Cronică de festival ARTmania 2024

Autor: Ion-Valentin Ceaușescu

Ediția de anul acesta a festivalului ARTmania a fost una specială din mai multe motive. Fanii acestui eveniment sunt obișnuiți cu atmosfera unui festival mai intim, cu trupe care se înscriu mai ales în zona de gothic, prog, doom metal, cu puține excepții de-a lungul anilor, când au mai urcat pe scenă trupe de metal modern/metalcore, cum ar fi Architects. Anul acesta organizatorii au surprins pe toată lumea cu anunțul că trupa principală a ediției va fi legenda nu-metal Korn, care se află în turneu cu Spiritbox în deschidere. Sosirea acestei formații care are mulți fani a determinat pe foarte mulți oameni să participe la festival, în ziua a doua spațiul din Piața Mare din Sibiu alocat evenimentului fiind neîncăpător. Ediția de anul acesta a avut două zile „clasice”, plus o a treia, mai intimă, aproape o surpriză, întrucât a fost anunțată cu puțin timp înainte de a începe festivalul și care s-a desfășurat în curtea interioară a Muzeului de Istorie „Casa Altemberger”, sub denumirea de „ARTmania in Context”.

În afară de muzică au fost și alte atracții, atât în incinta propriu-zisă a concertului, cât și la Muzeul „Astra”, unde au fost concerte micuțe sau ateliere pentru copii, printre altele. În spațiul concertistic am putut găsi de exemplu un cort al celor de la Kaufland unde puteai juca la „păcănele” și câștiga un tatuaj nepermanent, un tricou, un hanorac sau o șapcă, un stand Cărturești cu câteva cărți, cd-uri, viniluri, un stand cu denumirea Music for Ukraine, unde se putea ajuta prin cumpărarea a diverse obiecte sau o zona de tenis de masă si alte jocuri oferite de Digi. A existat și un stand de merchandise de destul de generos unde s-au putut găsi tricouri sau alte obiecte de la trupele prezente la festival. A fost multă lume, de toate vârstele, dar mai ales tineri și puști de liceu. Festivalul acesta, și în general astfel de evenimente cu tradiție, au marele merit de a aduce laolaltă oameni care vin ediție de ediție, dar și noi curioși ajunși pentru prima dată și care vor reveni poate și la edițiile următoare.

Ziua 1

Main Stage

The Flower Kings, una dintre cele mai importante trupe din zona de rock progresiv, formată în 1994 de către Roine Stolt, a dat startul acestei ediții cu o muzică pe care mulți dintre cei veniți aici o iubesc și pe care o așteptau. A fost, așadar, un început prog al unui festival cu tradiție, care a adus de-a lungul anilor trupe de referință în zona aceasta muzicală. Multă lume s-a strâns pe seară în fața scenei pentru a se bucura de acordurile trupei suedeze cu aer de oldies, inclusiv în stilul vestimentar, în cămășile înflorate de exemplu. Suedezii au avut un setlist echilibrat, cu piese de prin toată cariera lor muzicală, inclusiv de pe primul album. Ei cântă o muzică de atmosferă, potrivită pentru o privire aruncată asupra propriei interiorități și le-a ieșit bine, sunetul a fost curat și prestația intensă.

Pe scena mare a urmat unul dintre numele pe care le așteptam cu mare interes, mai ales după ce am avut ocazia să-i văd pe francezi cu un an în urmă la Rockstadt Extreme Fest. Igorrr este o trupă pe care oricât de mult ai aprecia-o pe CD, și eu chiar sunt mare fan, te lovește într-un mod aparte atunci când o asculți live. Și acum, ca și anul trecut, trupa a furat scena, a pus oamenii în mișcare, s-a dat drumul la mosh pit-uri și de la început până la final a fost o explozie de energie pură care la un moment dat a ajuns la o intensitate incredibilă. Gautier Serre, materia cenușie din spatele acestui proiect, omul de la butoane, împreună cu vocea feminină, de operă, cea masculină, foarte dură, aproape primară, precum și cu instrumentiștii, au alternat momentele de mare violență, cu unele liniștitoare, combinația de black metal, breakcore, muzică barocă și altele fiind una care chiar se adună bine la un loc, în final rezultând o muzică ce este și serioasă, și neserioasă în aceeași măsură, ludică, explozivă și plină de surprize.

