Recenzie Concert: Soundart Festival – Ziua 1 (8 martie 2019)

Intr-o frumoasa seara de vineri, cu iz de primavara timpurie, in clubul bucurestean Quantic, aproximativ 200 de persoane, dupa estimarea mea, s-au adunat pentru a lua parte la debutul celui mai indraznet festival organizat in ultimii ani, si anume Soundart Festival, aflat la cea de-a treia editie, un festival dedicat aproape in exclusivitate genurilor stoner si progressive rock.

AICI puteti vedea galeria foto de la Soundart Festival – Ziua 1

Startul festivalului a fost dat de catre craiovenii de la Purple Caravan, o trupa adepta a sonoritatilor stoner si heavy-psych, cu un aer occidental si cu riff-uri bine puse la punct, acestia au reusit rapid sa integreze publicul care abia se aduna intr-o atmosfera proprie Soundart. Personal, era a 2-a oara cand ii vedeam, ii mai vazusem odata in urma cu un an in Clubul Motiv, in deschidere la The Noise Figures din Grecia, si tin minte ca mi-au placut si atunci, ca si acum. O mica mentiune as avea, daca cumva vocea ar fi mai lucrata, ar fi excelent, dar chiar si asa, o trupa tanara si care are capacitatea sa se dezvolte pe o scena inca tanara pe meleagurile noastre.

Dupa o pauza bine venita de hidratare, o alta trupa romaneasca, Zammorian, a urcat pe scena. M-am simtit usor uluit de abordarea lor, nu-i mai vazusem pana acum si doar ii ascultasem, nestiind ca au 4 chitaristi si un basist, lucru nemai intalnit pana acum la vreo trupa. Cumva e foarte greu sa sincronizezi 4 chitare si sa sune bine, dar baietii au reusit din plin asta, si mai mult de atat, muzica lor e un blend de post-rock, cu atmosferic si cu pasaje prog, sa fac o comparatie, parca am vazut pe scena cum trupa Fjord a devenit prog si canta din repertoriul Pink Floyd, trupa avand reale reministente din marea trupa britanica de prog a anilor ’70 si nu numai. Mi-a placut si artwork-ul lor, foarte abstract si geometric, care vibra chiar fain cu muzica si iti inducea o stare de visare matematica, cumva creativa, dar extrem de calculata. Felicitari si sper sa am ocazia sa ii revad live!

In continuare, senzatia serii doamnelor si domnilor – Gorilla Pulp din Italia! Personal ii stiam de vreo 3 ani, de cand i-am descoperit de pe bandcamp cu al sau album cuceritor “Peyote Queen” din 2016 si cumva imi doream sa vad la treaba acesti 4 temerari veniti tocmai din tara in forma de cizma, deoarece stiam sigur ca ei vor fi trupa care vor face cel mai cel show, atat din punct de vedere muzical, cat si ca entertaineri, pentru ca daca nici italienii nu stiu sa sa faca asta, atunci cine? Si chiar nu au dezamagit absolut deloc! Cu un sound aflat undeva la granita dintre New Wave of British Heavy Metal, cu Glam, cu Blues si cu Heavy-Psych, cu riff-uri nebune ca in anii ’70 si cu look de thrasheri de anii ’90, baietii au dat in cele aproximativ 60 de minute tot ce stiau ei mai bine! Ne-au oferit atat melodii de pe noul album, “Heavy Lips” (2018), cat si melodii mai vechi, ba chiar la melodia care da titlul ultimului album am fost invitati sa “oooooo” alaturi de ei, ca in anii ’80, iar asta m-a facut sa ma intreb retoric daca nu cumva sunt la un concert din ’82 (anul nasterii mele), iar dupa ei vor urma Samson si Flotsam and Jetsam. In fine, cu o engleza super italieneasca mai ceva ca Scarface, oferita de vocal in pauza dintre melodii, de ma asteptam sa scoata mitralierea si sa ne ciuruie pe toti si cu un dispozitiv ciudat prin care modulai vibratiile aerului cu mana, “ragazzi” au defilat cu toata mandria lor de italieni pe scena de la Quantic. Ce puteam sa le spun decat “grazie a tutti” si sa remarc cum vocalul si chitaristul era imbracat cu un superb tricou Thin Lizzy si avea alura lui Mark Farner de la grandioasa trupa de funk din anii’70, Grand Funk Railroad! A fost, din punctul meu de vedere, trupa serii si sper sa-i revad!

Ultimii au intrat pe scena ca si headlineri ungurii de la Perihelion. Avand o baza de black metal pur, data de anii de debut, atunci cand se numeau Neochrome, dar finisata ulterior cu un post-atmosferic prog de toata frumusetea si cu niste versuri pe cat de romantice, pe atat de transcedentale, escapiste chiar, desi cu exceptia primului album ele sunt exclusiv in limba maghiara, muzica lor iti induce o stare de visare cu ochii deschisi. Avandu-l in spate de ceva ani buni pe unicul si inconfundabilul Costin Chioreanu pe parte de artwork (cine altul sa poata surprinde mai bine genul acesta de muzica, daca nu Costin, un om cu niste calitati deosebite) si cu un album nou lansat in 2017, pe numele sau Orveny (Vartej), maghiarii ne-au delectat mai bine de o ora cu melodii noi, atat de pe acest ultim album mentionat anterior, cat si cu melodii si mai noi, ca sa ma exprim asa, ba chiar la prima auditie, de pe viitorul lor album ce se va lansa undeva in a 2-a parte a acestui an, surpriza culminand cu o melodie draga mie, si anume “Nap Fele Nez” (O jumatate de zi), aceasta fiind practic prima melodie compusa de ei undeva prin 2013 sub noua titulatura de Perihelion, fiind de altfel si prima melodie cu voce clean din cariera lor. Totusi, desi a fost clar cea mai complexa trupa a serii, muzica lor a devenit pe percurs usor monotona, iar asta a dus la indepartarea unei parti a publicului, care inca ramasesera uimiti de ceea ce vazusera si ascultasera anterior (o pulpa de gorila bine servita). Personal, mi-au placut anumite melodii, iar altele mai putin, cumva black metal-ul nu e tocmai genul meu preferat de muzica, iar asta s-a simtit usor usor in pierderea atentiei de la ceea ce se intampla pe scena. In orice caz, concertul a fost unul chiar bun, cu elemente noi as spune chiar si pentru un impatimit de black metal, iar trupa per ansamblu chiar aduce un bine mertitat suflu nou pe o scena de black din ce in ce mai diversificata si mai evoluata as zice eu.

Seara s-a terminat undeva in jur de miezul noptii, cu ceva lume ramasa la poze (cu italienii evident) si cu altii ramasi la discutii despre cum a fost si ce va urma. Urmeaza seara a 2-a la Soundart, cea dedicata exclusiv sonoritatilor stoner, cu 2 trupe excelente din Polonia – Sunnata si Weedpecker si cu una dintre cele mai cunoscute trupe de stoner-heavy metal din Grecia – Planet of Zeus. Sunt sigur ca va fi si va ramane o seara de neuitat, ca de altfel toata aceasta editie de Soundart Festival!

Cronica realizata de catre Eduard Farcas – Metalforce.

Photo credit: Octavian Teodorescu

About author

0 Comments

Nici un comentariu

Puteți fi primul care posteaza comentariu