Marius Costache, noutati si secrete profesionale (interviu)

Marius Costache este un producător muzical român, membru al trupei Environments. 

Dar in mare parte este cunoscut pentru munca sa alături de trupe precum Lake Of Tears, Ministry of Wolves, Coma, Travka, E.M.I.L., The Moood, White Walls, Lucia și chiar Goran Bregović.

Radu Muntean i-a luat un interviu care sa ne aduca la zi cu ce se intampla in viata profesionala a lui Marius in ultima vreme. Detalii mai jos.

Salut, Marius, unde lucrezi în momentul de față ca și inginer de sunet?

În prezent am un studio mic în afara Bucureștiului, numit Studio148 – www.studio148.ro.

În ce domeniu al ingineriei de sunet lucrezi mai exact? (Recording, Mixing, Mastering engineer, Producer etc)

De-a lungul timpului am avut șansa să mă ocup cam de tot ce înseamnă sunet, de la înregistrări, mixaj, mastering pana la producing, sound design, foley chiar si FOH de cateva ori.

Cu ce gen de muzică lucrezi deobicei, și care este genul preferat de produs?

O mare parte din munca pe care o fac se învarte în jurul muzicii rock dar am avut ocazia să lucrez cam cu orice fel de muzică de la electronica la drone, jazz, ambient, noise, pop, trip-hop, muzică clasică, world music, cam orice fel de muzică metal și probabil altele de care am uitat. Nu am sonorități preferate cumva, dacă simt că muzica respectivã transmite ceva și e facută cu suflet, i’m in, indiferent cã e pop, rock, hip-hop.

De câți ani lucrezi profesional/ când ai început să lucrezi in domeniu?

M-am apucat de lucrul cu sunete acum 12 ani dar profesional din 2006.

În domeniul tău, ai folosit vreodată tobe virtuale (e.g. Steven Slate, Addictive Drums,etc) sau emulatoare de chitară (e.g Amplitube, Guitar Rig etc)? Dacă da, ce mai exact ai folosit, sau care e software-ul tău preferat?

Sigur, primesc multe piese înregistrate în alte studiouri pe care trebuie să le mixez și de multe ori fie tobele sunt scrise sub formă de MIDI sau chitarile DI.

Dețin Trigger și BFD și cam toate plugineurile Steven Slate (nu mă pot apuca de mixat fără Virtual Console) și am avut ocazia să mixez piese compuse folosindu-se cam orice fel de librarie de samples de tobe, pian, synthuri precum și majoritatea ampsimurilor sau a hardwareurilor care sunt pe piata (kemper / fractal / line 6).

Cred că absolut toate sunt o unealtă ca oricare alta, încă o pensula în sertar. Dacă există buget sigur că prefer să inregistrez cu amplificatoare reale, tobe reale, este mult mai distractiv iar pentru anumite genuri de muzică (jazz, sludge, black metal, punk) este dpmdv strict necesar sa păstrezi vibe-ul unei trupe cântand live în studio prin instrumente reale așa și cum pentru alte genuri de muzică, de exemplu metalul modern, este aproape necesar să blenduiești sau să înlocuiești tobele reale cu samples, iar chitările, înregistrate DI și reamplificate. În același timp există desigur și foarte mult metal modern unde nu este folosit absolut nici un fel de trigger sau simulare, ca de exemplu producțiile lui Kurt Ballou, deci anything goes.

Ca în orice domeniu, există produse mai bune și altele mai proaste, sunt fan al pluginului de drum replacement Trigger de la Steven Slate de exemplu, pentru ca până la el nu am auzit un drum roll sau lovituri duble pe premier care să sune cât de cât aproape de o toba reală sau un soft care să alinieze phase-ul sampleului cu phase-ul original al tobelor înlocuite, lucru indispensabil dacă dorești doar să augmentezi un sunet bun de tobe reale cu un pic de punch sau cu un sample de premier înregistrat într-o sală imensa.

Din librãriile de tobe, singurul plugin care mi-a placut cât de cât a fost Superior Drums, datoritã opțiunilor de simulare de bleed ale elementelor individuale din kit în celelalte și a simularilor de room destul de reușite; am primit câteva piese scrise folosind SD și mereu am fost plãcut surprins.

