• Program și reguli de acces concert aniversar Trooper 25

Program și reguli de acces concert aniversar Trooper 25

În data de 12 iunie 2021 Trooper va urca pe scena Arenelor Romane. Pentru cei cinci muzicieni, show-ul este unul special, marcând 25 de ani de la înființarea trupei. Concertul este sold out.

Program

  • 15:00 – Sesiune Meet & Greet – Participare la probele de sunet (două piese), poză cu Alin Dincă (Coiotu’), poster semnat de membrii trupei. Pentru cei care nu pot ajunge la ora 15:00, Coiotu’ va face poze și după terminarea concertului.
  • 17:30 – Acces general
  • 19:30 – 20:15 – Concert Olympus Mons
  • 20:30 – 23:00 – Concert Trooper

Reguli de acces

  • Conform noilor norme publicate în Monitorul Oficial, la concerte pot participa persoane testate negativ (test PCR nu mai vechi de 72 de ore SAU test rapid nu mai vechi de 24 de ore), vaccinate sau care au trecut prin boală.
  • Persoanele care nu au dorit să se vaccineze, care nu au apucat să se vaccineze, care nu au 10 zile de la rapel și persoanele minore vor avea posibilitatea, la intrare, de a se testa rapid, din salivă (fără variante invazive, fără teste din nas etc.). Testul va costa 20 de lei, iar rezultatul se va obține în 5 minute. Puteți face teste oriunde în altă parte, însă este nevoie să fie realizate într-un spațiu omologat care să vă elibereze dovada rezultatului negativ.
  • Persoanele vaccinate sunt rugate să aibă asupra lor documentul doveditor (printat sau direct în telefon).
  • Persoanele care au trecut prin boală sunt rugate să aibă biletul de externare, nu mai vechi de 90 de zile.
  • Pentru a eficientiza intrarea în interiorul Arenelor Romane, cei care se vor testa la intrare sunt rugați să vină din timp pentru a nu rata niciun recital.
  • Este interzis accesul cu:
    • sticle;
    • mâncare sau băuturi de orice fel;
    • artificii, arme, obiecte periculoase;
    • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • Organizatorii nu vor stoca și nu vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!
  • Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului

În cei peste 25 de ani de activitate, Trooper a lansat nouă albume de studio, a cântat pentru mai mult de 800.000 de oameni, în peste 800 de concerte, și a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP etc.

Anterior FRIG va lansa primul DVD din cariera
Înainte ARTmania Festival se amână pentru anul 2022

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu