White Walls anunță un miniturneu în România
După perioada grea și nesigură a pandemiei COVID-19, trupa constănțeană de metal progresiv White Walls este pregătită să se întoarcă la concerte și turnee. Cu forțe proaspete, vor ajunge în această primăvară la București, Bacău, Cluj-Napoca, Oradea dar și în alte orașe ce vor fi anunțate în scurt timp.
Formația va prezenta publicului „Grandeur”, ultimul material discografic lansat pe 23 Octombrie 2020. Nu vor lipsi piesele celebre care au propulsat formația pe scena „progressive” din România.
Fondată în 2009, White Walls și-a pus amprenta pe scena de metal românească cu un stil unic, care împletește adesea elemente de întuneric cu lumină, riff-uri complexe, acorduri melancolice și un amestec echilibrat între neliniște și reținere. Muzica trupei a fost comparată cu trupe populare din scena de metal progresiv: Leprous, The Ocean, Opeth, Tool și Karnivool.
White Walls:
- Alexandru-Eduard Dascălu „Dasu” – chitară
- Eugen Brudaru – voce
- Șerban-Ionuț Georgescu – bas
- Theo Scrioșteanu – tobe
Bilete online puteți achiziționa de pe AmBilet.ro.
0 Comentarii
Nu există încă nici un comentariu.
Puteți fi primul care comenteaza la acest post!