Godsmack are vacanță în 2013

Godsmack are vacanță în 2013

Deși Godsmack a petrecut mult din 2012 pe drumuri, colegi cu Shinedown la Festivalul Rockstar Energy Drink Uproar, și cu Staind în turneul Mass Chaos, trupa și-a programat să se bucure de ceva timp liber în 2013.

Întrebat despre viitorul Godsmack, într-un interviu din Artist Direct, liderul Sully Erna a explicat că în cea mai mare parte a anului următor vor lua pauză. „Ne vom bucura de puțin timp liber acum, pentru că în ultimii doi ani am fost tot timpul pe fugă”, a spus Erna. „E timpul să luăm o pauză și să ieșim de pe piață o vreme, pentru a nu o sufoca. Ne luăm liber în 2013”. Și a adăugat: „Poate către sfârșitul anului sau devreme în 2014, am putea să începem să intrăm în studio și să compunem. Acum avem de gând să ne retragem”. Cu toate acestea, nu va fi mereu timp mort pentru vocalistul de la Godsmack și colegii lui. „S-ar putea să mai apărem din când în când la vreun festival radio sau ceva asemănător. Am de gând ca pe tot parcursul anului 2013 să mă concentrez pe proiecte solo și să văd ce oportunități apar pe zona asta”, a mai spus Erna.

Ultimele realizări ale carierei solo ale lui Erna includ o masivă ediție limitată dintr-un box-set „Avalon”. Setul se întinde pe 5 DVD-uri care includ videoclipuri și extrase (piese care nu au intrat pe album), precum și „Avalon Live”, înregistrat la Wilbur Theatre în orașul său natal, Boston.

Erna a recunoscut că munca solo îi permite să se extindă mai bine din punct de vedere creativ, explicând: „Oricât de mult îmi plac Godsmack și băieții, trupa este ceea ce este”. Și a continuat: „De-a lungul anilor, Godsmack s-a cristalizat ca o trupă de rock powerhouse, ceea ce și trebuie să fie, dar există și o altă latură a mea pe care nu o pot ține ascunsă”. Eforturile solo ale lui Erna i-au permis să apeleze la acea inspirație. „Trebuie să explorez și să dau drumul muzicii pe care îmi place să o cânt. De asemenea, îmi place să stau la pian cu fiica mea și să creăm și să cântăm acustic”, a mai divulgat Erna.

Astfel, în timp ce fanii Godsmack așteaptă ca trupa să se odihnească și să-și revină, există și vești bune. S-ar părea că va exista la un moment dat în anul viitor ceva material solo marca Sully Erna, pentru urechile lor.

Anterior Alice in Chains - Nou album în 2013
Înainte Interviu cu Chris Adler de la Lamb of God

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu