Cronica concert SPIRITUAL FRONT & UMBRA / Club Quantic

Voi incepe putin atipic aceasta cronica, in sensul ca trebuie sa recunosc ca doar auzisem de Spiritual Front, insa fara a-i asculta vreodata, pana inainte cu o saptamana de evenimentul care a avut loc in Club Quantic din Bucuresti, la finele unei toamne friguroase si deloc primitoare pentru niste rezidenti ai Cetatii Eterne. Asadar, am inceput subtil si oarecum sceptic ascultarea muzicii lor, bazandu-ma pe doar 2 vagi cunostinte despre ei, si anume faptul ca ii stiam pe Rome, probabil cea mai celebra trupa de neofolk/martial industrial si ii si vazusem anul acesta la Art Mania, insa fara a ma impresiona cu ceva, ba din contra, m-au cam plictisit ascultandu-i live si faptul ca ei cantau ceva ce se afla la granita dintre neofolk, cu neotango, cu suicidal pop si martial industrial, din nou, cam aparte pentru mine, neascultand de fel astfel de genuri muzicale.

Mi-am facut deci curaj si am dat play ultimului lor album, intitulat Amour Braque, si din acel moment povestea frumoasa a inceput…am luat la rand toate albumele anterioare si efectiv le-am devorat…le-am luat din nou la rand…si din nou…timp de o saptamana, de parca nici nu-mi mai doream sa ascult altceva…cumva mi-au dat o dependenta greu de controlat…a fost dragoste la prima auditie…cum de mult nu mi s-a mai intamplat…si cred ca stiti cu totii cat de fain este sa te indragostesti…cum simti acei fluturi in stomac si devii brusc visator si aiurit…in concluzie, vizionarea live a acestor magnifici baieti urma sa fie pentru mine o experienta aparte…si asa a si fost!

Totul a inceput pe la orele 20:30, cand trupa bucuresteana Umbra, care a cantat in deschidere, a etalat un rock alternativ deloc de neglijat, cu versuri inteligente si riff-uri chiar ingenioase, cu o voce buna si per ansamblu un trio care personal m-au surprins placut, dar…asteptarea mea era parca mult prea arzatoare si eram nerabdator sa vad Spiritual Front pentru prima oara live (spre rusinea mea, am aflat ulterior ca a fost a 7-a oara cand aceasta minunata trupa a concertat pe meleagurile noastre).

Totul a inceput undeva in apropiere de ora 22, cand pe scena si-au facut aparitia Simone Salvatori (liderul trupei, cel care a pus bazele acestei trupe inca din anul 1999) si ceilalti 3 membri: Francesco Conte – chitara, Andrea Freda – tobe, plus la bass un invitat special, pentru a putea sustine concertele din cele 2 zile consecutive din Quantic.

Au cantat melodii atat de pe ultimul lor album (majoritatea pieselor au fost de pe Amour Braque, album lansat anul acesta la casa germana de discuri Prophecy), dar si de pe albumele mai vechi. Rand pe rand, Disaffection, Tenderness Through Violence (preferata mea de pe noul album, o frumoasa si totodata trista poveste de dragoste), Pain Is Love sau The Man I’ve Become au reusit sa conecteze publicul cu formatia printr-o legatura speciala, relatie care s-a putut vedea foarte usor atunci cand au cantat melodiile mai vechi care i-au consacrat, ca de exemplu I Walk the Dead Line, Jesus Died in Las Vegas,  Song for the Old Man sau Bastard Angel, la toate aceste cantece publicul cantand practic odata cu formatia.

Dupa aproximativ 90 de minute dementiale, melodia de final, Vladimir Central, cea care inchide si noul album, a incununat un concert pur si simplu exceptional, chiar peste asteptarile mele, care si asa erau destul de mari inaintea concertului. Dar, publicul din nou a intervenit si oamenii prezenti la concert (peste 150 persoane) au inceput sa scandeze “bis bis” si “we want one more song”, trupa neputand rezista acestei provocari, astfel ca au mai revenit pe scena pentru o ultima melodie, iar publicul a scandat “we want” Devoted to You, “we want” Beauty and Decay, “we want” Children of the Black Light, ultima fiind si cea aleasa de altfel de trupa sa inchida concertul (probabil cea mai complexa melodie de pe noul album, ca si compozitie si versuri), dar au facut totodata promisiunea ca data viitoare cand vor mai veni le vor canta si pe celelalte doua mentionate de public.

M-a impresionat si fundalul, pe parcursul concertului derulandu-se un film vechi italienesc de prin anii 60, in stilul Pier Paolo Pasolini (oricum Simone este un mare fan al fenomenalului Pasolini, probabil cel mai mare intelectual si artist italian al sec.XX, in opinia mea, alaturi de Giovanni Papini, creatorul celui mai scandalos film italienesc al tuturor timpurilor – Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei, film regizat cu putin timp inainte de asasinarea sa din anul 1975). O alta mare influenta in viata lui Simone Salvatori este si cea a controversatului regizor german Rainer Werner Fassbinder, creatorul celebrelor filme Fox si Prietenii lui, Dragostea Este mai Rece ca Moartea, Lacrimile Amare ale Petrei von Kant, Ali – Frica Consuma Sufletul, Martha, Casatoria Mariei Braun, Lola, Veronika Voss sau Querelle, toate aceste filme fiind recunoscute la nivel international si laudate de marii critici de filme, incluzandu-l pe R.W. Fassbinder in galeria marilor regizori ai sec.XX, alaturi de P.P. Pasolini, tocmai pentru ca ambii prezinta o lume distopica, bazata pe personaje si pe eroi atipici societatii, explorand sexualitatea din toate punctele de vedere si aducand in lumina reflectoarelor teme precum lesbianismul, homosexualitatea, sadomasochismul, umilinta, rusinea sau sinuciderea.

Dupa concert, mi-am cumparat CD cu ultimul lor album, si m-am dus dupa ei pana in Encore pentru a mi-l semna fiecare membru in parte, ceea ce s-a si intamplat, totodata schimband cu ei si cateva impresii despre concert si muzica lor. La cat sunt de grandiosi atunci cand se afla pe scena, atat sunt de modesti si de prietenosi atunci cand stai de vorba cu ei, iar acest lucru m-a incantat inca odata, daca mai era cazul, si m-a convins sa nu-i mai ratez niciodata de aici inainte, tocmai pentru ca Spiritual Front este acel gen de trupa de pus in rama, sau pe rana…sau ambele.

O cronica realizata de catre Eduard Farcas – Metalforce.

photo credit: Aridwev Andrei

About author

0 Comments

Nici un comentariu

Puteți fi primul care posteaza comentariu