Interviu Mihnea Ferezan (RoadkillSoda) & Calin Raduta (CDC/H8)

Tinand cont de faptul ca niciodata nu am intervievat un muzician roman, am decis ca prima oara sa fie ceva special – doi dintre artistii mei preferati din scena romanesca de underground, chitaristii Mihnea Ferezan, membru fondator al trupei de Stoner Rock – RoadkillSoda si Calin Raduta, de asemenea membru fondator in Cap De Craniu si H8.

As vrea sa incep prin a le multumi celor doi pentru ca au acceptat aceasta invitatie si sa-i intreb la ce varsta au pus prima oara mana pe chitara? Si ce marca/model era?
Mihnea: Multam de invitatie! Si ce companie faina, Calin este din punctul meu de vedere un etalon in materie de chitaristi, nu romani ci worldwide. Este extrem de modest cand vine vorba de abilitatile sale ca si muzician, dar ca sa fim in clar, e un adevarat virtuos. Ma inclin! A trebuit sa o zic. :) ‘Haida’ cu interviul: S-a petrecut pe la 13 ani. Este o Hora electrica, de prin ’80. Era a lui frate-miu. E a mea acum. Cred. Nu l-am intrebat.
Calin: Salut si multumesc si eu! Aveam in jur 8 sau 9 ani, iar chitara pe care am pus mana era o electrica facuta de fratele tatalui meu. Acum sa nu-ti imaginezi ca era cine stie ce chitara cu finisaje and shit; cu toate astea se putea canta pe ea. Pana atunci insa, tin minte ca imi facusem eu o „chitara” din ceva bucati de lemn, cu guta in loc de corzi, pe care nu o puteai acorda, dar care iti oferea satisfactia de a te juca in fata oglinzii.

KJK: Puteti numi atat chitaristii cat si trupele care v-au inspirat si v-au alimentat dorinta de a deveni muzician?
Mihnea: Primul ar fi frate-miu, el este motivul principal pentru care cant la chitara. Am vrut sa cant cu el, dar pianul nu prea era rock. Chitaristi ar fi Hendrix, Page, Gilmour, Slash, tata Zakk, Bonamassa, Jerry Cantrell. Iar ca stil de gandit muzica, tata “Hommie” – Josh Homme (Kyuss/Queens of the Stone Age).
Calin: Muzica rock si metal ascultam din colectia de viniluri ale tatalui meu, dar formatia care m-a influentat in a-mi dori sa cant la chitara a fost Iron Maiden. Imi placea mult de tot compozitia lui Dave Muray si cautam pe grif notele, pana imi sunau similar cu ce se auzea pe banda. Pot sa iti spun ca era un moment de satisfactie extraordinara atunci cand ajungeam sa cant, chiar si o parte dintr-o piesa Maiden, daca nu o piesa intreaga. Aveam deja o chitara clasica buna, in interiorul careia fixasem doza de la chitara electrica de care iti povesteam mai sus si cu care reusisem sa manuiesc un sistem prin care sa si inregistrez pe un casetofon tot ce cantam pe atunci.

KJK: De asemenea, care a fost prima trupa din care ati facut parte si pe ce gen se axa trupa respectiva?
Mihnea: Prima trupa a fost cu frate-miu, ii zicea Tep zepi! Restul au fost joaca, pana in punctul asta. Ce gen? Psihedelic rock!
Calin: Pana a ma apuca serios de treaba asta, aveam tot felul de proiecte in cap. Eu impreuna cu fratele meu Razvan (care de pe atunci isi inventase si el un „set de tobe”) ne aranjasem in camera noastra de atunci un „studio” in care zdranganeam, pana cand veneau vecinii sa ne opreasca. Tin minte ca Razvan avea un premier cu fata din piele de nu stiu ce animal, un premier pe care il foloseau pionierii din vremea comunista, in loc de pedala isi pusese un buton de la o orga care avea si sunete de toba (imagineaza-ti ce sound de toba mare), ca fiare avea decupate din alama setul de cinele, iar in rest perne. Prima trupa cu care chiar inregistrasem in micul nostru „studio” se numea Corpse! \m/ Am si acum inregistrarile pe o caseta audio.

KJK: Ce sfaturi ati avea pentru tinerii care se gandesc sa studieze chitara?
Mihnea: Nu va taiati degetele cu cutterul. In rest nu exista right/ wrong way. Dar clar trebuie sa depui efort, sa intelegi anumite notiuni, sa asculti muzica si sa iti aloci timpul necesar sa iti creezi propriul stil.
Calin: Mi se pare ca acum este foarte usor sa inveti orice instrument. In primul rand ai internetul, in magazine gasesti orice chitara, sunt scoli de muzica, scoli de rock, chiar ai tot ce iti poti dori. Sfatul insa este: nu te apuca de muzica pentru a impresiona oamenii, apuca-te de muzica pentru tine si vezi in timp ce experiente ti se ofera de la sine.

KJK: Feeling sau tehnica?
Mihnea: De ce doar una sau alta? Feelingul nu il poti invata, ori il ai ori nu-l ai! Tehnica e foarte utila la momentul potrivit. Chiar si un chitarist ca Eric Clapton, supra numit “Mr. Slow hand”, are o tehnica superba de vibrato si de benduit. Tehnica nu presupune numai rapiditate, dar chiar si aia e o treaba faina de avut in arsenal. Cu cat ai o paleta mai variata de sunete cu atat nu te vei repeta si vei putea obtine ce auzi in cap si ce simti in piept, mai usor prin instrumentul pe care il canti.
Calin: Feeling!

KJK: Cu ce chitarist legendar ati dori sa impartiti macar odata scena?
Mihnea: Oricare dintre cei enumerati mai sus.
Calin: Andy Larocque.

KJK: In privinta genurilor rock/metal/punk/etc e clar ca industria muzicala pe plan global s-a schimbat, atat muzica in sine cat si mentalitatile. Considerati aceste schimbari drept o evolutie sau mai degraba prezinta anumite minusuri fata de anii ’80, ’90 dar chiar si inceputul anilor 2000?
Mihnea: Mi se pare ca traim intr-o vreme in care sa faci un album , sa iti iei o scula buna, sa iti iei o duba, sa iti faci tricouri, sa te promovezi, sa iti pui singur concerte si efectiv sa iti creezi singur drumul este mult mai la indemana si mult mai usor decat in trecut. Totul este sa iti doresti. Nimic nu va veni servit pe platou. Si daca da, cum s-a intamplat si cu 2-3 trupe de la noi, karma’s a bitch, si o sa te darame tocmai cand ti-e culcusul mai cald. Ups! Si cum nu te-ai luptat ca sa ajungi acolo, nu o sa stii ce sa faci. Munceste ca un bou, nu te astepta la nimic si atunci fiecare recompensa, fiecare reusita, o vei resimti insutit.
Calin: Eu cred in evolutie. Nu am ramas niciodata fixat pe o anumita perioada a muzicii. Imi plac in continuare multe trupe din ’70, ’80 si asa mai departe, dar merg inainte si incerc sa descopar prin muzica noua, atat motivele pentru care vreau sa evoluez, cat si elementele prin care sa reusesc sa combin ‘vechiul’ cu ‘noul’, chiar pana in punctul in care nu se va simti nici vechiul, nici noul. Stiu ca suna abstract, dar in momentul in care, ca ascultator de ‘vechi’, nu iti suna nou, dar si ca ascultator de nou, nu iti va suna vechi, cred ca este o adevarata realizare; aici ma refer strict la mine. Cred ca muzica in general are nevoie de un refresh constant, chiar daca te incadrezi tot intr-un clasic thrash metal, spre exemplu (vezi Revocation).