Nu am întalnit însã un soft care sã aibã un sunet de cinei sau de tom-uri de care sã fiu mulțumit încã. Nu vorbesc de single-hiteuri, ci de ride-uri folosite ca și crash, crashuri cu decay mare, hi-haturi deschise sau crescendo-uri pe tomuri / floor-tom-uri. Se întamplã ceva atunci cand lovești o fațã de tom sau de floor-tom în mod repetat ce nu am auzit încâ simulat corespunzător, absolut toate sună mai mult sau mai puțin ca niște samples tip single hit repetate cu velocități diferite. Poate se va schimba în viitor aspectul ăsta.

În legătură cu simulările de amplificatoare pe lămpi, printre preferate pentru un sunet cât mai aproape de cel autentic sunt pluginurile de la Steinberg, LePou, Revalver, Recabinet, Softube sau Kemper pe partea de hardware. Din pãcate, cu majoritatea trebuie un pic de muncã pentru a ajunge la un rezultat satisfãcãtor (mai ales dacă sunetul de chitară este un element principal în muzica respectivă) și de cele mai multe ori dacã pot sã închiriez amplificatorul pe care încerc sã îl emulez, îmi este este mult mai simplu sã arunc un microfon în fațã și sã reamplific decât sã folosesc câte 7-8 pluginuri (emulare de pedale plus emulare de amplificator plus emulãri de cabinete folosind impulse response-uri, tape saturation, eq samd) pentru un rezultat 80% din cel real.

Personal, nu mi-au placut niciodata Amplitube sau Guitar Rig pentru emulările de amplificatoare sau cabinete ci pentru emulările de pedale si efecte. Folosesc des emularile de Roland Echo sau de Screamer, Proco Rat sau Big Muff in producțiile mele și nu neapărat pe trackuri care au legătura cu chitările ci pe voci, pian, synth-uri, tobe etc.

Problema mea cu simulãrile este cã aș vrea să vad mai multe produse cu o idee nouă de la început și care nu doar încearcă să imite cât mai bine lucruri existente; aș vrea să aud efecte noi, tonuri noi de chitara, posibilitãți noi care nu ar putea fi posibile în domeniul analog. Cred ca întrecerea pentru cea mai autentica simulare este o cursa care ne ține pe loc din drumul spre noi sunete, datorita în mare parte a unor nostalgii legate de „acel” sunet al anilor ‘x’s sau y. Nu vorbesc doar de simulãrile de amplificatoare dar și de cele de drum machine-uri, synth-uri, piane samd.

Ești de părere că o piesă produsă doar utilizând tobe virtuale și chitări trase cu DI și emulate poate să se ridice la aceleași standarde profesioniste/comerciale ca o piesă produsă și înregistrată cu instrumente reale într-un studio bun? (Evident, în cel mai bun caz in care software-ul este în mâinile unui inginer cu experiență, care să știe să le programeze și să creeze tonuri.)

Sigur că da, publicului nu îi pasă dacă o piesă care le place a fost înregistrată într-un dormitor din Pantelimon sau la Ocean Way Studios.

Dacă toată lumea implicată în procesul de producție stie exact ce face și piesa este una bună și transmite ceva, este absolut irelevant cum a fost înregistrată, mixată sau masterizată.

Chiar am primit la un moment dat o piesă de mixat ce era înregistrată pe tobe electronice MIDI, folosind Superior Drums dacă nu mă înșel, și totul lucrat ITB, pian scris folosind librării din Logic, chitări înregistrate DI printr-o interfață destul de ieftină și vocea inregistrata de către vocalist la el acasă cu un microfon de 200 de euro.

Timpul de mixaj a fost doar de o zi iar piesa respectivă a fost pe locul 1 timp de mai mult de o lună în topul unui radio local. Nu am vazut nici un comentariu de genul „iubesc piesa asta dar dacă tobele ar fi fost DW custom din ’97 sau mixată analog, mi-ar fi placut mai mult”.

Consider ca dacã nu ai la dispoziție o variantã a unei piese care sã fie înregistratã complet analog și aceeași piesã realizatã complet ITB, nu ai cum să compari și devine irelevant ce echipament a fost folosit pentru cã nu existã un punct de reper axiomatic pentru opera respectivã și trebuie sã o interepretãm pentru ceea ce este și transmite în momentul acela și nu pentru ce ar fi putut fi dacã ar fi fost creatã complet altfel.

În același timp, recomand oricui testele double blind pentru orice fel de echipament audio, în special între cele suspect de scumpe vs cele low entry.

A trebuit să folosești vreodată emulatoare sau instrumente virtuale ca să ajute o înregistrare de calitate proastă?

Cred ca a devenit o practică obișnuită înlocuirea tobelor, în special a shell-urilor, atunci când înregistrările au fost făcute cu seturi de tobe inferioare sau cu fețe de tobă vechi dar se dorește un sunet de tobe mare si punchy. La fel și cu reamplificarea chitărilor daca cineva dorea un sunet de dual rectifier dar avea doar un amp de repetiți la îndemână.

Primesc multe piese pe care trebuie doar sã le mixez și multe dintre ele sunt înregistrate de ingineri de sunet care nu au legãturã cu genul de muzicã respectiv sau care nu au la îndemânã condițiile ideale și atunci e ok sã ai opțiunea de a schimba sunetul unei chitari sau al unor tobe, mai ales dacã trupa dorește un sunet care pur si simplu nu se poate obține cu ce au la studio sau cu bugetul disponibil.

Cred însă ca inginerii de sunet ar trebui să se învețe să înlocuiască cuvintele „bun” sau „prost” cu „potrivit” respectiv „nepotrivit”.

Forma unei înregistrări ar trebui în mod ideal să urmeze direct fondul și să se potrivească cu conceptul piesei în sine. Asta cred că ar trebui să facă producția și mi se pare greșit să judeci o înregistrare doar prin prisma gusturilor tale personale în materie de sunet sau să te gandești dacă e ok să se folosească pluginul respectiv sau nu. Dacă se potrivește cu intenția, este „corect”, indiferent de ce zice o reclamă sau vreo revistă de producție.

Cine ar mai asculta Burzum cu sunet de Nickelback? Sau viceversa? Sau ce s-ar intampla dacã toata muzica ar suna la fel sau și mai rau, la fel de „bine”.

Crezi că faptul că poți sa folosești triggere/instrumente virtuale/emulatoare ca să ajuți o înregistrare audio este o chestie benefică, sau consideri ca este mai mult trișat?

Chestia asta cu trișatul nu are legatură cu arta. Muzica nu este o competiție sportivă sau vreun concurs de moralitate, oamenii care creează ar trebui să facă ce vor și să le pese mai puțin de „gura gearsluterului”.

Dacă vrei un anume sunet și o anumită estetica care se obține folosind triggere și ampsimuri, atunci go for it. Dacă ai un client care vrea să sune ca ultima trupa de djent la moda, atunci știi sigur că trebuie să faci asta, pentru că asta este estetica dorită de el. Dacă ai in față o trupă de stoner, lasă oamenii să cante liber.

Iubesc sunetul unui set de tobe bun cu cinei turcești, bãtute cu dinamicã de un tobar excelent și probabil nu aș asculta Esbjorn Svensson, Neurosis, Grails sau GodspeedYBE cu tobe triggeruite (prost) dar nici djent cu tobe reale înregistrate nepotrivit.

E ca și cum ai spune unui pictor „drăguț tabloul dar ai folosit airbrushing și înseamnă că ai trișat, sigur e artă inferioară, nu se compară cu pictura Renscentistă”. Ar trebui să învățăm să apreciem o operă pentru ceea ce este și nu pentru ceea ce nu este sau ce nu va fi niciodată.

Așa ca o concluzie, care crezi că este cea mai buna metoda sa abordezi o producție? Tobe reale, amp-uri, și studio – sau să creezi pe calculator totul? – și de ce (aspecte positive și negative)

Nu există o metodă care să se potrivească oricarui caz. Cea mai bună metoda dpmdv este să nu ai o metodă anume și să te folosești de absolut tot ce ai la îndemână pentru a crea ceva ce ai avut în cap de la început și care să se potrivească cu viziunea artistului.

Dacă lucrezi pentru muzica ta, cu atât mai mult iar daca lucrezi pentru un client este important să abordezi producția cu o minte deschisă, să fii la curent cu tehnologia și să folosești orice este necesar pentru a aduce muzica în zona dorită de client, folosind fie pluginuri, fie echipamente analog , instrumente reale sau chiar un HC’89.

Dacă te limitezi doar la a avea o singura metodă, „cea corectă pe care am vazut-o pe gearslutz”, mai mult ca probabil va rezulta o artă boring și știți ce spunea Baldessari în modul lui Bart Simpsonian.

Frica de a face ceva nu are absolut nici o legaturã cu arta, ba chiar din contrã.

AUTOR: Radu Muntean