu acest concert, ei venisera doar sa bea o bere si sa manance un mic si s-au pomenit si cu un concert pe cap, iar uimirea de pe fetele lor a fost si mai mare atunci cand baietii au dat drumul la muzica, era clar ca era ceva total nou pentru ei, pentru ca i-a lovit din plin si pe buna dreptate, cand toata viata ta ai mancat mici pe Bosquito, Spitalul de Urgenta, Voltaj si Directia 5, sa apara acum 3 copii pe scena si sa-ti livreze ceva ce probabil nu poti intelege! Acesti 3 copii, ca tot i-am adus in discutie, veniti din Braila si stabiliti in Capitala, se numesc Gabriel-Laurentiu Grigore la tobe, pe scurt, Laur, care pe langa acest proiect mai colaboreaza cu multi alti artisti de hip-hop din tara si strainatate, Serban-Corneliu Mateescu la chitara bass, acest mic Geddy Lee al muzicii romanesti, atat prin miscarile scenice, cat si prin pedalierele alea monstru pe care le aduce pe scena, ei bine, dl. Serban mai colaboreaza si el cu trupa de death-prog Saddayah, dar si cu minunata trupa de funk The Groovy Bastards si ultimul, dar nu si cel din urma, Razvan-Ionut Stancu aka Heri la chitara solo, cel care vine si coloreaza, umple muzica celor de la Gunshee precum un iscusit pictor, sau arhitect.
Asadar, cred ca acum va puteti da seama de ce muzica celor de la Gunshee este atat de diversificata, de volatila si de anti-pattern, pai si cum sa nu fie asa cand acesti 3 baieti asculta de la hip-hop si pop, pana la jazz, simfonica, clasica, world music, oriental, prog si kraut-rock din anii ’70, influentele fiind toate prezente in muzica lor, distrugand orice bariera de stil si orice limitare de gen si nedorind sa pice in “capcana” majoritatii trupelor noi din tara, care vor sa cante ca “X” sau ca “Y” trupa si deci nu aduc absolut nimic nou, doar se perpetueaza la nesfarsit in acelasi cerc al mediocritatii, iar asta si datorita faptului ca nici nu vor sa iasa din acea “sfera de influenta” si sa asculte si altceva in afara de metal, evident asta te califica automat ca fiind limitat din punct de vedere compozitional, nu ai cum sa fii un bun compozitor daca tu ramai blocat doar in acea “bucla”, dar din pacate foarte putini pot intelege asta, de aceea Gunshee este un talisman nepretuit pe o scena atat de saraca in muzica cu adevarat de calitate!
Ce mi s-a parut iarasi grozav a fost faptul ca Serban, baiatul de la bass, mi-a recunoscut tricoul pe care-l aveam pe mine cu trupa Progresiv TM, albumul “Dreptul de a Visa” din 1976, o trupa magistrala pentru prog-ul romanesc, a venit la mine si mi-a zis “cat de tare bro, de unde ai tricoul, foarte misto a fost trupa asta?”, i-am zis ca l-am facut pe comanda si ca ma bucur tare ca un copil de cel mult 25 de ani stie asa ceva, iar cu asta v-am demonstrat inca-odata, daca mai era nevoie, cat de speciali pot fi acesti 3 oameni si ce muzici asculta la varste atat de fragede!
Revenind la concertul in sine, melodii mai lente, precum “Morning Worry” au alternat cu piese de o complexitate aparte, precum “Croats”, sau “Race Condition”, dar si cu melodii catchy ca “Thomas” si ea prezenta pe acest album nou si dupa cum v-ati dat seama, tot concertul a alternat intre melodii de pe album si melodii care n-au intrat pe album din cvasi-motive, dar piese, cel putin as zice eu, la fel de reusite, pe care mi-as dori sa le vad pe urmatorul lor album, un solid exeplu fiind in finalul concertului ceea ce ei au numit-o in gluma “Balene”, de un experimental de inalta clasa ce a pendulat de la acorduri acustice si pana la jazz, prog si chiar hardcore!!!, noi, cei care am venit in acest local pentru muzica si nu pentru mici, organizand rapid si un pogo de toata frumusetea!
Acest vibe a contiunuat ca urmare a solicitarii unui bis si ce bis au ales baietii sa ne prezinte, “You Know You’re Right” de la Nirvana, o melodie aparuta post-mortem Kurt Cobain, dar o melodie de o greutate aparte pentru asa zisul “cantec de lebada” al fenomenului grunge. Si pe langa agitatia tipica genului al catorva cu sange fierbinte de prin public, printre care si subsemnatul, nu mica mi-a fost uimirea sa-i aud vocea lui Heri, o voce tipica de grunge, extrem de buna, desi trupa este 100% instrumentala, cred ca Heri bate pe putin 80% din vocalii actuali de pe la noi, majoritatea niste amatori ce habar n-au sa cante, daca si-ar pune mintea sa faca si partea de voce pe viitor!
In concluzie, a fost un concert incendiar, un concert fata de care aveai noroc daca apucai sa-ti tragi respiratia intre melodii, deoarece fie ca era vorba de melodii mai lente, sau mai energice, felul in care au fost gandite si concepute nu-ti dadeau timp de ragaz, toata aceasta goana de masuri, marimi, ritmuri si pattern-uri total atipice pentru tot ce inseamna in termeni simpli “rock”, o frumoasa matematica, dar deloc stilizata, ca la genul mathcore sa zicem, sau ca la industrial metal, sau precum canta Meshuggah ori Converge, nicidecum, mai degraba o matematica fluida, sau o fizica cuantica, ce nu este atat de stricta si poate fi interpretata din mai multe puncte de vedere, sau, cum ne spune insusi termenul de “race condition” din informatica, dupa cum imi explica Serban: “cand doua fire de executie folosesc aceeasi resursa si se bat care sa ajunga primul, nefiind predictibil care va ajunge”, un fel de dubla conditie simultana a Pisicii lui Schrodinger, cam asa sta treaba si cu acesti 3 baieti minunati, din punct de vedere al ascultatorului, ca nu stii care va “intra” primul pe piesa respectiva si care va “continua” pasajul si mai ales cum, in ce gama, sau in ce cheie va ramane, totul fiind impredictibil, dar la final un design cu totul aparte si deosebit! Sa faci toate astea la nici 25 de ani, denota o inteligenta remarcabila, minti cel putin deschise spre noutate si mai ales spirite libere de orice ingradiri de natura tehnica, muzicala, sociala, financiara, etc., intr-un cuvant RESPECT voua oameni frumosi pentru ca existati si imi faceti de fiecare data viata mai captivanta, cu fiecare ascultare si fiecare concert descopar ceva nou la voi, iar asta inseamna sa fii cu adevarat un mare artist, implicit o mare trupa!
Cronica realizata de catre Eduard Farcas – Metalforce
0 Comentarii
Nu există încă nici un comentariu.
Puteți fi primul care comenteaza la acest post!