Eseu metal – Despre persecutarea publicului (drept la replica de la Akral Necrosis)

Octav de la Akral Necrosis a scris mai jos un „drept la replica” in ceea ce priveste articolul de opinie scris recent pe Metalforce de catre Victor Manescu, membru al trupelor locale L.O.S.T. si Armies of Enlil, articol in care a incercat sa prezinte un contrabalans ideii formulate de Victor.

Citind articolul semnat de Victor Manescu de la L.O.S.T. si Armies of Enlil, am sesizat o tema pe care o discutam recent cu alti colegi din underground si mi-am dat seama ca e momentul sa-mi expun opinia in fata unui public mai larg. Un alt catalizator a fost si free performingul pus in scena de Andrei Vladila si Bogdan Pavaloi in Fabrica, inainte de show-ul Breathelast si Cap de Craniu, lucru pe care l-am discutat cu Andrei mai devreme intr-un mod foarte amiabil.

In primul o sa incepem cu urmatorul enunt: tema pe care o voi aborda este de fapt o problema. Problema legata de un trend care creste de cativa ani in mentalitatea muzicianului underground si se propaga in special in acest mediu online. Ce urmeaza sa cititi este scris in special pentru colegii de scena, dar sunt singur ca si cititorii care nu au luat inca un instrument in mana sau nu s-au urcat vreodata pe scena vor intelege mesajul. Ce imi doresc sa subliniez in primul rand este faptul ca realizez, cum ar trebui sa o faca si cei care vor adopta ulterior parerile mele, ca majoritatea persoanelor care iau parte uneori la problema expusa, nu o fac cu rea intentie.

“Despre ce dracu’ e vorba pana la urma?” se vor intreba multi in secunda asta, asa ca nu o mai lungesc: discutam despre ideea cum ca publicul TREBUIE sa sustina scena. Modul in care se tot arunca cu aceasta idee a inceput sa fie unul abuziv, capatand forma unei obligatii. Am citit articole scrise de muzicieni care blamau publicul ca nu intelege sacrificiile pe care o trupa le face in permanenta si cat de grea e viata de turneu. Victor a atins multe puncte ok in articolul publicat, dar a facut si niste erori si revenim asupra unui aspect pe care il tot vad/aud: “publicul ar trebui sa priceapa ca nu se scot bani multi din evenimente si ca sculele pe care cantam costa foarte mult, deci ar trebui sa ne sustina mai mult”(aici nu citez din articolul lui Victor).

“OK? Ce e in neregula cu asta?” Raspunsul e simplu: nu e problema publicului si nu asa vom creste piata de metal din Romania. Sunt sigur ca niciunul dintre voi, dragi colegi de underground, nu va doriti sa aveti oameni in fata scenei veniti din mila si din obligatie. Sunt sigur ca niciunul dintre voi nu s-ar simti bine stiind ca individul X ti-a cumparat CD-ul ca sa nu fie criticat de prietenul Y si ca in momentul in care ajunge acasa il arunca in primul colt unde se va umple de praf. Nu in ultimul rand, personal, nu-mi place sa vad cum chestia asta devine un soi de witch hunt. Daca m-a deranjat ceva cu adevarat in articolul lui Victor, a fost urmatorul paragraf: “Fara suportul publicului, undergroundul asta amarat si prabusit o sa se duca pe copca si o sa fim invadati de paduroi si cocalari de rasa pura, gen oligofrenul care a facut videoclipul in care ii numeste  pe metalisti ‘cu clei in cap’.” Genul asta de propozitie are ca efect un singur lucru, de ai speria pe cei mai naivi sau poate prea tineri dintre noi. Si sa-mi fie cu iertare, dar asta e o tehnica medievala folosita de multe ori de religii – nu faci aia, te mananca flacarile iadului, in cazul de fata manelistii.

“Solutii?” Da, avem si propuneri de felul asta: hai sa incepem sa gandim cat mai profesionist. Canti de 20 de ani sau doar de 2? Nicio problema, ce urmeaza se potriveste in ambele cazuri. Publicul = consumatori nisati pe ceva anume, in cazul de fata pe muzica underground de orice gen. Romania porneste in aceasta ecuatie cu un handicap. In anii de comunism, la noi, a lipsit cultura rock. Micutele “raze de soare” precum o mana de trupe, majoritatea fiind doar clone de mana a treia plus putinele discuri care ajungeau la noi in tara, nu tin loc de cultura rock. Putem sa constatam asta foarte usor daca ne comparam cu vecinii bulgari. Evenimentelor lor au fost de multe ori mai mari ca la noi si aproape tot timpul mai reusite. Un exemplu relativ recent ar fi turneul Accept – 800 de oameni in sala in Romania, 2500 la bulgari. Chestia asta duce automat la un public mai putin numerous, mai ales in cazul muzicii underground. Avem o piata nefunctionabila din punctul asta de vedere – degeaba avem oferta mare de trupe (si intradevar majoritatea sunt din ce in ce mai bune), daca cererea nu este direct proportionala. Ce e de facut in cazul asta? Te aduni si incerci sa devii din ce in ce mai bun din toate punctele de vedere – muzica, show, mesaj, imagine, expunere etc. In momentul in care iti iese treaba asta cu adevarat, cei 100 de oameni (numar aproximativ) care ajung destul de des la concertele trupelor autohtone vor vorbi cu alti oameni despre ce chestii misto au vazut live, urmarea fiind ca unii vor deveni curiosi, vor veni sa te vada si iti vor creste fanbase-ul. Asta e doar una dintre posibilitati. Incercati sa oferiti in permanenta mai mult si eventual, totul va merge mai bine. Simti ca ai facut asta deja? Incearca sa dobori barierele si sa mai faci un pas inainte! Consumatorului nu-i pasa si nu trebuie sa-i pese despre ce faci in spatele scenei. Nu e vina lui ca nu ai bani de scule mai bune sau ca ai mers in turneu si a fost nasol. Stiai cum stau lucrurile cand te-ai apucat de cantat. Consumatorul e interesat de un singur lucru – banii pe care ii investeste in divertisment, aici fiind vorba de concerte si CD-uri, trebuie sa-i garanteze un produs bun!

Daca totusi simtiti nevoia sa blamati pe cineva, macar alegeti persoanele potrivite – nu e vina publicului ca avem un nivel de trai scazut si ca nu ne sustine nimeni modul ales de exprimare, cum se intampla in Norvegia, de exemplu. Publicul este bombardat constant cu o oferta foarte mare de evenimente si nu isi va permite intotdeauna sa ajunga la toate, de altfel nici nu este obligat. Oamenii vor merge sa vada trupele care le plac. Asa functioneaza lucrurile, asta fiind starea normala.

Imi doresc sa va mai atrag atentia cu ceva – cand faceti lucrurile astea uitati fix de oamenii cei mai importanti si anume fanii aia care ne sustin pas cu pas. Am avut placerea in toti anii de cand activez in scena autohtona de metal sa cunosc multi oameni de genul asta, chiar daca erau fani de-ai trupei in care activez sau nu. Fani care vin la concerte, fani care cumpara merchandise, fani care se apuca de organizat evenimente ca sa sustina scena si asa mai departe. In loc sa le multumiti pentru tot suportul pe care ni-l ofera, de multe ori ii vad aruncati in oala cu cei care nu va sustin dintr-un motiv sau altul. Si ce se intampla mai departe? Poate ca unii vor cauta si mai multe metode de a-si sustine trupa favorita, iar altii se vor satura de povestile astea.

Nu vreau sa ramaneti cu ideea ca sunt atat de sigur pe cele spuse mai sus, incat sa bag mana in foc suta la suta, dar va promit ca daca incercati macar o parte din ce v-am propus o sa aveti un rezultat mult mai bun decat in cazul in care se continua cu persecutarea publicului.

P.S. Multumesc celor de la Metalforce pentru publicarea acestui articol si pentru ca sustin genul asta de initiative. Sper ca pe viitor, mai multi colegi din underground sa-si dedice putin din timpul liber (cum a facut si Victor in cazul de fata) pentru a se adresa in scris vis a vis de orice problema. Genul asta de dialog ne va ajuta pe toti.

Octav @ Akral Necrosis