• Bucovina și Dordeduh la Arenele Romane: Program și reguli de acces

Bucovina și Dordeduh la Arenele Romane: Program și reguli de acces

Bucovina revine pe scena Arenelor Romane din București. Invitații speciali ai trupei sunt Dordeduh, care se reîntorc în București după o absență îndelungată, aducând cu ei piese de pe cel mai recent album, intitulat Har. În deschidere vor urca cei de la Neon Prophecies. Pentru acest eveniment au fost puse în vânzare și 50 de de suplimente meet and greet cu Bucovina, valabile doar cu bilet deja cumpărat.

Accesul la concert

În lumina noilor modificări ale capacităților și condițiilor de participare la concertele open air emise de autorități, pentru acest eveniment a fost adăugată și opțiunea de a vă prezenta și cu dovada de test rapid nu mai veche de 24 de ore / test RT-PCR făcut în ultimele 72 de ore, teste făcute în locații ACREDITATE dar și cu dovada de anticorpi (pentru persoanele care se află între a 15-a și a 90-a zi de la confirmarea infectării), toate acestea pe lângă dovada de vaccinare printată pentru fanii deja vaccinați până la data de maxim 6 iulie.

NU vor fi puncte de testare rapidă la intrare în ziua concertului așa că spectatorii sunt rugați să vină cu dovada testării în locații acreditate printată. La cumpărarea biletelor trebuie bifată ce document veți prezenta la intrare: dovada de vaccinare printată, dovada de test rapid/PCR printată sau dovada de anticorpi, tot printată.

Conform ORDINULUI nr. 3.245/1.805/2020 completat la la 20.05.2021, minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel. Trebuie doar să fie posesori ai unui bilet valabil și pot intra la concert.

  1. Program
    • 18:45 – Open Doors
    • 19:00 – 19:30 – Neon Prophecies
    • 20:00 – 21:20 – Dordeduh
    • 21:40 – 23:00 – Bucovina
  2. Reguli de acces

    Accesul în incinta Arenelor Romane se face prin intrarea din parc (de jos) începând cu ora 18:45, iar concertele încep de la 19:00. După deschiderea porților, accesul este permis oricând. Concertul are loc în aer liber.

    La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.

    Este interzis accesul cu:

    • sticle, conserve;
    • mâncare sau băuturi de orice fel;
    • artificii, arme, obiecte periculoase;
    • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
    • umbrele (în caz că se anunță ploaie spectatorii sunt rugați să veniți cu pelerine);
    • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
    • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
    • animale de companie;
    • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

    Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

    La intrarea toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.

    Organizatorii informează publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

  3. Categorii de bilete și brățări
    • Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.
    • Părăsirea perimetrului de concert, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.
    • Este strict interzisă vânzarea sau cumpărarea invitațiilor și vânzarea sau cumpărarea biletelor la suprapreț. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate că desfășoară astfel de activități și de a confisca invitațiile, respectiv biletele, aflate în posesia acestora. Se recomandă achiziționarea biletelor doar din punctele de vânzări autorizate.
  4. Jetoane
    • În cadrul evenimentului se vor comercializa diverse sortimente de băuturi, vânzarea acestora făcându-se pe baza de jetoane care pot fi procurate de la casele special amenajate.
    • Vânzarea produselor pe bază de jetoane facilitează o servire mai rapidă
  5. Accesul copiilor
    • Accesul copiilor cu vârsta sub 7 ani este gratuit și doar dacă aceștia sunt însoțiți de unul dintre părinți, posesor al unui bilet valid. Bilete găsiți la vânzare atât înainte de concert la prețuri speciale, dar și la intrare în ziua concertului.
    • Organizatorii nu recomandă prezența la concert a copiilor fără căști de protecție! Zgomotul foarte puternic poate dăuna auzului celor mici.
  6. Bilete

    Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

    Biletele costă:

    • presale biletele costă 89 lei
    • la intrare biletele costa 100 lei

    Se pun în vânzare 2500 de bilete, în total.

    Zona Acces General oferă locuri atât în picioare cât și cu loc în sectoarele K și E. Dacă veți cumpăra un bilet Acces General, puteți să stați unde doriți (sau în picioare sau jos).

Un eveniment METALHEAD & Bucovina

Anterior Neon Prophecies deschide concertul Bucovina și Dordeduh de la Arenele Romane
Înainte Galerie foto concert Bucovina, Dordeduh și Neon Prophecies la Arenele Romane

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu