Recenzie Concert: Soundart Festival – Ziua 3 (10 martie 2019)

Pentru ca tot ceea ce este frumos are si un sfarsit, din pacate, desi tare as fi vrut ca acest festival sa fi tinut macar 4 zile, totusi, chiar si asa, in cele 3 zile de festival, am vazut multe trupe faine si mai ales multi oameni frumosi!

AICI puteti vedea galeria foto de la Soundart Festival – Ziua 3

Ziua a 3-a avea sa se deschida cu un proiect tanar si indraznet al unui chitarist roman foarte talentat, pe numele sau Mihai Barbu, al carui sound se situeaza undeva la granita prog-ului modern, cu heavy metal si groove, fiind de asemenea si posesorul unei voci puternice, chiar daca cumva il imita atat in abordare scenica, cat si ca timbru vocal pe James Hetfield de la Metallica, totusi merita apreciata initiativa acestui tanar, pornit la drum pe o cale inca nebatatorita pe meleagurile noastre. Cu un album interesant la activ, lansat chiar anul trecut (intitulat “A Lifetime Consequence”), care beneficiaza de un videoclip bestial la melodia “Look Behind” (probabil cel mai bun videoclip al unei trupe romanesti vazut in ultima vreme) si cu o prezenta feminina de toata frumusetea printre membrii trupei, acestia au lasat o impresie chiar placuta publicului prezent duminica la Quantic. Si daca veti dori sa-i revedeti live, o veti putea face pe data de 12 aprilie la Fabrica, atunci cand juvenila formatie Mihai Barbu Project vor concerta in deschidere la celebra trupa de prog-death metal Taine – Concert aniversar “Cealalta Parte” 20 de ani.

Urmatoarea trupa care urca pe scena era de fapt si singura pe care n-o ascultasem deloc inaintea festivalului, asadar, in mintea mea credeam ca urmeaza o trupa de simfonic-prog metal, cu note de power, dar, m-am inselat amarnic si am realizat inca de la primele acorduri si mai ales de la jocul scenic pur teatral, de sorginte sofocliana, al vocalistei, ca aveam de-a face cu o trupa de avantgarde metal in toata splendoarea ei. Tragedia si drama se derulau pe scena sub privirile mele uimite, mirate si totodata incantate, ca pot vedea ceva ce n-am mai vazut pana acum pe o scena din Romania, totul garnisit cochet cu un instrumental complex, pe alocuri fascinant chiar, care chiar m-a uluit de-a dreptul. Viper Soup Complex, din micuta insula a Maltei, acesti soimi maltezi, sau vipere, cum le place lor sa li se spuna, au fost pentru mine cu adevarat surpriza neasteptata a acestei editii de Soundart. Veniti sa-si promoveze albumul de debut, intitulat sugestiv “Red Fugue” (lansat anul trecut in octombrie), chiar au reusit sa faca un show de toata splendoarea (pentru cei care apreciaza sinestezia artelor si au un vadit spirit teatral). Ultima lor melodie prezentata noua duminica seara, “Vertaebre”, e o mica capodopera, in sensul ca are la baza, din punct de vedere conceptual, o fuga de Bach. Cu un set de clape a la Keith Emerson si tobe in purul stil militaresc, cu un killer bass si o chitara disonanta, totul pe fondul unei voci critice, care usor usor se transforma intr-un strigat disperat de Edvard Munch. Mi-au placut mult nebunii astia, pentru ca arta in sine este o nebunie curata!

Si am ajuns usor usor in partea a 2-a a celei de-a 3-a zi, mai ramasesera doar 2 formatii si cumva o tristete incepea sa ma cuprinda. Pe scena au urcat olandezii de la Lesoir, o minunata trupa de prog, cu note de epic metal si power-simfonic, pe care eu am catalogat-o ca fiind cinematic prog, si va voi explica in cele ce urmeaza si de ce am numit-o asa. Dar pana atunci, tin sa va mentionez ca de Lesoir am aflat in urma cu putin timp de la bunul meu prieten olandez Menno, care m-a anuntat ca cei de la Riverside si-au luat ca si parteneri de turneu o trupa olandeza foarte faina si promitatoare. Am fost curios sa vad despre ce este vorba (cum de altfel sunt mai de fiecare data cand Menno imi recomanda sa ascult cate ceva nou, stiind ca va fi sigur marfa de calitate). Le-am descoperit ultimul album lansat in anul 2017 si intitulat “Latitude”, care m-a cucerit inca de la prima auditie. Apoi am aflat, in timpul concertului, ca ei au de fapt 4 albume scoase pana in prezent si ca au aproape un deceniu de existenta. Cu 2 superbe prezente feminine care mi-au incantat ochii pe tot parcursul concertului, si mai ales faptul ca fiecare dintre fete era multiinstrumentalista, m-a facut sa ma simt cumva mic si neinsemnat, observand talentul desavarsit al celor 2 olandeze. Ce m-a cucerit la Lesoir? Pai, in primul rand originalitatea compozitiilor, apoi vocea minunata, in stilul Marlene Dietrich combinat cu Judy Garland, cumva grava si suava, apasata si pe inalte in egala masura, dupa care pianul exceptional de clar si de predominant in muzica lor, ca la final flautul, un instrument mai putin uzitat la trupele din zilele noastre, dar care a facut istorie in trecut la mari trupe precum Jethro Tull sau Focus, sa inchida ca intr-un fel de ouroboros muzica lor completa si complexa. Si acum, revenind la ideea de mai sus, probabil ca v-ati dat seama de ce consider muzica lor ca fiind cinematic metal. Vocea, pasajele de pian si flaut si mai ales sample-urile sau negativele de pe fundalul muzicii lor, in purul stil al muzicii de film, fac din Lesoir o trupa asemenatoare, ca si abordare muzicala, cu o alta trupa geniala, si anume Hypnose, din Franta, pe care o veti putea vedea, daca veti dori, alaturi de indienii de la Skyharbor si de bucurestenii de la Days of Confusion in data de 31 martie in Club Control din Capitala. Revenind la Lesoir, mi-a placut ca au cantat de pe ultimul lor album, “Latitude”, cam cele mai bune compozitii, si anume: melodia care da titlul albumului, o alegorie instrumentala de toata frumusetea, cu un flaut de zile mari, apoi “In The Game”, probabil cea mai buna melodie a lor, dar si “Gone and Forgotten” sau “Eden’s Garden”, cu un final apoteotic.

In cele din urma am ajuns si la final si la bravii polonezi de la Riverside, care, si nu multi stiu asta, au fost la doar un pas de a nu mai canta duminica seara! De ce? Pentru ca autocarul de turneu s-a defectat undeva pe langa Bratislava, in drum spre Bucuresti. Imaginati-va cum ar fi fost ca trupa pentru care s-a organizat practic de la zero aceasta editie de Soundart sa nu mai fi venit! Un fiasco total! Bine totusi ca au ajuns si au incantat timpanele si imaginatia a peste 700 de oameni prezenti la concert, pret de nu mai putin de 2 ore! Ca o adevarata trupa de prog! Nu degeaba ultimul lor album, cel de-al 7-lea din discografia trupei si cel pentru care s-a organizat tot acest turneu european, intitulat “Wasteland” si lansat anul trecut in septembrie, s-a bucurat de numeroase distinctii si chiar de cel mai bun album prog al anului 2018 atat in tara natala, cat si la noi.

