• CRONICA CONCERT LUNA AMARA& GUNSHEE IN CLUB QUANTIC – 15 NOIEMBRIE 2019
  • CRONICA CONCERT LUNA AMARA& GUNSHEE IN CLUB QUANTIC – 15 NOIEMBRIE 2019
  • CRONICA CONCERT LUNA AMARA& GUNSHEE IN CLUB QUANTIC – 15 NOIEMBRIE 2019

CRONICA CONCERT LUNA AMARA& GUNSHEE IN CLUB QUANTIC – 15 NOIEMBRIE 2019

Despre Gunshee auzisem numai de bine inainte de a-i vedea pentru prima oara live, in luna octombrie, iar acel concert chiar m-a impresionat, prilej pentru care am dorit sa-i revad neaparat pe baieti din nou la treaba. De loc din Braila, dar rezidenti in Bucuresti, dintre cei 3 tineri membri ai trupei (Laurentiu – tobe; Razvan – chitara; Serban – bass), doar pe Serban il stiam de la formatia ploiesteana de prog-death metal Saddayah si chiar ma impresionase stilul lui flamboiant de a se exprima la chitara bass, in genul Geddy Lee de la Rush, atat prin energia transmisa publicului, dar si prin pasiune si gesturi, electrizant si care iti da o anumita dependenta, asadar, ma bucuram sa aflu ulterior ca trupa lui preferata chiar e Rush, a unui copil practic de 21 ani, care a ales sa invete singur bass si o face mai bine decat 90% din tot ceea ce ofera in prezent Romania la acest capitol, in opinia mea! De altfel, toti cei 3 membri ai trupei sunt autodidacti, si de cele mai multe ori pasiunea pentru muzica si silinta bat o scoala de muzica facuta doar de dragul parintilor sau pentru ca da bine la CV, parerea mea. Aceasta pasiune m-a dus cu gandul la o alta trupa excelenta din Romania, de asemenea autodidacti si dedicati si ei, si anume Asemic, dar care spre deosebire de Gunshee, sunt mai nisati pe prog si oarecum mai monotoni in exprimare, atat artistica, cat si compozitionala. Gunshee in schimb au ales sa nu aiba un gen pregnant in muzica lor, ci mai degraba sa propuna ascultatorului un sunet organic, fluid si mai ales original, cu compozitii ce au un spectru larg de exprimare, de la instrumental prog rock la baza si pana la stoner, punk, metal si mult, foarte mult experimental printre ele, cu titluri de melodii care mai de care mai amuzante, in contrast cu muzica, as zice in genul The Aristocrats (pentru cine cunoaste). Influentele sunt cat se poate de normale, de la Tool, Rush, King Crimson, The Aristocrats, la Mother Engine (ba chiar una dintre melodiile lor mi se pare ca s-au inspirit din “Hangar”-ul celor de la Mother Engine, o trupa pe care pur si simplu o ador), Colour Haze sau Samsara Blues Experiment, dar aceste influente nu deranjeaza si nici nu sunt copiate ad literam, ci mai degraba vin si completeaza un bagaj muzical extrem de complex, pe care acesti tineri il au. Modul in care bate Laurentiu la tobe este si el molipsitor, iar chitara lui Razvan este delicioasa, te unge pe suflet. M-as hazarda, dar pe buna dreptate, si nu ar fi prima oara cand as avea dreptate (am procedat la fel cu trupa Cardinal din Constanta cand i-am vazut live pentru prima oara in 2016, pe cand membrii trupei nu aveau 18 ani) si as zice ca trupa Gunshee va fi in urmatorii 2 ani “the new shit” dupa cum spun americanii, pentru ca au tot ce le trebuie, iar in argumentarea acestui detaliu as aduce in discutie inclusiv decizia celor de la Luna Amara de a-i promova, si stim foarte bine ca in urma cu 10 ani Luna Amara a ales sa promoveze o alta trupa excelenta, pe Alternative Quartet din Cluj, care ulterior s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune trupe de rock din Romania, asadar, as zice q.e.d. si mai ales ca am incredere atat in acesti 3 minunati tineri, dar si in urechea mea muzicala si in spiritul meu critic, cand vine vorba despre cunostinte muzicale. Gunshee “uber alles”!

