Cronica de album: Secrets of the Moon – „Sun”

La trei ani dupa lansarea albumului “Seven Bells”, cel care a incheiat o trilogie de materiale discografice, impreuna cu “Antithesis” si “Privilegivm”, iesita din comun pentru scena de black metal dar care a scos trupa din anonimat, cameleonii de la Secrets of the Moon revin pe scena, insa cu o sarcina destul de dificila. Trecerea de la un stil muzical destul de previzibil pe care-l poti auzi cu usurinta pe “Carved in Stigmata Wounds” la ceea ce in prezent cu greutate poate fi integrat in categoria de black metal, este exact ceea ce defineste aceasta trupa.

Inglobarea multiplelor influente, de la industrial la death si doom sau avant-garde, face din Secrets of the Moon o trupa situata la hotarul dintre Samael, Triptykon si Celtic Frost, toate acestea insa oferindu-le o identitate proprie, usor recogniscibila dintr-o masa de trupe de acelasi calibru.

Ei bine, “Sun”, asa cum mentionasem anterior, vine cu o sarcina grea fiindca exact curiozitatea si incertitudinea vor fi elementele care vor atrage fanii si nu numai.

Serpentina care conduce ascultatorul pe parcursul celor sapte piese pastreaza tendinta trupei de a-si reuni creatiile printr-un val de obscuritate resimtita atat liric, cat si atmosferic. Cu toate acestea, acest liant comun tinde sa se destrame pe masura ce patrunzi in interiorul pieselor. Urmand calea batatorita si pe “Seven Bells”, “Sun” este deschis simplist de un intro puternic (“No More Colours”) care penduleaza intre doom si black dar care evolueaza intr-o colectie de ecouri si soapte si influente aproape tribale redate de un drumming la fel de oscilatoriu. Un vocal abia perceptibil si un tempo ceva mai domol continua pe un “Dirty Black” greu de categorisit dar care integreaza elemente The Cure, in timp ce reflectorul pica pe acustica constant prezenta in spatele instrumentalului.

Deja aproape la jumatatea albumului se observa noua directie pe care merg cei de la Secrets of the Moon, dar care, spre dezamagirea anumitor fani, incorporeaza putine inspre deloc elemente de black metal. O trupa atat de impredictibila precum Secrets of the Moon va prinde intotdeauna in randul celor care nu isi limiteaza ascultarile la un singur gen muzical.

“Hole”, “Here Lies The Sun” si “Mark of Cain” revin la aceleasi aspecte astrale regasite pe ultimele lor materiale lansate si contruiesc in jurul unor riff-uri hipnotizant de repetitive si grele, precum si in jurul unui vocal bine integrat, rasunator. Elementele de doom bantuitoare si care te trimit cu gandul la inceputurile celor de la Celtic Frost, din “I Took The Sky Away”, reusesc sa creeze o atmosfera densa, imperceptibil penetrata de un lead care pe alocuri ofera cateva dintre cele mai frumoase momente de pe album.

Desi “Sun” se axeaza pe inovatie si diversitate, trecerea de la o lirica intunecata la un vocal si un instrumental complet iesit din acelasi peisaj ma face mai degraba curioasa in ceea ce priveste lansarea urmatorului album, in speranta ca isi vor defini mai clar noua directie. Dezamagirea provine de altfel din productia destul de slaba a materialului si deci, implicit, a sunetului murdar comparativ cu “Seven Bells”.

Recomand: “Hole”, “I Took The Sky Away”.