Cronica de Concert & Lansare de Album UCIGAN

In seara celei de-a doua zi a lunii decembrie a.c. In club fabrica din Bucuresti a avut loc concertul de debut al unei trupe concept, sau dupa cum au numit-o unii, pe buna dreptate, un adevarat supergrup al metalului underground romanesc, pe numele ei UCIGAN.

Pana si denumirea trupei este, oarecum, conceptuala. Termenul fiind, de fapt, un arhaism care il defineste pe necuratul sau popularul dracu. Ucigan, este o denumire pe care am intalnit-o cand eram copii in basme si s-a perpetuat in limbajul traditional din mitologiile pre-crestine.

Muzica lor este un act violent si sfasietor, o eterna zbatere futila in fata unei societati de mult damnate, cazuta in pierzanie si in disgratia unei divinitati inchipuite. Este o lenta autodistrugere, un ultim strigat lucid de disperare, un “cantec de lebada” ce timp de aproximativ o ora ne-a fascinat pe toti cei prezenti la concert, peste 100 de persoane, ramase parca blocate de ceea ce vedea in fata ochilor.

Concertul a inceput in jurul orelor 22, avandu-l ca si invitat special pe Alexandru Das, liderul trupei Valerinne, care, cu noul sau proiect de ambiental-drone, intitulat Modern Ghosts of the Road, a pavat practic calea la ceea ce urma sa se intample. A reusit cumva sa introduca publicul prezent intr-un fel de transa, sau staza, si bine a facut, pentru ca in jurul orelor 22:45 baietii de la UCIGAN au dat drumul la ceea ce urma sa fie probabil cel mai tare concert underground al anului!

Pentru cei care ma cunosteti, stiti deja ca nu arunc inutil cu laude la adresa cuiva, daca nu le merita cu prisosinta, doar ca ce au facut acesti oameni pentru undergound-ul romanesc este ceva cu totul deosebit! Incepand de la un decor scenic exceptional si pana la un outfit cum numai prin afara mai vezi pe la unele trupe faine de black metal, concertul a fost unul antologic.

Il stiam personal pe Bogdan Pavaloi de la voce si stiam cat este de bun si de ambitios in ceea ce face, atunci cand isi doreste cu adevarat ceva, dar parca cumva chiar nu ma asteptam sa fie atat de buni. Melodiile au curs aproape in aceeasi ordine ca si pe album si doar scurtele pauze dintre melodii ne readuceau pantru cateva secunde cu picioarele pe pamant.

Cand pe scena a aparut si Mihai Ionescu, in calitate de invitat, vocalul de la Cap de Craniu, pentru a canta impreuna melodia de debut intitulata “Intunericul”, brusc am realizat ca voi trai ceva cu totul deosebit, si am avut asa un feeling de totala multumire ca pot fi contemporan cu astfel de oameni si cu o asemenea formatie, la care cu cativa ani in urma doar visam sa existe in Romania!

Concertul s-a terminat dupa cum a si inceput, invaluit intr-o cortina misterioasa, care ascundea tot acel decor fain la care au muncit mai multe persoane timp de mai multe zile pentru a ne oferi noua publicului o experienta unica si de neuitat. Pana si jocul acela de lumini sumbre, acel neon demonic, ne-a indus o stare de anxietate, dar totodata de o rela satisfactie vizuala!

Dar haideti sa va zic cateva vorbe si despre cine se afla in spatele acestui proiect indraznet. Pe langa Bogdan Pavaloi – voce (ex.Tragic), trupa ii mai include pe celebrul tatuator Calin Raduta – chitara (Cap de Craniu, H8, ex.Satanochio), care este de asemenea un foarte talentat si inspirat instrumentist si muzician, un om complet, dupa cum l-as cataloga eu sau un talent innascut, pe fratele lui – Razvan Raduta la tobe, care de asemenea a cantat sau canta alaturi de fratele lui in toate trupele enumerate mai sus, pe Andrei Ionut – bass si Florin Alexandru – percutie, plus, asa cum va spuneam mai sus, Mihai Ionescu, invitat special.

Asadar, oameni cu o vasta experienta in ceea ce priveste metal underground-ul romanesc si evident ca nu avea cum sa iasa ceva indiferent din intalnirea acestor personalitati. Si daca va mai spun si ca albumul lor omonim de debut, a fost produs in tandem cu celebrul sunetist Marius Costache, iar inregistrarea, mixarea si masterizarea a avut loc, evident, in cadrul studioului sau de inregistrari, “Studio 148”, probabil cel mai tare studio de inregistrari din muzica underground romaneasca, va veti da seama si singuri cat de bine poate suna acest album din toate punctele de vedere si cat de profesionist a putut fi facut, i s-a acordat practic o maxima atentie la toate detaliile, fara a omite sau a lasa ceva nerealizat!

Albumul de debun Ucigan pe CD

Momentan, albumul a fost lansat pe format CD intr-un numar limitat de doar 25 de copii, ale caror carcase atipice din lemn au fost gravate individual. S-a muncit la aceste exemplare unice timp de mai multe zile, o echipa de oameni dedicati si pasionati muncind din greu ca produsul finit sa fie unul de cea mai buna calitate. Si daca va mai spun si cum miroase, da, ati auzit bine, cum miroase carcasa din lemn, e pur si simplu fenomenal, e cea mai frumoasa achizitie de CD din viata mea, mi-a dat un vibe similar cu al unui colectionar de tabloruri originale sau de carti vechi, editii princeps.