Satyricon, pentru a doua oară la noi în țară, a încheiat concertele la scena mare și inclusiv prima seară, cu un show black metal pe care eu îl așteptam cu mare interes, fiind una dintre trupele mele preferate din această zonă și una pe care încă nu o tăiasem de pe lista de formații pe care îmi doream să le văd. Ce am remarcat încă de la început este că Satyricon a avut un sunet impecabil și o prezență scenică activă. În mod neașteptat, blackerii norvegieni nu au urcat pe scenă cu corpse paint, așa cum m-aș fi așteptat, dar nu a afectat prea mult calitatea spectacolului, întrucât muzica a fost una excelent executată live și au fost și dese momente în care Satyr a stat de vorbă cu publicul, a spus câteva povești și acest lucru a ajutat la intrarea într-o stare și mai ocultă decât era deja. De-a lungul timpului formația și-a mai schimbat puțin stilul și în acest concert am putut asculta melodii din toate perioadele de creație, de la clasica „Mother North”, de pe albumul „Nemesis Divina” din anul 1996, una dintre cele mai bune piese de black metal compuse vreodată, până la mai modernele „Now, Diabolical” sau „K.I.N.G.” Jocurile de lumini și noaptea însăși au ajutat foarte mult la crearea unei atmosfere deosebite și publicul a răspuns foarte bine la prestația trupei.

Voice of People

Alpha Q a fost prima trupă românească a zilei. O trupă bine articulată, obișnuită cu scena, care știe să-și câștige publicul. Trupa abordează un metal alternativ, modern, are compoziții care mai pot fi pe alocuri îmbunătățite, dar pot să apreciez un lucru bine făcut. Trupa sibiană are multă atitudine pe scenă și face lucrurile într-un mod care nu te lasă indiferent. A sunat chiar bine, oamenii au venit pregătiți pentru a oferi un show bun și acest lucru chiar s-a întâmplat.

Lavina, care a fost anunțată nu cu mult timp în urmă, a fost o surpriză mai plăcută decât mă așteptam. Trupa din Serbia este la început de carieră, cu un singur album, „Odyssey”, lansat acum doi ani. Trupa cântă un metal progresiv destul de cuminte, fără nimic special, dar care cumva live reușește să te țină interesat. Multă lume a stat să-i asculte și cred că s-au descurcat destul de bine.

Ziua 2

Voice of People

A doua zi de festival a început la scena mică odată cu show-ul trupei Awake The Demons. Trupa a dat startul zilei cu un metal destul de ritmat, spre metalcore, dar și cu elemente de prog și cu câteva piese mai spre baladă, dar numai parțial melodice, întrucât spre final elementele agresive și-au făcut din nou apariția. Trupa, chiar dacă adolescentină, are compoziții proprii, care chiar dacă nu au elemente de noutate, nu sună deloc rău, vocea are mult potențial și câteva pasaje nici nu par ale unei formații mai la început de drum. A fost ceva lume în fața scenei și cred că oamenii au și apreciat ceea ce au văzut și ascultat.

TAINE este una dintre trupele veterane ale festivalului și una dintre trupele care de fiecare dată face un show care implică și publicul. Sunetul a fost beton, iar Andi Taine a fost plin de glume în general, dar a știut și să fie serios atunci când a fost necesar. Una dintre piese i-a dedicat-o unui fan, Pif, care a fost în public, dar, pe de altă parte nici de data aceasta nu a uitat de Colectiv și a dedicat supraviețuitorilor, piesa „Dark Days Of Our Lives”, cântată mereu live din 2016 încoace.

Scena mare

Borknagar a fost una dintre trupele așteptate de fanii prog, întrucât trupa norvegiană de metal este cunoscută și apreciată pentru combinația de black metal cu folkul și cu progresivul. Nu am înțeles însă de ce vikingii au început show-ul cu formula: „Hello, you gipsy fucks!”. Poate s-a vrut o remarcă spirituală, poate o glumă, dar nu toată lumea cred că a fost confortabilă cu asta. Noroc că muzica a salvat situația și cei care apreciază ceea ce cântă acești oameni chiar au avut ce asculta. Nenumăratele ruperi de ritm, schimbări de stil, alternarea pieselor vechi cu cele mai noi, pasaje calme urmate brusc de revărsări de black metal au fost deliciul fanilor. Show-ul a fost în general super intens, pe care l-au început în acorduri mai liniștite și pe două voci. Toate elemente care se aranjează de minune atât pe albume, cât și live. Sunt puși pe cântat, dar fac și glume, e o atmosferă relaxată pe scenă. „One more song and then you can see Korn”, a mai zis vocalul înainte de ultima piesă.

