Methadone Skies lansează albumul Spectres at Dawn pe 25 octombrie

Methadone Skies lansează albumul Spectres at Dawn pe 25 octombrie

La trei ani după ce a lansat „Retrofuture Caveman”, Methadone Skies revine cu cel mai heavy LP de până acum, „Spectres at Dawn”. După ce au infuzat o doză serioasă de post-rock în cele două albume precedente, formația a revenit la piese mai scurte și heavy. Pe lângă amestecul obișnuit de rock psihedelic și stoner, se pot distinge și alte stiluri muzicale precum doom metal, rock progresiv, chiar și blast beats în anumite momente.

După Retrofuture Caveman, am simțit că fie vom scoate un album post-rock cap coadă, fie ne vom îndrepta către teritorii sonore diferite. În cele din urmă, am ales a doua opțiune, compunând în același timp piese mai scurte. Ca de obicei, am ajuns să testăm diverse idei, unele piese au devenit mai lungi decât ne așteptam, așa că există un pic din tot ceea ce ați auzit de la noi până acum, precum și părți noi interesante.

Sărbătorind 15 ani de existență, formația instrumentală din Timișoara, Methadone Skies va lansa cel de-al 6-lea album de studio, „Spectres at Dawn”, pe 25 octombrie sub propria casă de discuri, Haywire Records. Prima piesă lansată de pe acest LP de 40 de minute este „’87 via ’94”, una dintre cele mai groovy din catalogul trupei.

’87 via ’94 este unul dintre primele cântece pe care le-am compus pentru acest album, în jurul toamnei anului 2021. Îl cântăm live deja de câțiva ani, fiind întotdeauna distractiv pentru noi, dar și pentru public. Este o piesă foarte antrenantă, îi face pe oameni să danseze la concerte. Videoclipul, însă, ia o întorsătură de 180 de grade față de atmosfera respectivă, prezentând o persoană care se satură de slujba sa corporatistă, având în cele din urmă o cădere nervoasă. A fost amuzant de filmat.

Videoclipul a fost regizat de Flavius Retea și Alexandra Dragu aka Eclecticat Design.

Piesele de pe „Spectres at Dawn”:

  1. To No Avail
  2. ’87 via ’94
  3. Mano Cornetto
  4. Thrill Estate
  5. Sheryl Low
  6. Use the Excessive Force

Albumul va fi disponibil pe CD, vinil, casetă și download digital/streaming.

Spectres at Dawn a fost înregistrat, mixat și masterizat la Consonance Studio, Timișoara de către Andrei Jumugă și Cristian Popescu (ambii membri ai trupei dordeduh).

Marius Muntean (The Thirteenth Sun, Black Water) a contribuit clape pe piesa „Use the Excessive Force”.

Grafică, layout și design – Alexandra Dragu aka Eclecticat Design.

Toate piesele au fost compuse de către Methadone Skies.

Formația va susține un mini turneu în România în această toamnă, datele confirmate fiind:

  • 26 octombrie – Escape Hub, Timișoara (w/Valerinne, Black Water)
  • 21 noiembrie – Quantic Pub, București (w/Valerinne, Black Water)
  • 22 noiembrie – Love Bar, Sibiu
  • 23 noiembrie – Flying Circus, Cluj-Napoca (w/The Thirteenth Sun)
  • 30 noiembrie – Rockstadt, Brașov (w/Black Water)

Anterior Concert Faun la Quantic
Înainte Concert Asphyx în a șasea zi a festivalului Qfest

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu