RECENZIE CONCERT ELDER, CARDINAL & KING SOLOMON

Nici daca ar fi fost sa organizez eu un event de stoner, nu cred ca mi-ar fi trecut prin cap sa aduc in aceeasi seara pe scena 3 trupe superbe, toate adepte, la baza, ale aceluiasi curent muzical, dar extrem de diferite totusi ca si abordare una fata de cealalta. Practic am avut o trupa aflata la inceput, dar care promite mult – KING SOLOMON, o trupa deja consacrata la noi si care tinde sa ne tot surprinda cu fiecare concert sustinut – CARDINAL si bineinteles motivul pentru care ne-am adunat cu totii la Quantic in seara de 4 iunie – americanii de la ELDER, una dintre cele mai bune si mai pline de imaginatie trupe din ultimul deceniu in muzica rock.

KING SOLOMON asadar au urcat primii pe scena, si din pacate prea repede pentru mine, pentru ca job-ul nu mi-a permis sa ajung sa-i vad mai mult de o melodie, dar, pentru a corecta handicapul acesta, m-am dus si mi-am achizitionat albumul lor de debut de la stand-ul de merch, pentru a-l aprofunda, si fiind proiectul lui Mihnea Ferezan de la Road Kill Soda aka Panda Elixir, adica cel mai bun chitarist de jamming de la noi pe parte de stoner si alte nebunii bune de pus la inima, cumva ma asteptam la ce poate fi mai bun de la acest proiect de instrumental stoner-psychedelic-desert-fuzz-acid rock, mai ales ca si-a luat si alti 2 instrumentisti talentati, pe Dragos la bass de la Damage Case si pe Malin la tobe. Si daca la RKS cumva Mihnea era limitat in exprimare, aici, fiind copilul lui, poate face fix ce vrea barba lui…si face! Fiecare melodie de pe album este un trade mark personal…omul asta e unic, pentru ca nu abordeaza doar un anume tip de stoner, este polivalent, este jovial, este agresiv si romantic, este tripat si badass totodata…este “El Panda”! Il stiu de prin 2014 si mereu aveam regretul ca nu il pot vedea desfasurandu-se mai mult si salivam dupa riff-urile din melodiile lui de la RKS…dar tot nu era suficient pentru un iubaret incurabil de Jimi Hendrix…iar Mihnea este un fel de Hendrix al nostru! Este micul Jimi al nostru! Albumul omonim candideaza inca de pe acum, alaturi de celalalt album genial, al celeilalte trupe minunate de instrumental stoner de pe la noi, Methadone Skies cu “Different Layers of Fear”, la albumul anului in muzica rock romaneasca fara doar si poate! Si asa dupa disparitia celor de la The Egocentrics, cei de la Methadone Skies ramasesera cam singurii pe nisa asta si chiar ma bucur ca acum au concurenta prin King Solomon. Avem nevoie de cat mai multe trupe de acest gen! Albumul este complet si complex, dar de ce? Pentru ca Panda ne prezinta cand o melodie in stilul desert rock tipic grecesc, apoi o melodie in purul stil de american southern stoner, urmat de o alta melodie in stilul de stoner psychedelic clasic nemtesc, o alta in stilul de stoner metal in your face clasic italienesc sau grecesc, iar o alta in genul acid-fuzz tipic scenei de la Roma, adica un album cat se poate de versatil si de catchy! Bravo baieti! Respectele mele sincere pentru ceea ce ati facut aici!

CARDINAL este genul acela de trupa de care sigur fie te indragostesti, fie ii urasti de la prima auditie…la mine a fost “love at first sight”, iar asta se intampla in Club Fabrica, in deschidere la Godsleep din Grecia si Methadone Skies, pe data de 30 septembrie 2016, cand toti cei 4 membri ai trupei erau inca niste copii cu varste de 17-18 ani, inca aflati la liceu, prieteni buni din copilarie, adusi fiind la concert de catre parinti. Originari din Constanta (casa unei alte mari trupe de la noi – White Walls), acestia au pana in prezent la activ un EP scos chiar in anul 2016 si un prim album total diferit ca si sound si abordare fata de EP, scos un an mai tarziu si evident ca ma astept ca si viitorul lor album sa sune din nou diferit fata de prima lor creatie, deoarece, ca si in cazul trupei lor preferate – King Gizzard and the Lizard Wizard din Australia, lor le place tare mult sa experimenteze si sa-si inoculeze in muzica lor diferite stiluri, care la prima vedere ar parea cel putin ciudat sa le mixezi – garage rock, stoner, psychedelic, punk, noise, thrash, doom sau NWOBHM, acesti pusti sunt extrem de creativi si de inventivi, de aceea si iubesc atat de mult aceasta trupa tanara si ambitioasa! Concertul lor poate ca n-a fost cel mai reusit, din cauza sunetului, bass-ul lui Victor si vocea lui nu prea s-au auzit, la fel si chitara lui Marko, dar chiar si asa si tot au reusit sa capaciteze publicul prezent la concert (care din pacate nu cred sa fi fost mai mult de 200 de persoane), cu un Daniel ca de fiecare data agitat, “nebun” in sensul cel mai bun si charismatic (de altfel toti sunt asa, poseda acea energie tipica trupelor tinere aflate la inceput de drum), atat cu melodii cunoscute precum “Vultures”, “Alucarda”, “Noisehead”, “Hadrian’s Wall” sau “Doombringers”, dar si cu 2 melodii noi, ce probabil ca vor face parte de pe viitorul lor album adus in discutie mai sus – “Viricide” si “Impostor Syndrome”, care chiar au sunat altfel fata de ce stiam eu si asta nu ma face decat sa ma bucur ca nu se perpetueaza in aceeasi supa primordiala a succesului temporar si doresc sa paraseasca “goldilox-ul”, cu riscul de a nu mai fi chiar pe placul tuturor fanilor! Respect si voua dragi baieti, pentru curaj, ingeniozitate si noutate aduse scenei rock romanesti, si asa destul de saracacioasa la aceste capitole!

ELDER din Boston, Massachusetts, au aparut ca un recul, ca un efect de bumerang, pe la jumatatea anului 2006, iar primele demo-uri aratau o trupa aflata intr-o continua cautare a unei identitati proprii, cu o voce mai degraba de hardcore si cu un ritm mai degraba de stoner metal pur, si chiar daca pe albumul omonim de debut, lansat in urmatorul an, liderul trupei – Nick DiSalvo, si-a mai cizelat usor vocea, iar riff-urile lui de chitara s-au imbunatatit semnificativ, a trebuit sa mai treaca alti 3 ani si sa asteptam urmatorul lor album, intitulat “Dead Roots Stirring”, ca sa putem afirma in sfarsit ca Elder chiar si-au definitivat un stil al lor personal si unicat, iar urmatorul album de la inceputul lui 2015, “Lore”, care este de altfel si albumul meu preferat de la ei, reprezinta practic apogeul lor creativ si ii graveaza cu litere mari in cartea cu pagini de piatra a stoner-ului, ca fiind una dintre cele mai bune trupe care au existat vreodata pe planeta asta! Este de departe trupa care reuseste cel mai bine sa combine stoner-ul cu prog-ul si cu psychedelic-ul tipic al anilor ’70, totul garnisit cu o melodicitate iesita din comun, cu niste instrumentisti unul si unul, care schimba brusc ritmul in carul acelorasi melodii, marea lor majoritate de peste 10 minute, dar care nu plictisesc nici macar o singura secunda! Asadar, urmatorul lor album, “Reflections of a Floating World”, aparut in anul 2017, este doar o prelungire a succesului lor incomensurabil atins odata cu lansarea lui “Lore”! Si daca mai puneti la socoteala si faptul ca trupa va lansa luna viitoare un EP cu 3 melodii instrumentale, ce vor aborda o cu totul alta directie muzicala fata de cea cu care ne-au obisnuit, nu face altceva decat sa ma incante si mai mult faptul ca i-am vazut live, o trupa cu totul si cu totul deosebita si unica si cine stie cand vor mai ajunge din nou pe la noi, vorba unui prieten bun…oricum a fost o minune ca au venit in partea asta a lumii. Si ca sa va convingeti de cat de buni sunt cei de la Elder, va invit sa le ascultati toata discografia, album cu album, in ordinea cronologica a lansarii lor, pentru a va face si voi o idee a evolutiei lor muzicale, aici, pe pagina lor de bandcamp: https://beholdtheelder.bandcamp.com/. Concertul, asadar, a fost precum o perla neagra, adica unul cu adevarat remarcabil si pretios, a fost, pentru mine, in top 3 concerte pe anul acesta, alaturi de Haken si Riverside, si efectiv de la prima si pana la ultima melodie nu am putut sta locului, si au cantat, cu tot cu bis, mai bine de 90 de minute. Am avut un vibe similar cu cel avut anul trecut la Crippled Black Phoenix! Concertul a inceput cu “Compendium” de pe “Lore” si a continuat cu “Dead Roots Stirring” si “Sanctuary” de pe “Reflections of a Floating World”, iar cand au ajuns la “Lore” (una dintre melodiile mele preferate de la ei), eram deja extaziat si pur si simplu simteam cum toate acele riff-uri de chitare, care veneau in valuri-valuri, ma faceau sa levitez, imi elevau practic spiritul, ca tot au ei o melodie de pe “Lore”, intitulata “Spirit at Aphelion”, asa ma simteam si eu! Au mai urmat “Legend” de pe “Lore”, “The Falling Veil” de pe “Reflections of a Floating World” si “Knot” de pe “Dead Roots Stirring”, alte 3 melodii dementiale, de peste 10 minute fiecare, si desi am strigat tot concertul la ei sa cante si “Spires Burn” (o alta melodie preferata de la ei), de pe EP-ul lansat in anul 2012, care are poate cea mai badass linie de bass auzita in ultimii ani, marca inconfundabila a lui Jack Donovan, in timp ce tobele lui Matt Couto sunt colosale, acest lucru nu s-a intamplat, din pacate, dar chiar si asa, nu aveam cum sa ma supar pe ei pentru acest moft al meu, pentru ca oamenii chiar mi-au oferit ceva remarcabil, de tinut minte peste ani si ani, iar in semn de multumire fata de ei si muzica lor minunata, am dat fuga la stand-ul de merch, pentru a le achizitiona o parte dintre albume (“Lore” si “Dead Roots Stirring”, preferatele mele), si evident pentru a mi le semna pe fiecare in parte, asa cum se cuvine! La final, o poza care sa-mi ramana solemna marturie, alaturi de dl. Nick DiSalvo, mi-a satisfacut o alta dorinta arzatoare si uite asa am plecat tarziu in noapte de la Quantic cu zambetul pe buze si extrem de multumit de ceea ce am trait pe viu si de ceea ce mi-am achizitionat! Tin sa le multumesc la final de tot si organizatorilor, pentru faptul ca au avut “curajul” sa aduca o trupa, desi fenomenala in afara, mult prea putin cunoscuta pe la noi, drept dovada si publicul “numeros” care a venit in seara de marti, 4 iunie, la Quantic, pentru a vedea si a sustine o scena stoner, aflata, din pacate, inca intr-o faza incipienta in Romania, atat ca si public, cat mai ales ca si trupe, si ca sa fac o mica paralela sustinuta de argumente veridice, aruncati va rog doar o privire la vecinii nostri greci, ucrainieni, italieni sau bulgari, si veti intelege perfect ceea ce vreau sa zic eu aici!

O cronica realizata de catre Eduard Farcas – Metalforce