KJK: O intrebare mai “aproape de casa” – ce parere aveti despre scena underground de la noi, privind sustinerea publicului si al localurilor, cat si onestiatea promoterilor?
Mihnea: Totul e ok! Am cantat peste tot cat sa stiu/stim cu cine vrem sa avem de-a face si cu cine nu. Exista super oameni in Romania, foarte dedicati care ajuta scena si care au realizat cum ziceam la intrebarea anterioara ca, daca iti doresti ceva cu adevarat, ti-l creezi singur. Noi suntem niste creaturi foarte capabile, trebuie doar sa ne motivam si vom reusi. Sunt si oameni cu care nu vrem sa mai avem de-a face. Dintr-o lada cu mere, mai mult de jumatate sunt stricate. Si probabil alea frumoase n-au gust. Ce?
Calin: Evolueaza natural si firesc. Sunt trupe, cluburi, promoteri si fani; ne mai trebuiesc cai de promovare, in afara de FB si YouTube, prin care noi, cei ce sustinem prin muzica aceasta scena, sa fim la o oarecare egalitate cu ce se intampla in alte genuri. Nu spun ca imi doresc sa ajungem pe piata larga, dar nu imi place nici faptul ca prin titulatura „underground” muzica devine mai „interesanta”, doar pentru ca are o astfel de titulatura. Nu vreau sa ingropam defecte ci vreau sa asculte cat mai multa lume cum se face muzica si in aceasta „lume” a undergroundului, fara a ne indeparta de ea.

KJK: *3in1* – Sunt trupe care dau dovada de profesionalism? Sunt trupe care se sustin una pe cealalta? Sunt trupe care se urasc una pe cealalta? *Nu e obligatoriu sa dati nume :)))*
Mihnea: Dam doar exemple ca sunt destul de multe. Trupe profi ar fi Sunset over 12th House, CDC, Spiritual Ravishment, Enviroments, Rock ‘n’ Ghena, Implant Pentru Refuz, Breathelast, Diamonds Are Forever, Valerine and so on. Toata scena e omogena si ne ajutam negresit intre noi. Ura e un lucru tare pacatos, e practic o energie pe care o irosesti pentru ceva ce nu merita absolut nimic. Nu uram pe nimeni, dar sunt formatii care ne-au dezamagit total, si nu muzical, ci ca oameni. Cat traiesti inveti. Si pe urma mori, sau mai rau, ti se anuleaza concertul.
Calin: Da x 3.

KJK: Ce credeti ca-i lipseste acestei comunitati din care cu totii facem parte?
Mihnea: Un pic mai mult tupeu, bani, un deget, chef, zaharina. Nu neaparat in ordinea asta.
Calin: Curaj si incredere.

KJK: Priviti cu optimism viitorul underground-ului romanesc?
Mihnea: Da! Doar scoatem album anul asta.
Calin: Da.

KJK: La ce sa ne asteptam de la RoadkillSoda, respectiv Cap De Craniu si H8 in 2014?
Mihnea: Album nou, clipuri, turnee in Europa si prin tara, multa distractie, voie buna, kebap.
Calin: Cate un album, cate un tur, dar si multe concerte pe ici pe colo.

KJK: Un mesaj pentru Junk House Noisez si Metalforce?
Mihnea: Multumesc pentru aceasta ocazie, multumesc pentru sustinerea pe care o acorzi scenei din care fac parte. Lumea trebuie sa inteleaga un lucru: nu exista sa imi fie mie bine! Exista sa ne fie noua bine, ca entitate crestem. Si daca imi e mie bine, iti e si tie bine. Daca tu sustii trupa/trupele, ei iti pot returna gestul cu muzica mai buna, in locuri noi, mai bune, mai eficient cantat/produs. Daca ne sustinem scena locala, o putem ajuta sa iasa in afara, si sa creasca. Cred ca toata lumea isi doreste asta, nu?
Calin: Viata lunga!