Pe Luna Amara i-am vazut pentru prima oara prin 2003 in beciul din Club Fire, dus de catre o colega de facultate, care mi-a garantat ca voi avea de-a face cu probabil cea mai buna trupa pe care Romania o propunea la acel moment, iar eu am intrebat daca au vreun album scos, iar ea mi-a raspuns ca nu, si cumva imi dadea cu virgula, pentru ca afirmatia ei mi se parea hazardata, dar m-a convins sa merg sa-i vad live si sa-i judec dupa. Inspirata decizie, pentru ca prin timpane mi se derulau atat acorduri pe care nu le mai auzisem la nici o alta trupa romneasca de pana atunci, iar in 2003 eram mare fan Vama Veche, restul chiar nu m-au prins niciodata (si ma refer la Omul cu Sobolani, Coma, Alternosfera, Grimus, Vita de Vie, Voltaj, Cargo, Firma, etc), dar si niste versuri anarhice, care parca taiau in carne, cu o voce cu vibe de grunge (iar grunge e cam genul meu preferat alaturi de prog si stoner), dar cu trompeta totodata, lucru care mi-a schimbat drastic din acel moment perceptia despre trupele romanesti (mai tarziu aveam sa devin mare fan Implant pentru Refuz, abia cand si-au schimbat stilul, prin 2007, dar nu as fi facut-o daca nu ar fi existat pentru mine trupe precum Vama Veche sau Luna Amara, care sa ridice muzica rock romaneasca la un alt nivel), pe care le consideram pe buna dreptate plafonate (de aceea m-am indragostit de Vama Veche, pentru ca lipsa chitarei electrice nu se simtea, dat fiind pianul minunat al d-lui. Balanescu, complatet magistral de vocea teatrala a lui Chirila si de versuri inteligente, altfel fata de tot ce aparuse pana atunci pe piata romneasca), asa si cu trompeta si versurile celor de la Luna Amara, pe care Mihnea Blidariu le presta cu o pasiune devastatoare, completat fiind de minunata voce calda a lui Nick Fagadar, alaturi de acordurile de chitara acustica, asadar, de prin 2003 si pana prin 2007, Luna Amara a luat locul celor de la Vama Veche in preferintele mele muzicale romanesti, ca ulterior I.P.R. sa devina trupa mea de suflet din Romania. Albumul pentru care m-am dus sa-i revad vineri seara in Quantic, si anume “Asfalt”, avea sa vada lumina zilei tocmai in anul 2004, la 4 ani de la infiintarea trupei, 4 ani plini de incercari, dar si de satisfactii, de piedici cu iz politic, dar si victorii ale maselor de tineri care veneau in numar din ce in ce mai mare sa sustina trupa in toata tara! Mihnea este, dupa tatal meu, cel de-al doilea om din viata mea care la cei 21 de ani ai mei de atunci mi-a deschis ochii si m-a facut sa inteleg ca a fi “dizident” nu este un lucru rau, din contra, ne-a spus sa ramanem fermi pe pozitii atunci cand “negustorii de destine vor veni si la tine” si sa nu cadem in capcana politica intinsa de ei, politica care, atunci ca si acum, este la fel de mizera, de plina de insatisfactii si de oameni mici si mai ales TOATE PARTIDELE POLITICE SUNT O APA SI UN PAMANT, LIPSITE DE CULOARE POLITICA SAU DE VREUN SENS, singurul lor scop fiind acela de a pune mana pe putere si a saraci tara in interesul lor si al “colaboratorilor” politici. Aceste lucruri le-am auzit si in 2003 si acum, cu acelasi patos, cu aceeasi forta covarsitoare pe care doar un idealist ca Mihnea ar putea sa le exprime, utopia pe care el ne-o propune prin versuri si discursurile tinute intre melodii fiind una echivalenta cu conceptele filozofice de bine, frumos si adevar pe care Hegel le propunea in ghidarea omului ca individ prin viata, in urma cu cateva sute de ani.

Despre concert in sine, ce va pot spune este faptul ca s-a cantat integral albumul “Asfalt”, dupa cum era de asteptat, la 15 ani de la lansarea lui pe piata, iar baietii l-au recantat cu aceeasi pasiune ca si atunci si mai ales cu aceleasi convingeri neabatute. Au inceput cu “Ego Nr. 4” si au continuat cu “Oras”, “Asfalt”, “Gri Dorian”, pana cand Nick a ales sa ne cante minunata melodie “Rosu Aprins”, atat in lb. engleza, cat si in romana (pentru ca initial melodia a fost compusa cu versuri in engleza), apoi “Antidot”, “Folclor” si “Dizident” au venit fiecare dintre ele la pachet cu explicatii despre contextele in care au fost concepute, unele chiar nostime, iar spre final acelasi Nick, rusinat fiind de “isprava” colegilor de a regandi un cantecel Metallica cu versuri schimbate, a ales sa paraseasca scena, deoarece melodia “Simplify My Spider”, caci despre ea este vorba, este un pamflet, conceputa din “Enter Sandman”, dar care mie acum imi place mai mult decat originala, evident, pentru ca are un aer grunge si versuri mai misto. Au venit si la bis, si au cantat spre incantarea mea absoluta “Pietre in Alb”, dupa albumul omonim (preferatul meu ever de la Luna Amara), un album si o melodie atat de dark, de melancolica si de puternica totodata, un imn dedicat trecerii implacabile a timpului, cu omul efemer in prim plan, contemplativa si dezolanta, precum “toate pietrele in alb care aduna uitare”.

In concluzie, un concert de nota 10+, cu o Luna Amara la fel ca-n vremurile ei bune, neschimbata si care promite sa tina si pentru urmatoarea decada stindardul libertatii de exprimare cat mai sus cu putinta! Fara voi nu s-ar fi ajuns aici, cu siguranta, asadar meritati din plin un loc in sufletul meu, pentru totdeauna! Astept albume si melodii noi care sa-mi incante auzul, la fel cum albume precum “Asfalt” sau “Pietre in Alb” au reusit sa-si faca un culcus in inima mea! Acum le detin pe ambele si in format CD, deci pot spune cu mana pe inima ca sunt un om cu adevarat realizat! Fie ca Legenda Luna Amara sa continue si sa renasca de fiecare data din propria-i cenusa creatoare!

O cronica conceputa de catre Eduard Farcas – Metalforce

Photo credit: Enedina Enache

 

Anterior #DecembrieNegru - Ordinul Negru, Kolac, NocturN, Váthos la Quantic
Înainte Galerie foto concert Powerwolf și Gloryhammer de la Arenele Romane

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu