Summer Well 2014: editia sold out (cronica)

Summer Well este singurul festival din Bucuresti la care nu am ratat nicio editie. In 2014 a avut loc in perioada 9 -10 august, tot pe domeniul Stirbey din Buftea, numai ca de data aceasta a fost pentru prima oara sold out.

Festivalul asta m-a atras inca de la prima editie – au inceput in forta, aducand un headliner precum Interpol, o trupa pe care visam de multi ani sa o vad live la noi. Plus Mystery Jets, The Wombats si Alex Clare, niste nume de care se leaga o muzica excelenta. Ei, prima editie a fost superba, lume multa, dar aerisit, mancare eleganta, toalete decente, placi de protectie pe iarba din zona de concerte. Apoi in fiecare an au adus nume sonore, nume mari si nume (relativ) noi pe piata muzicala.

Orice lucru bun este in continua schimbare, asa este normal. Schimbarea venita din partea organizatorilor a fost mereu in bine (dar Livada, inca imi lipsesc placile de protectie de pe iarba). Ceea ce mi se pare ca nu s-a schimbat neaparat in bine este coloritul publicului. Daca pana acum era un anumit tip de public (dedicat, cunoscator, venit pentru ca iubeste trupele de pe afis si atmosfera hipstereasca de la Stirbey), anul trecut – si cu precadere anul acesta – am vazut si mult snobi sau habarnisti veniti doar pentru ca e cool sau ca sa bifeze: ei sunt o categorie aparte. Multi oameni erau acolo pentru prima data. Ceea ce e ok ca idee, dar, dintre „incepatori”, destui erau niste oameni mult pe langa. Si vedem imediat si de ce.

A patra editie a festivalului a bagat pe afis aceeasi reteta de nume – mai mari, mai mici si mai noute, toate din aceeasi zona, minus Placebo. Nu prea am inteles ce cauta Placebo intr-un line-up unde nu prea isi are locul, dar cu siguranta a adus special pentru el o anumita sectiune din public. Aceia care pareau outsiderii. Si poate ca tot ei au fost cei care au cumparat acel ultim segment de abonamente, determinand sold out-ul. Ceea ce, din punct de vedere organizatoric, a fost o reteta pentru succes, pentru o reusita. Cu ocazia asta mi-am vazut multi prieteni care nu ar fi fost acolo daca nu cantau Placebo. So, win for me!

Pentru ca pe Placebo ii mai vazusem, la aceasta editie entuziasmul crescut  s-a indreptat catre doua mari trupe: The National si The 1975.

The National sunt niste giganti greu de descris, o trupa complexa, cu niste albume absolut geniale. Pentru mine ei au fost headlinerii. In timpul concertului mi-a atras atentia solistul Matt (Berninger), care parea deprimat bahic si foarte necomunicativ cu publicul, in schimb parea ca e-n bete cu (cel putin unul dintre) membrii trupei. Dar a sarit in public si s-a plimbat pe laterale si prin centru, inaintand destul de mult printre oameni. A trecut si prin fata mea la un metru, he’s a nice dude.

The  1975 este o trupa excelenta, care munceste de 10 ani si se vede, desi pe piata a iesit mai tarziu. Tobosarul lor bate cu atata usurinta si dedicare, incat zici ca s-a nascut cu tobele in brate. Nu e chiar indie muzica, e ceva mai mult acolo. Cand s-a lansat, am cumparat varianta deluxe a albumului care le poarta numele, unde aveam bonus un CD cu cele 4 EP-uri lansate inainte. Superb, a meritat toate cele 12 lire date.

Chloe Howl a fost foarte relaxata, e tare tipa. Si are si o voce incredibila. Miles Kane m-a cam obosit dupa un set intreg de rock n roll britanic, dar muzica lui e foarte ok (are un tobosar complet nebun si plin de energie). Tom Odell e misto de vazut in concert, desi nu ma omor dupa el, Bastille sunt o trupa plina de energie, au dat un show marfa. John Newman e iar ceva de vazut, dar depinde de gusturi. Iar Placebo au fost CA DE OBICEI la inaltime, nu ai ce sa spui despre ei ce nu se stie deja: sunt foarte buni.

Concluzie Summer Well 2014

Summer Well nu este un festival de mici si bere si nu va fi niciodata, iar pentru asta l-am iubit de la inceput si continui sa cred in el. Aici nu vei vedea fum de gratare sau oameni morti de beti. Are o eleganta si in acelasi timp o simplitate in frumusete, ceva mai mult decat festivalurile de roacheri la care ma tot duc (si care imi plac, ca altfel nu m-as duce). Activitatile secundare disponibile sunt foarte ok si dau personalitatea distincta a evenimentului, publicul pare incantat si el de acestea, deci e de bine. Si oricat de draguta ar fi locatia, la un sold out devine neincapatoare. Nu ne suparam daca ne mutam, publicul ar veni la SW oriunde s-ar tine.

Personal (de cand nu mai vreau sa cer acreditari, cum faceam la primele editii), imi cumpar abonament in presale indiferent de line-up. Pentru ca pe mine SW niciodata nu ma dezamageste. Asa ca, daca e pentru tine, du-te, daca nu, nu te chinui.

Cam asta este ce a insemnat sold out pentru SW, nu avem de unde sti cum va fi la anul.