NocturN, Moribund Oblivion și LLOTH vor deschide concertul Ancient din Quantic

NocturN, Moribund Oblivion și LLOTH vor deschide concertul Ancient din Quantic

Trupa norvegiană Ancient vine la Quantic pe 15 martie 2024 cu un show special: „The Cainian Chronicle” Special Show, în care îl vor avea ca invitat special pe unul dintre soliștii cu care trupa s-a făcut remarcată pe scena de black metal internațională, Kaiaphas. Alături de veteranii black metal Ancient vor mai urca pe scenă NocturN, Moribund Oblivion și LLOTH.

Ancient este o trupă norvegiană de black metal, formată în 1992 în Bergen. Trupa a lansat șase albume, mini-albume și multe EP-uri sub umbrela Metal Blade Records, fiind una dintre primele trupe norvegiene care au semnat cu o casă de discuri majoră. Începând cu albumul The Cainian Chronicle, Ancient a trecut de la sunetul clasic de black metal, similar trupei Darkthrone la un black metal atmosferic/nordic, adăugând instrumente în stil gotic. Ancient este considerată a fi una dintre trupele originale de black metal norvegian care au ajutat la faima scenei black metal de la începutul anilor ’90.

NocturN este o trupă de black metal formată în anul 2000 de către timișorenii Dead Architect (chitară & voce) și Malphas (tobe). Printre primele materiale lansate de timișoreni se numără „Death Scent” și split-ul „Hell has no gate, yet men dig to enter”. Ulterior, după întregirea formației cu Seer (chitară) și Kroll (bass), NocturN lansează „Thrones of Deception”- primul act al poveștii arhitectului care încearcă să-l invoce pe Malphas, Prințul Iadului. Actul 2 al acestei povesti, „The Conjuring” urmează să fie lansat în ianuarie 2024.

Moribund Oblivion este o trupă de black metal din Istanbul, Turcia, fondată în 1999 de catre Bahadır Uludağlar (voce). Îl vom urmări din nou pe Bahadır Uludağlar și echipa turcă la Quantic pe 15 martie. De asemenea, trupa este pe cale să-și lanseze noul album, „Intertemporal”.

LLOTH este o trupă de black/death metal fondată în 1995 în Grecia, de către Tristessa of Astarte. De-a lungul timpului, LLOTH a trecut prin diverse întreruperi ale activității și cu toate acestea au urcat pe scena alături de trupe ca Septicflesh, Kawir, Sear Bliss și multe altele, iar în 2017 au reușit să lanseze albumul „Athanti”. În prezent trupa se pregătește pentru un al doilea album.

Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

  • 85 lei – acces general – earlybird în limita a 100 de bilete
  • 100 lei – acces general – presale – până pe 14.03.2024 inclusiv
  • 120 lei – acces general – doar în ziua evenimentului – 15.03.2023, online și la intrare

Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani, inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces.

Minorilor le sunt interzise cumpărarea și consumul de băuturi alcoolice.

Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).

Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanților, ori pentru eventuale pagube produse.

Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio și video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale organizatorilor și ale partenerilor acestora, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.

Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declanșării crizelor de epilepsie. Recomandăm persoanelor afectate de această condiție să evite participarea.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice.

Organizatorii își rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc vârsta participanților minori.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în conformitate cu prevederile aflate în vigoare.

Contravaloarea biletelor de acces nu poate fi returnată.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor care nu respectă regulile de acces.

Anterior 9.7 Richter revine cu o piesă nouă, Post-Mortem
Înainte Programul concertului Of the Wand & the Moon și Stroszek în Quantic Club

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu