BLOODWAY – „A Fragile Riddle Crypting Clues” (cronica de album)

In seara de 3 noiembrie, in Clubul Fabrica din Bucuresti a avut loc concertul celor de la Bloodway, cu ocazia lansarii celui de-al 3-lea album de studio, intitulat „A Fragile Riddle Crypting Clues”. Alaturi de ei, invitati au fost trupele Tragic din Bucuresti si Darkest Era din Irlanda.
Albumul a fost lansat prin intermediul casei de discuri „I, Voidhanger Records”, ca de altfel si precedentele doua albume si de asemenea a fost inregistrat, mixat si masterizat de Marius Costache la bine cunoscutul Studio 148 (osutapatruzecisiopt).

Vezi galerie foto lansare „A Fragile Riddle Crypting Clues„.

Luand in calcul faptul ca primul lor album, intitulat „Sunstone Voyager And The Clandestine Horizon” lansat in anul 2014 este mai degraba un LP si nu un EP, urmat un an mai tarziu de „Mapping The Moment With The Logic Of Dreams”, trupa Bloodway a evoluat rapid, devenind odata cu lansarea lui „A Fragile Riddle Crypting Clues” una din trupele etalon pentru scena metal underground romaneasca.

Infiintata in vara anului 2013, la initiativa celui mai cunoscut desenator / artist grafician din sfera metal-ului autohton, pe numele sau Costin Chioreanu (voce & chitara) (autorul multor coperti de albume de la multe trupe tari, printre care amintesc doar cateva: At the Gates, Vulture Industries, Darkest Era, Descend Into Despair, White Walls), acesta, alaturi de alti 2 muzicieni foarte cunoscuti de la noi, si anume Mihai Andrei (bass – Breathelast, The Boy Who Cried Wolf) si Alex Ghita (drums – ex. Road Kill Soda), au hotarat sa faca ceva doar pentru ei, dupa cum bine spunea Costin intr-un interviu, cand, printre altele, afirma ca muzica pe care o canta ei este conceputa astfel incat sa-i incante pe ei, in calitate de ascultatori, ci nu neaparat pe ceilalti, prin ceilalti intelegandu-se orice influenta care ar fi putut sa patrunda din exterior (media, fani, prieteni, case de discuri, societate, etc).
Asadar, este o trupa ermetica, deloc o adepta a consumerismului, care nu a cautat si nici nu a pretins vreodata faima sau consacrarea sau aprecierea, ci doar satisfactia personala si revelatia prin propria lor muzica si prin propriile lor ganduri si versuri. Totul este o introspectie si o chemare catre filozofie, existentialism si nihilism.
Si daca e sa mai tinem cont si de faptul ca au mai si colaborat in anul 2016 cu minunata trupa de sludge/post/doom Valborg, alaturi de care au dezvoltat o adevarata prietenie si au creat un EP intitulat „Karbon Winter”, plus vocea extrem de atipica a lui Costin, care pe alocuri seamana cu strigatul disperat al unui suflet aflat in fata nemarginirii si omniprezentei cosmice, de o greutate imposibil de suportat de catre un simplu muritor, cred ca va puteti da si singuri seama cat de interesanta, complexa si unicata poate fi muzica acestor baieti.
As fi nebun sa cataloghez ceea ce canta ei, probabil, si zic probabil, ei se afla undeva la confluenta dintre sludge, post, avant-garde, death, doom, dark, old-school metal, thrash si in rest doar Universul mai poate sti.


Despre noul lor album, va voi vorbi pe scurt si il voi considera ca fiind o singura melodie, impartita in 8 acte si avand undeva la aproximativ 45 minute, o continuitate logica a ceea ce au facut cei 3 muzicieni incepand cu primul lor album si pana in prezent. Este o calatorie prin Cosmos, asa cum va spuneam, nu stiu daca este mai bun fata de precedentele albume, dar va pot spune ca este mai fluid, mai consistent si mai melodic. Are doua videoclipuri foarte faine, si va recomand sa le urmariti cu aceasta ocazie, la melodiile „Midlight Scout” si „Prison Paradise”, cea din urma fiind un adevarat imn si un „song” in adevaratul sens al cuvantului, o melodie care mi-a intrat in suflet si de care nu mai pot „scapa”. E ca o posesiune melodica indelungata.

Totusi, preferata mea de pe album este „Don’t Wake the Void”, un adevarat epitaf al damnatilor, o melodie ce iti curge prin timpane ca o pacura densa, un doom de o calitate exceptionala si un outro dureros de fain.
Un album ce nu face abstractie, la fel ca si in cazul precedentelor, atat de un intro, cat si de un outro introspective si apocaliptice, de-ti fac pielea de gaina la auzul vorbelor sale omnisciente.

Abia astept sa vad urmatorul lor concert, chiar daca va fi sa mai astept alte 9 luni, asa cum s-a intamplat cu ultimele lor 2 concerte, dar ce conteaza asta? Oricum, in Univers timpul e doar o notiune abstracta, nu-i asa?

Nota album: 8,5

O cronica realizata de Eduard Farcas

About author

0 Comments

Nici un comentariu

Puteți fi primul care posteaza comentariu