Totuși, am mai avut de așteptat până la marele moment, dar a fost o așteptare mai mult decât plăcută, cu trupa Spiritbox, una dintre cele mai apreciate formații de metal modern, aflată într-o continuă creștere. Formată pe ruinele trupei iwrestledabearonce, de către de chitaristul Mike Stringer și vocalista Courtney LaPlante, Spiritbox are deja patru albume și a demonstrat că poate susține concerte pe marile scene ale lumii metalului. Formația a fost primită cu mult entuziasm, mai ales de către fanii tineri, care știau piesele pe de rost și care nu s-au sfiit nici să inițieze câteva „dansuri” de toată frumusețea. A fost un show intens, cu piese alese pe sprânceană, dar mult mai sobru și mai cuminte decât mă așteptam mai ales din filmările live văzute de-a lungul timpului. Aș revedea oricând trupa.

Recunosc că eu sunt unul dintre cei care au venit să vadă Korn și care ar fi mers oriunde în țară pentru trupă, dar și eu sunt de acord că poate ar fi mers în alt loc, unde să poate să vină și mai multă lume, aici spațiul este limitat. Chiar și așa, concertul trupei, care anul acesta sărbătorește 30 de ani de ani de la debut, a fost unul incredibil de la început până la final. Trupa a venit cu o producție destul de impresionantă, cu un uriaș ecran mobil pe care la început s-a văzut logoul trupei, iar mai apoi a fost folosit pentru diverse proiecții care să însoțească melodiile trupei. Au existat și jocuri de lumini, trupa a venit și la bis pentru „Freak on a leash”. Jonathan Davis a avut mai multe momente în care a comunicat cu publicul, dar în mod surprinzător, ceilalți nu au fost atât de activi precum mă așteptam, dar chiar și așa, a fost bine.

Așteptam de ani de zile să văd trupa live și nu am fost deloc dezamăgit, chiar dacă nu a cântat piesa pe care o așteptam cel mai mult, „Did My Time”. Nu poate fi nimeni vreodată mulțumit de setlistul unei trupe, așadar m-am bucurat de alte surprize, precum „Right now”, pe care nu mă așteptam să o cânte sau bucățile din Queen „We Will Rock You” înainte de „Coming Undone” sau din Metallica „One”, înainte de „Shoots and Ladders”. Trupa s-a concentrat mai ales pe hituri și mai puțin pe melodiile mai noi, inclusiv de pe cel mai nou album, „Requiem” din 2022. Din punctul meu de vedere a fost foarte bine că au ales această abordare, chiar dacă îmi place cam tot ce au scos americanii în cariera lor impresionantă. Înțeleg că au fost în jur de 10.000 de oameni ca să vadă trupa și multora dintre noi ni s-a îndeplinit un vis.

Ziua 3

A fost o zi mai liniștită, în care mai mult m-am plimbat prin oraș și am fost la Muzeul „Astra”, iar apoi am fost și la concertele din curtea muzeului, spațiu mic, dar cu multă personalitate. Am ajuns la Self Programmed Deaf (SPD) din Chișinău cam pe la jumătatea concertului, care a sunat mult mai bine chiar decât mă așteptam. Trupa are o voce excelentă și destulă personalitate în compoziții. A urmat Denorm, tot din Republica Moldova, o cu totul altă muzică, alt stil, altă prezență. Nu știam trupa, dar m-a prins de la prima piesă. Fac o muzică de intrat într-o stare anume, care se potrivește mai degrabă cu atmosfera de club, decât de open air, dar a fost oricum foarte bine. Pentru mine a fost cea mai mare surpriză a festivalului, dintre trupele pe care nu le știam.

Au urmat sibienii de la Revolter, excelent instrumental și vocal, la versuri ar mai trebui lucrat, dar trupa este formată din puști, așadar mai e loc de crescut. Chiar și așa, trupa are super multă energie. În public, un cuplu mai în vârstă a dat lecții tinerilor despre cum se face atmosferă la un show de metal, a fost un moment de speranță că vârsta chiar poate fi doar un număr dacă ai atitudinea potrivită. Alternosfera unplugged, cu flaut și chitare reci a fost încheierea perfectă pentru această zi și în general pentru acest festival. Mereu e o plăcere să văd live trupa aceasta din Republica Moldova. Oamenii au reactivat piese vechi, pentru acest proiect, unele necântate de mult, altele mai deloc. Una peste alta a fost un festival care a curs bine și nu pot decât să aștept ediția de anul viitor.