Grafica este de asemenea una geniala, cu un artwork superb marca Daniel Raduta, scenograf renumit pentru decorurile pentru „Morometii”, Ramanerea”, sau „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” si alte productii indepentende internationale. Versurile sunt si ele unele foarte faine, nihiliste, angoasate, fataliste si suprarealiste, cantate de Bogdan “at his finest” cum s-ar spune.

Albumul contine 8 melodii, ce impreuna au o durata de aproximativ 40 de minute, dar, fiind un album conceptual, practic aceste secvente se leaga intr-un singur act, intr-un tot unitar cu o poveste veche si noua deopotriva, una care pe mine m-a fascinat inca din anii de liceu, cand l-am studiat indeaproape pe Mihai Eminescu si ale sale scrieri literare precum “Glossa”, “Scrisoarea I”, “Scrisoarea III (partea I)”, “Luceafarul” sau “Sarmanul Dionis”, si anume conditia omului de geniu, neinteles de societate, incapabil sa poata relationa cu oamenii obisnuiti, limitati si dogmatizati, indoctrinati politic si religios. Este plangerea lui, zbaterea lui, lupta lui interioara, pe de-o parte dorinta lui de-a fi la fel ca ceilalti, dar si dorinta lui de a nu deveni ca ceilalti, uman si integru devin 2 concepte in antiteza, tocmai pentru ca a fi uman inseamna sa fi gresit, imprecis si incorect, iar omul de geniu nu poate accepta asa ceva, asa ca tot ce poate sa faca este doar sa se izoleze de restul si sa-si contemple de unul singur durerea si tristetea interioara mistuitoare.

Albumul se deschide asadar cu melodia “Priveghiul”, care este de fapt un intro ce ne poarta in ritm de pasi spre restul albumului. Face asadar tranzitia la urmatoarea melodie “Intunericul”, care beneficiaza si de un super videoclip genial, si care, prin inceputul melodiei si prin vocea lui Mihai ne introduce usor intr-o atmosfera sumbra, funerala, apasatoare, devastatoare si totodata ne da de inteles ca avem de-a face cu un mix de funeral doom, cu black, hardcore si sludge, adica o combinatie cu adevarat deosebita.

Urmeaza “Blestemul”, in care Bogdan preia fraiele si continua atmosfera damnata, aratandu-ne izolarea de la capatul lumii si cat de neinsemnati suntem noi, oamenii, in ochii “zeilor/uriasilor”care “ne privesc cu dezgust” si ne “ingana un blestem”. Din punct de vedere muzical, melodia este mai hardcore-slugde fata de principalele nuante de doom si black ale precedentei.

Urmeaza “Lumea Lui”, un real manifest al omului de geniu captiv intr-o lume bolnava si putrezita, plina de caractere mici si avide dupa bani si avutii obtinute cu orice pret, o lume in care El este absent si alege sa se lase “prada propriilor demoni”. O lume in care El alege sa ramana singur, izolat in “bezna rece”, ascultand in tacere futilitatea muritorilor neinsemnati.

Albumul continua cu melodia “Spurcatul”, care incepe cu un usor vibe de post-rock, si contine versuri apocaliptice, in care Necuratul a coborat pe Pamant, invocat din imparatia lui tocmai de catre oamenii pacatosi si rai, acesta “s-a strecurat” incet dar sigur, foarte adanc in sufletele fiecaruia dintre noi, cei pacatosi. Este venit sa chinuie, sa tortureze si sa surghiuneasca toata suflarea umana damnata inca de la Divina Creatie.

In “Pacatul” ni se vorbeste despre aroganta unor oameni de a se crede Dumnezei si de a distruge Natura, “oameni fara minte” care au crezut ca “totul li se cuvine”, in acest mod atragand asupra lor un pacat capital, un pacat prin care “si-au chemat singuri sfarsitul”.

Si evident si logic, ca vine “Sfarsitul”, un sfarsit binemeritat de catre o specie destructiva, oameni care “s-au crezut supremi” si “s-au ucis”, iar acum “sunt cu totii vinovati ca sfarsitul se apropie”. Prin distrugerea Naturii au atras asupra lor o moarte iminenta, “au ingropat soarele” si din acest motiv Moartea va veni si va “aduna in desaga” sufletele muritorilor pacatosi, pe care le va purta direct in iad, in abisul colosal fara de sfarsit. Ritmul este unul mai hardcore, cu usoare elemente de slugde si black.

Ultima melodie de pe album, intitulata “Deznodamantul”, vine si inchide intr-o nota apocaliptica acest album deosebit, in care Bogdan recapituleaza, post-mortem, tot ceea ce  a contemplat omul de geniu de-a lungul vietii, in existenta lui efemera printre “oamenii fara fete si uriasii de la capatul lumi”. Aceasta melodie, alaturi de “Intunericul” sunt preferatele mele de pe acest album formidabil!

In concluzie, acest album a ridicat cu mult tare stacheta in ceea ce priveste muzica metal underground romaneasca, astfel ca trupele care vor dori sa “ridice capul” pe viitor, vor avea un etalon, un punct de pornire, si anume aceasta creatie unica si deosebita, ce tinde spre perfectiune din punct de vedere muzical, liric, conceptual si nu in ultimul rand, ca si productie in sine. Sunt sigur ca in vederea realizarii lui toti cei implicati s-au autodepasit.

Nota album: 9,0

Cronica realizata de Eduard Farcas