Editorial: As vrea sa ii vad in viata pe eroii in spatele carora va ascundeti

Au trecut 30 de zile  de la evenimentul care efectiv ne-a delimitat raportarea in timp. Pentru o vreme va exista doar „inainte de” si  „dupa”. In continuare unii sunt traumatizati, altii marcati. Dar cei mai multi au fost socati superficial.  Pe scurt, care nu au inteles nimic.

Nu ma refer la mica scena (rock si metal cu trupe si organizatori mari si mici, nici publicul nu e departe), unde avem vreascurile noastre demne de umilit in public.  Nu o va face nimeni, fiecare regat are nevoie de bufonii sai.

Si ma uit catre societatea romaneasca cu spirit anost si perfid.  Si imi dau seama cat suntem de inapoiati si manati de traditii si obiceiuri, pentru ca ‘’asa se face’’.  Pentru ca simtiti pe moment, si apoi uitati la prima campanie de reduceri. V-ati facut datoria, lacrimile au fost varsate, ii dam inainte ca inainte.

La ce ajuta ca i-ati transformat in eroi si va ascundeti acum in spatele lor?  Nu si-au dorit o clipa sa ajunga eroi, doreau (ca noi toti, de altfel) sa vada o lume mai curata si mai sigura pe ceea ce isi doreste. I-ati transformat in eroi, pentru ca va este frica sa va reprezentati singuri.

Si ma refer la voi, oameni simpli cu profil de pupatori de moaste. Acum o luna aratati cu degetul si scuipati in san cand auzeati grohaieli. O sa muriti fara sa stiti, cu cancer, cel al indoctrinarii pe care il extindeti si la copiii vostri. Le transmiteti si lor sentimentul de vinovatie de moment, fara sa le aratati calea corecta, fara sa le aratati ce inseamna sinceritatea, fata de persoana lor, pentru a transmite mai departe sinceritate.

Nu i-ati cunoscut, nu ati dat doi bani pe ei “inainte de…”, si ati transformat locul ala intr-un circ de care imi este sila si scarba. Datoria voastra nu era sa mergeti acolo, sa aprindeti lumanari si sa va manjiti obrajii cu lacrimi pe care nu vi le intelegeti, cu lacrimi venite din suferinta de moment (pe care am inteles-o atunci, in depresia generala) ce dau bine pe camera.  Au avut si au destui prieteni care inteleg, era treaba lor sa se ocupe de asa ceva.

Tipic voua, ati transformat intrarea in loc de pelerinaj, in loc sa le dati pace si sa le demonstrati ca veti lua atitudine, sau macar va veti da interesul sa deveniti mai sinceri si mai buni.

Niste eroi nu va rezolva problemele. Ati luat o pauza sa va ganditi ca “dupa…”, spitalele au aceleasi nevoi? Nu s-a schimbat nimic, dar tu poti ajunge acolo si sa nu ai nici de unele. Preferi sa iesi in strada si sa ceri statului, care nu va lua atitudine. Poate putin, cat sa iti inchida gura.

In loc sa te duci la firma la care lucrezi si sa prezinti cazul, poate cu 1.000 de lei de la firma ta si cu 1.000 de lei la firma prietenului de bere, luati niste medicamente, sau o imprimanta pentru spitale. Dar tu, pleci la ora 11:25 acasa impacat ca ai iesit alaturi de inca 10.000 de ametiti sa iti ceri dreptul, pe care nu il primesti de 25 de ani.

Ati stat vreodata sa va ganditi, ca de banii aia pe care i-ati dat pe nenorocita aia de cruce, icoana sau lumanare impozitata de BOR puteati hrani un copil amarat sau un batran? Ati ales calea cea mai usoara de a va scapa pe voi de aparenta suferinta, manati de obiceiuri si traditii. In loc sa stati si sa va ganditi putin, la ce este de facut pentru a obtine un rezultat durabil.

Pentru unii jurnalisti am numa’ cuvinte de lauda. Cum te poti privi in oglinda cand stii ca ai participat la festinul vulturilor, ce se hranesc cu suferinta? Crezi ca ai ajutat, din contra ai facut mai mult rau.

Problemele sunt inca reale si actuale. Spitalele au nevoie sa fie dotate cu echipament si medicamente, oricare din noi poate nimeri acolo. Pe strazi vad din ce in ce mai multi copii care vor pieri de frig sau prelandez. Vad rautate si ascult discursuri amare. Vad profitori si prefacuti. Vad o societate in declin care nu renaste, se scuza.

Trebuie sa mergem, din nou, la centrele de donatii. Este nevoie de sange pentru cei ramasi si ghinionistii care vor urma.

Lumanarile pe care le-ati adus au ars, florile s-au ofilit si nu ati inteles nimic. Ei sunt niste eroi, dar nu genul portretizat de voi.

Bogdan.