Mauna Sol și Exuviath vor deschide concertul Groza din Quantic

Mauna Sol și Exuviath vor deschide concertul Groza din Quantic

Formația germană de black-metal Groza va susține un concert pe 6 decembrie 2022 în club Quantic, în cadrul turneului The Redemptive End Tour – Balkans 2022 pentru promovarea celui de-al doilea album. În deschidere vor cânta Mauna Sol și Exuviath.

Mauna Sol are ca origini un proiect instrumental cu influențe black metal, inițiat în primăvara anului 2016, de către chitaristul Marius Licu, membru al trupei brașovene The Thirteenth Sun. Proiectul a fost pus deoparte până în anul 2019, când, în baza câtorva scurte povestiri scrise de George Costan, cel ce va ajunge și vocalistul trupei, un concept nou prindea contur. Acest concept a ajuns să redefinească muzica deja scrisă, materialul devenind strâns legat de una dintre povestiri, descriind suferințele unui om care alege sihăstria în locul vieții confortabile.

În iarna anului 2019, odată cu cooptarea lui George Costan (voce), Ionuț Cățeanu (chitara bass) și a doi foști membri Protonyk, chitaristul Bogdan Itu și toboșarul Andrei Rențea (Pedestrians și Ego Store), ia naștere Mauna Sol.

Exuviath s-a cristalizat, în actuala componență, în urma cu doi ani în jurul a doi foști membri Hovercraft (Alex și Bobo), unii dintre pionierii doom-death în România anilor ’90. Lor li s-a alăturat Andrei, fost frontman al celor de la Spinecrusher și Vio-lesson, o voce care nu are nevoie de prezentare în underground-ul românesc. Adi și Mircea, un veteran alături de un tânăr din noua generație de muzicieni rock de care cu siguranță se va mai auzi, formează cuplul de chitariști care fac muzica trupei să sune atât de diferit.

Exuviath propune un sound care îmbină elemente Old-school Metal într-un mod original, încercând cu succes să lase în urmă clișeele metal ale anilor ’90 bine cunoscute în scena noastră, dar în același timp să păstreze simplitatea metalului clasic.

Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

  • 80 lei – acces general – presale – până pe 05.12.2022 inclusiv
  • 100 lei – acces general – doar în ziua evenimentului – 6.12.2022 online și la intrare

Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuită dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permisă în baza unui bilet valabil si dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permisă în baza unui bilet valabil de acces.

Minorilor le este interzisă servirea și consumul de băuturi alcoolice.

Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).

Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanților ori pentru eventuale pagube produse.

Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio și video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale organizatorilor și ale partenerilor, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.

Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declanșării crizelor de epilepsie. Organizatorii recomandă persoanelor afectate de această condiție să evite participarea.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice.

Organizatorii își rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc vârsta participanților minori.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în conformitate cu prevederile aflate în vigoare.

Contravaloarea biletelor de acces nu poate fi returnată.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor care nu respectă regulile de acces.

Anterior COMA a lansat un nou single, Calista
Înainte Trupa Bucium lansează albumul Zimbrul Alb pe rețelele de streaming, alături de videoclipul piesei Cântecul Soarelui

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu