• Killer Victim: live din sala de repetitii

Killer Victim: live din sala de repetitii

În încercarea noastră de a vă prezenta cât mai multe trupe autohtone, azi venim cu un material live cu Killer Victim. Metalforce a mai scris despre ei în trecut, dar pentru cei care încă nu-i cunosc, Killer Victim sunt o trupă de hardcore punk din Bucureşti.

Au început prin 2013 şi, conform spuselor lor, au fost uniţi de dorinţa de a face muzică agresivă. Recent, echipa Metalforce i-a vizitat la repetiţii. Acolo trupa ne-a prezentat două piese noi şi am stat puţin de vorbă cu Viez (voce).

Salut! Vorbeşte-ne, te rog, puţin despre cele două piese de astăzi. Sunt compoziţii ce urmează să fie pe un viitor album?

Salut! Da, toate piesele compuse în formula asta vor fi înregistrate şi incluse pe albumul de debut ce va fi înregistrat în curând. Vor fi 7 piese în total.

Deseori publicaţi şi versurile când urcaţi o piesă pe youtube. În general abordaţi teme sociale, dar am observat şi multă furie în versurile voastre, este asta o refulare la viaţa de zi cu zi?

Cam aşa pot să îi zic şi eu. Sunt gânduri, idei sau stări pe care le am, sau avem, şi pe care ajung să le transpun în versuri după cum mi se pare că se potrivesc cu instrumentalul. Temele abordate consider că se îmbină cu muzica pe care o cântăm fiind un gen care cu asta se identifica încă de la origini. Nu facem decât să ne aducem contribuţia aşa cum ştim noi.

Killer Victim | Holy Mess | Live for Metalforce 

„Holy mess”, una din piesele filmate astăzi, are un puternic mesaj antireligios. Dacă vrei să detaliezi, ce v-a motivat să puneţi în versuri treaba asta?

‘Holy Mess’ a fost una din primele piese compuse, iar subiectul era unul din primele pe care le vroiam abordate. Pentru că suntem o trupă anti-religie am vrut să transmitem asta cât mai devreme şi clar. Fiecare avem viziuni diferite în trupă despre anumite subiecte însă la ce alegem să transmitem vom încerca mereu să ne punem de acord. Piesa nu este împotriva oamenilor ci împotriva instituţiilor religioase, idobitocirii şi minciunii promovată de biserică (sau moschee sau templu sau cai verzi pe pereţi). Sunt de părere că oricine poate să creadă în orice atâta timp cât nu impune acel lucru cu forţă asupra cuiva.

Cum credeţi că influenţează asta publicul căruia va adresaţi?

Publicul căruia cântăm noi mai mult sau mai puţin vede lucrurile astea ca şi noi. Sunt oameni care văd şi trăiesc aceleaşi lucruri ca şi noi iar faptul că sunt acolo şi ne ascultă îmi da de înţeles că sunt de acord cu ce spunem. Nu pot să ştiu cine/când/dacă o să se ofenseze abia după ce am spus ce am de spus. Însă o să îmi asum mereu ce spun şi nu mă simt responsabil pentru interpretări greşite ce le pot avea unii sau alţii.

Aveţi piese atât în română, cât şi în engleză. De ce nu v-aţi „hotărât” la una?

Iniţial am compus doar în engleză pentru că aşa am făcut cam de când m-am apucat de cântat şi mi-a venit mai la îndemână. Piesele în română au venit mai târziu pentru că mi-a fost mult mai greu să transmit ce vroiam şi să sune şi bine. Le împart în funcţie de subiecte şi în general piesele în română vor fi despre lucruri trăite sau inspirate din viaţa trăită în România, iar cele în engleză se adresează unor subiecte ce influenţează lumea în general. Nu spun că sunt separate din cauza asta pentru că se pot adresa oricui în ambele limbi, numai că am simţit nevoia să compun şi în română că să văd ce iese şi ne-a plăcut ce a ieşit.

Killer Victim | Cetatean Model | Live for Metalforce 

Ştiu că în iunie urmează să aveţi două concerte, unul cu Void Forger şi Adrestia, iar altul cu Ropeburn. Spune-ne mai multe despre ele, te rog.

Iniţial mai era doar cel de pe 20 cu Adrestia şi Void Forger, pe care abia îl aştept pentru că Adrestia sunt o trupa bestială cu un mesaj puternic şi cânta exact swedish crust ca la carte! Noi fiind una dintre puţinele trupe care cânta hardcore/punk în Bucureşti nu puteam să lipsim aşa că o să fie exact genul de concert care ne place.

Concertul cu Ropeburn am decis să îl susţinem acum din două motive. Unul ar fi că deşi împărţim sala de repetiţii şi un basist, nu am cântat împreună în formula asta niciodată aşa că am zis că e cazul, iar Underworld era cel mai bun loc pentru asta. Al doilea motiv ar fi că până în toamna la ‘Something For The Core’ şi noi şi cred că şi ei, o să cam luăm o pauză şi o să ne concentrăm pe înregistrat, care sper să meargă la fel de repede şi bine la amândouă şi să putem să ne lansăm materialele cât mai curând.

Ca de obicei, la final ne place să lăsăm artistul să se adreseze direct cititorilor. Un cuvânt de încheiere?

Bun. Nu ştiu acum cine o să citească rândurile astea sau de ce, dar vă mulţumim vouă pentru interes şi suport pentru că orice ajutor contează! Sper să ne vedem cât mai mulţi la următoarele concerte şi să facem din mica noastră scenă un loc cât mai plăcut şi primitor astfel încât să ‘creştem’ cu toţii, atât că număr cât şi că mentalitate. Timpul le decide pe toate. Bafta!

 

Filmed by Bogdan Pavaloi/Ucigan & Andrei Mihai/Breathelast.

Christian Stefanescu – Metalforce

 

Urmatoarele concerte Killer Victim
16.06.17 Ropeburn vs Killer Victim: https://www.facebook.com/events/105610193366722
20.06.17 Adrestia [SE] // Void Forger // Killer Victim: https://www.facebook.com/events/413129915689265

Anterior De ce sa vii la concertul Hexis din Quantic: Despre trupele din deschidere
Înainte Patru lucruri pe care nu le stiati despre Kings of Leon

Despre autor