Cronica: Downfall, dordeduh, The ruins of Beverast
The Ruins of Beverast au concertat în premieră în România vineri, 5 mai, în Jamstage, cu ocazia lansării celui de-al cincilea album, Exuvia. În deschidere au cântat două trupe autohtone, Downfall şi timişorenii de la dordeduh.
Departe de obişnuitele locuri de întâlnire ale scenei bucureştene, Quantic, fabrica sau Arenele Romane, concertul s-a ţinut în Jamstage, un club amplasat lângă Palatul Bragadiru. Prezenţa nu a fost foarte numeroasă, dar acest lucru e oarecum de înţeles prin prisma numărului mare de evenimente interesante din weekend. Majoritatea a venit pentru dordeduh, lucru care s-a văzut şi din vânzările de bilete, cele presale epuizându-se în doar câteva ore.
Downfall
Primii pe scenă au urcat bucureştenii de la Downfall, o trupă pe care o mai văzusem în deschidere la Batushka. Încurajaţi din public de o mâna de apropiaţi, băieţii au avut o prestaţie nu foarte coerentă pe alocuri, compensată însă de entuziasm. Stilul practicat este un black metal primal, ca un soi de tribut adus trupelor norvegiene ale anilor ’90. Imaginea de pe scenă vine parcă să întărească acest sentiment, prestaţia fiind însoţită de corpsepaint, glugi şi lanţuri. Probabil din cauza acusticii sălii sau poate e „blestemul” trupei de deschidere, însă nu mi s-a părut că au sunat la fel de bine ca în februarie. Chiar şi aşa, publicul a părut să guste show-ul mai mult decât mine, deci toate bune.
dordeduh
La 3 ani de la ultimul concert în Capitală, dordeduh au urcat pe scenă şi au oferit un show desăvârşit. Primul lucru pe care l-am remarcat la soundcheck a fost lipsa lui Sergio Ponti din spatele tobelor şi-mi amintesc că aveam sentimente amestecate. Locul lui şi al basistului a fost luat de Andrei Jumugă şi Gabi Karban, componenţii trupei Transceatla. Teama mi-a fost risipită rapid, cei doi potrivindu-se perfect cu acest proiect, ba mai mult aducând un plus de energie. Ca o notă personală, chiar îmi era dor să văd din nou păr lung şi headbanging în metal. Scena a devenit brusc neîncăpătoare, parţial din cauza tulnicelor care au deschis concertul, dar mai ales datorită prezenţei carismatice din mijlocul scenei, o prezenţă care cere şi impune respect. „Uneori mă gândesc că sunt prea bătrân ca să mai fac asta”, spune Edmond contrazis de un „NU” general înainte să-şi termine ideea. Subscriu egoist la dorinţa publicului. Revenind la concert, trupa a cântat în întregime albumul Dar de Duh, iar oamenii au părut să rezoneze cel mai bine cu piese ca Pândarul, Flacararii sau Zuh. Am aflat şi că băieţii lucrează la un material nou, iar cei care ajung în august pe la Dark Bombastic Evening ar putea să audă în premieră melodii noi. Nici nu ştiu când a trecut timpul şi a venit Jind de Tronuri, cea mai lungă melodie de pe album, să închidă reprezentaţia. Cu eleganţa, şi-au lăsat publicul să vrea mai mult şi asta mi se pare ideal.
Ruins of Beverast
„Şi acum urmează o piesă de pe noul nostru album” este probabil unul din ultimele lucruri pe care le vrei să le auzi la concert. În acest caz nu a contat fiindcă oricum nu ştiam mare lucru despre ei, în afară că e trupa fostului tobar de la Nagelfar. În pofida stilului atmosferic black şi doom abordat, germanii au ales să înceapă spectacolul cu o piesă în forţă. Alegerea s-a dovedit oarecum neinspirată din punctul meu de vedere, deoarece din spate de unde eram nu am înţeles mai nimic. Din nou dau vina pe acustică, în faţă părea să se audă mai bine. Cumva, senzaţia că am început pe un picior greşit a persistat însă pe tot parcursul show-ului. Ca să fiu cinstit, problema e la mine deoarece mă număr printre cei veniţi pentru dordeduh. Cu toate astea, Ruins au dat dovadă de profesionalism şi au oferit un spectacol bun, deşi poate lipsit de emoţie. Până la urmă nu poate fi totul atât de rău dacă am ajuns acasă şi am ascultat albumul proaspăt lansat, nu?
Christian Stefanescu – Metalforce
foto credits: Irinel Cirlanaru
