
Concert King Diamond, Unto Others și Myrkur la Arenele Romane
King Diamond cântă pe 8 iulie la Arenele Romane din București. Invitați sunt Unto Others, dar și Myrkur („for aditional vocals as special guest„). Primele 300 de bilete din fiecare categorie au preț earlybird.
King Diamond se numară printre actele artistice care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Formată în 1985 de Kim Bendix Petersen, cunoscut sub numele de scenă King Diamond, formația daneză a influențat generații întregi de artiști în parcursul lor muzical și încă continuă să facă acest lucru
Până în prezent a lansat 12 materiale de studio, majoritatea fiind albume concept. Al doilea disc al trupei, „Abigail”, este considerat atât de critici cât și de fani unul dintre cele mai importante albume concept din sfera heavy metal. În 2025, King Diamond urmează să ofere fanilor un nou album, intitulat „The Institute”.
Cu prezențe la toate festivalurile mari de metal din întreaga lume, cu sute de concerte susținute, King Diamond și-a cimentat statutul de trupă de legendă a muzicii heavy metal, continuând să scrie istorie și în prezent.
Unto Others vine din Portland, Statele Unite și abordează un gothic metal cu influențe de heavy. Bazele trupei au fost puse în 2017, inițial sub numele de Idle Hands, formația schimbându-și denumirea în 2020. Până în prezent trupa a lansat trei materiale de studio, cel mai recent fiind „Never, Neverland”, oferit fanilor în 2024. A susținut deja turnee extinse în America de Nord, dar a și împărțit scena în Europa cu nume precum Behemoth, Arch Enemy sau Carcass.
Biletele se pun în vânzare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:
- Premium (cu loc în sectoarele K și E) – 319 lei în earlybird, 399 lei în presale și 350 lei la intrare;
- Teren (fără loc, în fața scenei) – 259 lei în earlybird, 279 lei în presale și 300 lei la intrare;
- Acces General (cu loc în Arenă) – 159 lei în earlybird, 179 lei în presale și 200 lei la intrare.
Copiii sub 10 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
Se consideră biletul validat momentul în care ați intrat la concert, atunci când acesta a fost scanat/rupt. Din acel moment biletul nu mai este valid și a început spectacolul/concertul/festivalul. iar biletul (contravaloarea acestuia) nu mai poate fi returnat(ă) în nicio circumstanță. În caz de vreme nefavorabilă sau în caz de urgență organizatorii vă pot cere să evacuați locația și să reveniți când este sigur pentru dumneavoastră să participați la eveniment. Vă rugăm să urmăriți cu atenție mereu instrucțiunile organizatorilor, ale firmei de pază și mai ales ale autorităților pe toată perioada când sunteți în locația unde are loc evenimentul.
Locurile se ocupă pe măsură ce sosiți în locație.
Recomandăm fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și acesta poate afecta auzul copiilor.
Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vânzare a băuturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locație propice pentru evenimentele de gen. Recomandăm totuși să veniți la concert din timp și nu fix înainte de concert. Este normal ca la orele de vârf, fix înainte de intrarea pe scenă a trupei, când se atinge capacitatea maximă a locației, barurile să se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu câteva săptămâni înainte de concert.
Accesul cu umbrele este interzis.
Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.
0 Comentarii
Nu există încă nici un comentariu.
Puteți fi primul care comenteaza la acest post!