Trupa a fost infiintata pe la inceputul anilor 2000 si o lunga perioada de timp i-a avut in componenta pe Mariusz Duda – bass si voce, Piotr Grudziński – chitara, Piotr Kozieradzki – tobe si Michał Łapaj – clape si theremin, asta pana in anul fatidic 2016, cand Piotr Grudziński a incetat subit din viata, in urma unui atac de cord, la varsta de doar 41 ani, lasand un gol atat de mare in sufletele celorlalti membri ai trupei, incat Mariusz a luat decizia ca partile de chitara ale lui Piotr sa fie preluate tot de el, in timp ce pentru turnee se va apela la experimentatul chitarist Maciej Meller. Si daca stam sa ne gandim in ce moment a survenit acest teribil eveniment, chiar atunci cand trupa atinsese in sfarsit culmile gloriei, prin probabil cel mai bun album al lor si totodata si preferatul meu de la ei, “Love, Fear and the Time Machine”, lansat pe piata cu doar cateva luni inainte de decesul lui Piotr, astfel incat turneul anuntat in 2016 de promovare al acestui minunat album a trebuit sa fie decalat cu un an, in acest mod ajungand si pe scena de la Artmania Sibiu in anul 2017 (si practic prima oara cand i-am vazut live). Conform spuselor lui Mariusz, noul album “Wasteland” nu este despre cei pierduti, ci mai degraba despre noi, cei care am supravietuit acestor pierderi si care suntem intr-un fel obligati sa induram toata aceasta durere de nedescris, iar cumva Piotr este viu prin restul membrilor trupei si mai ales prin fanii care l-au iubit pret de 15 ani. Asadar, revenind la concert si la ce s-a intamplat, era cumva de asteptat ca vor canta tot albumul nou, si asa a si fost, concertul a debutat cu melodia “Acid Rain” si a continuat cu “Vale of Tears”, “Guardian Angel” si “Lament” si l-au incheiat cu superba melodie care da titlul albumului, “Wasteland”, avand un iz de Western Spaghetti in stilul Ennio Morricone, insa, printre melodiile noului album si-au tot facut loc si melodii de pe albumele mai vechi, mai ales de pe primul lor album, “Out of Myself”, care aniverseaza 15 ani de la lansare. Fiind ovationati din plin, acestia si-au facut reaparitia pe scena si la bis au mai cantat celebra “Panic Room” de pe albumul cu numarul 3 “Rapid Eye Movement” din 2007, dar si “River Down Below” de pe ultimul album. Jocul minunat de lumini m-a impresionat de-a dreptul, clapele lui Michal si mai ales thereminul etalat pe melodii precum “Left Out” sau “Reality Dream” m-au lasat pur si simplu mut de uimire! Emotii, pasiune, lacrimi, resemnare si bucurie, cam acestea au fost trairile mele pe parcursul celor 2 ore de concert. Si ce concert! Uluitor! Consider ca e deja un challenge deschis la distanta, la care Riverside ii provoaca pe cei de la Antimatter (live in Club Quantic pe 21 martie), sau Haken (live in Club Quantic pe 27 martie), sa se ridice cel putin la acelasi nivel la care polonezii s-au aflat duminica seara. Si de ce nu, chiar si pe Opeth sau Dream Theater in cadrul Artmania Festival de la Sibiu, sau Leprous si TesseracT in cadrul Bucovina Rock Castle de la Cetatea de Scaun a Sucevei. Sa nu mai zic de Evergrey, Elder sau Soen. Toate aceste trupe vor trebui nu doar sa vina si sa bifeze inca un concert, ci chiar sa-si etaleze valoarea cu adevarat de trupe mari, asa cum au facut-o si cei de la Riverside in fata publicului din Budapesta, pardon, Bucuresti, duminica trecuta. Au mai gresit si altii in trecut, deci e scuzabil, si ar trebui oricum sa ne madrim daca Bucurestiul nostru cel de toate zilele este confundat cu probabil cel mai frumos oras al Europei Centrale si de Est. Cert este ca stacheta a fost deja ridicata, si a fost ridicata sus tare! Iar Romania a devenit de cativa ani incoace o piata de desfacere de luat in calcul, ci nu doar un alt loc de cantat si atat! Daca nu prestezi bine, te autoelimini! Publicul, mai ales cel de prog, este unul cu ureche fina si gusturi elevate in materie de muzici, asadar un public pretentios care imediat taxeaza daca o prestatie este slab calitativa. In final, ce va pot garanta 100% este faptul ca vom avea si la anul o noua editie de Soundart Festival si deja sunt cateva nume importante de trupe luate in calcul de catre organizatori, dar pe care bineinteles ca nu vi le voi divulga eu aici si acum. Am totusi o surpriza pentru voi: Methadone Skies isi vor lansa noul album de studio in luna mai si intentioneaza sa ne faca si noua, bucurestenilor, o vizita de promovare a probabil celui mai promitator album din cariera trupei, o adevarata pledoarie de 72 de minute de instrumental psychedelic-stoner de cea mai inalta calitate! Deci, sa ne tot revedem cu bine, cat de curand!

Cronica realizata de catre Eduard Farcas – Metalforce

Photo credit: Octavian Teodorescu

About author

0 Comments

Nici un comentariu

Puteți fi primul care posteaza comentariu