Cronica de album: Intervals – „The Shape of Colour”

La doar un an de la lansarea primului lor full length, “A Voice Within”, Intervals scoate “The Shape of Colour” intr-o formula aproape complet noua. Lui Aaron Marshall i s-au alaturat pentru aceasta noua lansare cativa alti instrumentisti de vaza, Cameron McLellan (Protest The Hero) si Travis Orbin (Darkest Hour, Periphery). Deloc lipsiti de inspiratie, baietii si-au gasit un ritm comun, si de altfel unul curat, aerisit si plin de melodie.

Desi atinge nivelul de tehnicitate cu care ne-am obisnuit si care pana la urma, definesc stilul abordat, noul material Intervals depaseste munca depusa pana acum in vechea formula prin coeziune, groove si prin impresia pe care o lasa ascultatorului, ca si cand ar asista la un jam care ii patrunde pana in maduva si il absoarbe.

Riff-urile repetitive (“I’m Awake”, “Sure Shot”), completate de interludii complexe si aritmice care explodeaza de armonii jazz (“Sweet Tooth”) si solo-urile care danseaza pe un griff al unor sentimente sonore curcubeu transforma acest nou album intr-un must have in playlist-ul oricarui fan de jazz fusion si math metal, care va lasa urme si-n anul ce vine.

“Fable” face nesimtita lipsa unui vocalist pe acest album prin includerea unui saxofon care isi asuma rolul de tranzitie intre un intro delicat si o tornada de poliritmi. “Black Box” este una dintre cele mai aglomerate si intense piese de pe material, care permite insa chitarei pe alocuri sa te trimita usor cu gandul catre Satriani si nebunia de pe ultimul sau album, “Shockwave Supernova”. Piesa “Slight of Hand” ni-l aduce ca invitat pe Nick Johnston, care il provoaca pe Aaron la un vals al solo-urilor si a notelor alipite de armonice.

Balada albumului, “Meridian”, intersecteaza planul clean-urilor cu planul unui distors putin peste masura accentuat, in timp ce face loc ultimei piese (deja?!), “Libra”, care incheie “The Shape of Colour” avandu-l ca invitat pe binecunoscutul Plini. Piesa rotunjeste complet un material instrumental care nu duce lipsa de nimic in afara de un timp mai lung alocat pieselor.

Un album primavaratic pe parcursul caruia culorile prind forma unor note frumos delimitate si totusi atat de coezive incat placerea de a da un nou play va fi nemasurata.

Recomand: “Fable”, “Libra”, “Sweet Tooth”.