Mgła va susține trei concerte în România

Mgła va susține trei concerte în România

După ce în 2019 au surprins publicul român cu un show fascinant la București, la doar o lună după ce facuseră același lucru pe scena Rockstadt Extreme Fest, Mgła se întoarce în Romania pentru trei concerte succesive din cadrul turneului est european programat în luna septembrie. Ca și în cazul precedentului concert de la București, cele trei date confirmate reprezintă o co-producție dintre Axa Valaha Productions și Final Step Productions, in parteneriat cu Left Hand Sounds / No Solace, managementul oficial al Mgła.

Cele trei concerte din Romania se vor desfășura după următorul program:

Prețul primelor 100 de bilete pentru fiecare dintre cele trei concerte este de 89 lei, în exclusivitate prin intermediul celei mai importante platforme de ticketing din Romania, iabilet.ro. Ulterior biletele vor costa 105 lei, până în ziua concertului.

Mgła reprezintă în acest moment vârful de lance al celei de a doua generații Black Metal poloneze. Cu o activitate prodigioasă în ultimii cincisprezece ani, ce include patru albume de studio, trei EP-uri, două compilații și un debut controversat pe splitul „Crushing the Holy Trinity” alături de Deathspell Omega, Clandestine Blaze sau Musta Surma, cu multe sute de apariții live peste tot în lume, Mgła a devenit, alături de Behemoth, cel mai important produs de export al scenei Black Metal poloneze, cu un stil influențat de generația scandinavă a anilor ’90, puternic inspirat de Darkthrone, un amestec de riffuri rapide și pasaje lente și hipnotice, într-un echilibru fin de agresivitate și aparentă deziluzie.

Alături de Mgła vor urca pe scenă două formații ce vin tot din Polonia: In Twilight’s Embrace și Odium Humani Generis.

In Twilight’s Embrace a luat ființă în anul 2003 în Poznan, Polonia, inițial sub numele de Over The Edge. Stilul formației a evoluat de la Hardcore / Metalcore spre Death Metal / Melodic Death Metal, cu influențe Black Metal ce devin din ce în ce mai vizibile. Formația își definește stilul ca fiind „Metal Śmierci” (echivalentul polonez pentru Death Metal).

Odium Humani Generis este o trupă de Black Metal originara din Łódź, Polonia. Numele trupei este inspirat după o expresie ce provine din limba latină și anume „Odium Generis Humani” care înseamnă „ura față de rasa umană” sau pur și simplu „mizantropie”.

Anterior Concert Atheist îm Flying Circus, Cluj-Napoca
Înainte Galerie foto Rockstadt Extreme Fest 2022 – Ziua 2

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu