
Valentine’s Breakdowns în Flying Circus cu Underwaves, Scars of a Story și Blackout
Valentine’s Breakdowns, care va avea loc pe 15 februarie 2025, va aduce pe scena din Flying Circus din Cluj-Napoca trupele Underwaves, Scars of a Story și Blackout. Fie că vrei să-ți vindeci rănile după Valentine’s Day sau doar să schimbi atmosfera, te așteaptă o seară intensă și plină de breakdown-uri.
Underwaves, fondată în 2017, aduce un stil unic ce combină metalcore-ul alternativ cu influențe melodice și deathcore. După lansarea albumului de debut, „HIATUS”, în 2019, trupa a atras atenția prin participarea la festivaluri importante ca Rockstadt Extreme Fest și Rock la Mureș. În ciuda provocărilor pandemiei, au continuat să inoveze, lansând piese ca „Ocean” și „Odyssey of Inner Self”. În 2024, au debutat pe scena internațională, oferind spectacole pline de energie, riff-uri memorabile și refrene captivante, confirmându-și poziția în metalul modern.
Scars of a Story este o trupă de metalcore din Cluj-Napoca, formată în 2012 de Peter Grezer și Sucală Vlad, alături de Dani Șipoș, Cristi Lipovan și Marian „Bitză” Hrenovschi. Debutând cu succes în deschiderea trupei canadiene Cancer Bats, și-au câștigat rapid locul pe scena underground. După schimbarea toboșarului, au continuat să evolueze, împărțind scena cu trupe internaționale ca Jinjer, Veil of Maya, și Emmure, dar și cu nume românești precum Goodbye to Gravity și Diamonds Are Forever. Albumul lor din 2016, „Behind Your So-Called Comforts”, a fost bine primit, consolidându-le reputația printr-un mix distinct de agresivitate și melodicitate.
Blackout este o trupă de metalcore din Cluj-Napoca, cunoscută pentru complexitatea tehnică și intensitatea energetică a pieselor lor. Riff-urile, secțiunile ritmice precise și vocea agresivă creează un sunet captivant, ce echilibrează perfect elementele melodice și agresive. Cu fiecare apariție live, trupa impresionează prin dinamismul interpretării și conexiunea cu publicul, devenind un nume respectat în scena metalcore-ului din România.
Bilete
Biletele sunt disponibile la intrare sau online exclusiv în reteaua iaBilet.ro la prețul de 40 lei.
Program
- 18:00 – Open doors
- 19:30 – Blackout
- 20:40 – Scars of A Story
- 21:40 – Underwaves
0 Comentarii
Nu există încă nici un comentariu.
Puteți fi primul care comenteaza la acest post!