Cronica concert Lucifer – A Rock Opera by Adrian Tabacaru

Ceea ce am vazut aseara in Club Control din Bucuresti este in egala masura grandios si unic pentru Romania, si asta doar pentru ca Adi, un nebun genial al tobei si un impatimit al muzicii, prin sacrificii care au l-au impins de multe ori la limita rezistentei umane, in ultimii 3 ani, de unul singur, pornind de la cel mai fain poem din istoria literaturii romanesti, a creat prima opera rock 100% autentica, atat prin versuri, cat si mai ales conceptual, muzical si vizual.

Lucifer, caci despre el este vorba, i-a oferit d-lui Tabacaru toata cunoasterea universala si l-a invatat cum sa descifreze misterele existentei umane efemere, astfel incat, combinandu-le, a rezultat ceva cu totul si cu totul deosebit, si anume o Opera Rock de cea mai inalta speta! Cu acte care se succedeau armonios si cu librete inserate, cu un prolog senzational si un epilog care ne-a facut sa ne intristam, gandindu-ne la conditia umana limitata in spatiu si timp, totul asezonat cu niste voci fenomenale si pe un fundal vizual marca inconfundabila Costin Chioreanu, cu niste tobe rupte parca dintr-un alt univers si o melodicitate ce rar mi-a fost dat sa aud, timp de aproximativ 45 de minute nu am respirat!

Si inca nu a abordat pe de-a intreg subiectul, ci doar partial, deoarece au fost omise mai multe parti din poemul Luceafarul, asadar, aceasta opera poate avea o expansiune colosala, de talia lui Faust a lui Silviu Purcarete, sau de calibrul lui Jesus Christ Superstar al Baronului Andrew Lloyd Webber, pe versurile lui Sir Tim Rice. Deci, am putea avea o varianta extinsa a Operei de peste 2 ore, in care zeci de personaje sa-si faca aparitia, undeva pe scena Teatrului National eventual, deoarece ar merita cu prisosinta o astfel de reprezentare scenica.

Ascultand aseara muzica si versurile, mintea mi-a zburat automat la o alta mare capodopera a muzicii prog a anilor ’70, si anume la “The Lamb Lies Down on Broadway” a celor de la Genesis, pe versurile unicului si formidabilului Peter Gabriel, sau la piatra lor de capatai “Supper’s Ready”, prin dinamica cadrelor si prin densitatea muzicala incredibile, care m-au purtat departe tare, pana la marginea Universului, odata cu zborul si cu rugamintea disperata a lui Lucifer adresata Demiurgului, de a-l dezlega de nemurire pentru o ora de iubire.

Ce mi s-a parut si mai fain, daca imi permiteti sa ma exprim asa, a fost surpriza aleasa de insusi Adrian Tabacaru, de a insera un poem tematic intr-un alt poem, si anume, de a insera poezia de iubire metafizica intitulata “A Valediction: Forbidding Mourning”, a marelui poet britanic al sec. XVII – John Donne, iar asta nu a facut decat sa intareasca si mai mult dorinta lui Adi de a evidentia, daca mai era cazul, dragostea pe care Luceafarul/Lucifer i-o poarta Catalinei, o dragoste dincolo de granitele Universului, comparativ cu dragostea limitata si trecatoare pe care Catalina i-o poarta lui, in timp ce d.p.d.v. muzical, aceasta parte a fost perceputa de mine ca fiind o acolada, ca o paranteza care vine si completeaza si lamureste ascultatorul.

Surpriza mare a mai fost data si de prezenta in numar foarte mare a publicului. Desi banuiam ca o astfel de lucrare muzicala nu avea cum sa nu aiba ecou in lumea muzicii rock romanesti, totusi, uitandu-ma in jur, am recunoscut multi artisti din toate sferele rock-ului autohton, dar si oameni cu par carunt si mai ales pusti de 15-16 ani, veniti sa se bucure de ziua lui Eminescu de o lectie de cultura muzicala gratuita. Si bine a facut Adi ca n-a pus intrare, deoarece a dat posibilitatea acestor pusti sa vada pe viu si sa inteleaga ce inseamna muzica cu adevarat buna, sa duca mai departe cuvantul in scoli si licee si astfel sa propavaduiasca aceasta Opera Rock remarcabila si celorlalti colegi, mai ales celor indragostiti de opera lui Eminescu, sau, de ce nu, de muzica prog, sau de arta vizuala. Si aici ar trebui din nou sa-l laud pe Costin Chioreanu, deoarece a pastrat esenta vizuala a desenelor, care aratau exact ca acelea din revistele vremii cand poemul Luceafarul a fost facut public, in anul 1883.

Ca si concluzie de final, Lucifer – A Rock Opera, poate fi usor si pe buna dreptate numita drept “Magnum Opus”-ul muzicii prog romanesti, un gen muzical care pare sa renasca si la noi dupa mai bine de 4 decenii de liniste si absenta, si asta doar datorita unor oameni fenomenali cum este Adrian Tabacaru, un adevarat pionier intr-ale muzicii de calitate, in general vorbind, pentru ca omul asta, in ultimii 20 de ani, a compus doar muzica faina, trupa Taine fiind un etalon pentru metalul extrem romanesc.

Si pentru prima oara in viata mea, de cand m-am apucat sa scriu recenzii de albume si cronici de concerte, fie ele ale trupelor autohtone sau de peste hotare, voi acorda nota 10! Asadar, este pana si pentru mine o premiera, din acest punct de vedere, nefiind foarte generos de fel, iar cea mai mare nota pe care o dadusem pana acum fusese 9.5 la albumul Malina al norvegienilor de la Leprous. Si sa nu care cumva sa credeti ca am dat nota 10 pentru ca este un proiect romanesc, sau pentru ca il cunosc pe Adi, nicidecum, am dat nota 10 doar pentru ca merita din plin! Este, pentru mine, highlight-ul anului 2019 in materie de muzica rock, in speta prog, ce-mi place mie cel mai mult, si pun Lucifer pe acelasi piedestal cu trupele mele de suflet Ayreon, Threshold, Spock’s Beard, Opeth, Pain of Salvation, Symphony X, Leprous, Agent Fresco, Rush, Genesis, Camel, King Crimson, Van Der Graaf Generator sau Gentle Giant.

O cronica realizata de catre Eduard Farcas – Metalforce – 16 ianuarie 2019

About author

0 Comments

Nici un comentariu

Puteți fi primul care posteaza comentariu