S-a lansat „Suflet Colectiv”, o nouă melodie semnată Alex Penescu

S-a lansat „Suflet Colectiv”, o nouă melodie semnată Alex Penescu

Alex Penescu a lansat alături de Călin Pop (Celelalte Cuvinte) și Costin Adam (Phoenix) melodia „Suflet Colectiv”, o piesă născută din povești reale și experiența unui rămas bun nerostit, dintr-o seară de octombrie.

Întregul concept al piesei pleacă de la ideea că toți cei care au plecat spre astre în 30 octombrie 2015 și în perioada imediat următoare, ca urmare a incendiului din clubul Colectiv, au făcut parte dintr-o mare familie, un singur suflet.

Așadar, fiecare vers, fiecare notă, fiecare acord al piesei, toate devin un rămas bun și un tribut către acest suflet colectiv, plecat prea devreme dintre noi.

Despre această melodie, Alex a declarat: „Este, de asemenea, piesa pe care am compus-o pornind de la un refren ce și-a făcut loc in mintea mea câtă vreme eram în comă, astfel că atunci când m-am trezit, știam foarte clar fiecare notă pe care urma să o cânte fiecare instrument.

Melodia poate fi ascultată sau descărcată de aici: https://Asculta.lnk.to/SufletColectiv

De asemenea, proiectul „Suflet Colectiv” a adus împreună diverși artiști și nume sonore, fiecare dintre aceștia având o legătură atât cu momentul Colectiv, cât și cu Alex. Dintre aceștia, îi amintim pe Alexandru Petrovici, Irina Rădulescu sau Cezar Popescu.

Dacă piesa aceasta va atinge o coardă sensibilă, este pentru că o poveste spusă din suflet, rezultată dintr-o experiență personală, își găsește drumul către locul în care trebuie să ajungă.” – Alex Penescu

Suflet by Alex Penescu pe Facebook: facebook.com/sufletbyAP
Alex Penescu pe Youtube: youtube.com/channel/UC0mB09Tg-FEL8NxHfGF0U7A/

Anterior Galerie foto concert Dirty Shirt: 25 Dirty Years - Pandemic Special la Arenele Romane
Înainte Crize anunță căderea Imperiului

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu