Cu Sepultura, HammerFall, Evergrey și mulți alții, Bistrița își face loc pe harta festivalurilor din Europa

Cu Sepultura, HammerFall, Evergrey și mulți alții, Bistrița își face loc pe harta festivalurilor din Europa

Bistrița este una dintre cele șapte cetăți medievale din Transilvania care a făcut istorie prin legendele ei, peisajele idilice și farmecul clădirilor care stau în picioare de sute de ani. Dar ce-ar fi dacă ați afla că acest colț de țară din nordul Transilvaniei devine, încet, încet, o importantă destinație pentru iubitorii muzicii rock din Europa și nu numai. Bistrița, un oraș plin de istorie și farmec găzduiește un spectaculos festival de muzică rock, WTF – Way Too Far Rock Festival.

De-a lungul anilor, acest pitoresc oraș a fost gazda unor evenimente culturale variate, dar acum își croiește drum către sufletele ascultătorilor de muzică rock din întreaga lume și se bucură să găzduiască unul dintre cele mai așteptate festivaluri rock din zonă.

An de an, Way Too Far Rock Festival adună mii de rockeri din România și din toate colțurile lumii, dornici să se bucure de concerte extraordinare, să creeze amintiri și să-și împărtășească pasiunea pentru muzica lor preferată aici, în Poarta Transilvaniei, cum este supranumit județul Bistrița-Năsăud.

După ce, anul trecut, Way Too Far Rock Festival a adus la Bistrița Within Temptation, Gotthard, Katatonia și o mulțime de trupe din diverse țări, vine, și anul acesta, cu o listă de trupe care fac inima oricărui rocker să bată mai tare!

Sepultura, HammerFall și Evergrey sunt trupele cap de afiș, anul acesta, la Way Too Far Rock Festival. Pasionații de rafale sonore puternice și energie debordantă îi vor putea vedea pe scenă, la Bistrița, pe acești artiști de renume mondial, adevărate legende în industria muzicală rock, dar și alte trupe din Regatul Unit, Bulgaria, Malta, Grecia și chiar Azerbaidjan.

Biletele sunt disponibile exclusiv prin iabilet.ro.

Evenimentul va avea loc în perioada 25-27 august 2023, în Parcul Industrial Bistrița Sud, care se va transforma, timp de trei zile, într-un parc de distracții cu roată panoramică, food court, zone de activare, produse specifice industriei rock, inclusiv articole de merchandise ale trupelor invitate în festival.

Pe lângă impresionanta scenă principală, o scenă de touring precum cele ce asigură producțiile la marile festivaluri rock din lume, participanții la eveniment vor avea parte și scena secundară, Hala Rock, unde vor putea petrece până în zori.

Va exista o linie specială de autobuz din municipiul Bistrița spre locul de desfășurare a festivalului. De asemenea, toți posesorii de bilete și abonamente vor avea acces la campingul amenajat în zonă.

Cu un nume ce emană dorința de a depăși limitele și invită la o călătorie în îndepărtatul nord al Transilvaniei, Way Too Far Rock Festival nu este doar despre muzică, ci și despre comunitate și crearea unor standarde înalte umane și culturale. Festivalul reunește pe aceeași scenă trupe rock consacrate, alături de trupe talentate aflate la început de drum, din România și din străinătate. Datorită abordării sale eclectice, festivalul oferă o paletă largă de subgenuri rock, de la clasic la alternativ, de la hard rock la metal și multe altele, acoperind toate gusturile și aducând unitatea printre rockeri.

Organizatorii festivalului se străduiesc, la fiecare ediție, să creeze o atmosferă captivantă în care fanii să se conecteze, pe deplin, cu lumea muzicii rock. Aceștia se asigură, de fiecare dată, că producția este una de excepție și că participanții au acces la sisteme de sunet de top, efecte vizuale impresionante și o configurație dinamică a scenei care îmbunătățește experiența generală.
Așadar, dacă ești un iubitor al muzicii rock și vrei să trăiești o experiență de neuitat într-un peisaj pitoresc al Transilvaniei, Way Too Far Rock Festival din Bistrița este evenimentul pe care nu trebuie să-l ratezi. Cu HammerFall, Sepultura, Evergrey și multe alte surprize pe scenă, vei fi purtat într-o călătorie muzicală ce îți va rămâne în inimă pentru totdeauna. Pe lângă concertele memorabile, Way Too Farc Rock Festival oferă și oportunitatea de a cunoaște alți iubitori de muzică rock, creând astfel o comunitate unită de aceeași pasiune. Orașul Bistrița întâmpină cu brațele deschise oaspeții festivalului, oferindu-le atmosfera sa primitoare, gastronomia bogată și istoria sa fascinantă.

 

Cu organizatori dedicați și pasionați, festivalul se asigură că experiența fiecărui participant este una de neuitat. De la producția spectaculoasă pe scenă până la zona de activități și opțiunile de mâncare și băutură, totul este gândit cu atenție pentru a oferi o experiență completă.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Bistrița și a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prin Centrul Județean pentru Cultură. De asemenea, este susținut de DIGI România și beneficiază de vizibilitate pe DIGI24, DIGI FM, Pro FM și în magazinele DIGI din România.

Sponsori: Hell, Liliac, Neumarkt

Parteneri media: Metalhead, Let’s Rock Romania, Rock Monsters Romania, Zile și Nopți, Info Bistrița, Prăjitura cu Piper, Bistrița FM, Radio de BiNe, Hai cu Link.

Anterior Concert Saturnus, In The Woods... și The Foreshadowing în București
Înainte Gunshee anunță "The First Proper Tour" Tour în septembrie

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu