26 iulie 2017 Comments 0 xcrize 5

Cronica de album: Psygnosis – Neptune

Pentru ca ne-a placut acest album al francezilor de la Psygnosis, “Neptune”, am decis sa va povestim un pic despre el. Death metal, progressive, industrial, toate sunt combinate pentru a crea ceva super original denumit pe scurt “Metal extrem atmosferic”.

In 2014 anuntau despartirea de vocalul Yohan Oscar. Dupa cateva concerte cu un vocal de “imprumut”, grupul condus de catre Rémi Vanhove (chitara, programare tobe, samples) a luat surprinzatoarea decizie de a continua ca un grup instrumental, astfel ca “inlocuitorul” vocalului Yohan Oscar a fost violoncelistul Raphaël Verguin.

EP-ul Aaliens (2015) nu a fost decat preludiul evolutiei ulterioare ce a prins forma in 2017 odata cu aparitia celui de-al treilea album “Neptune”. Death metal, progressive, industrial, toate sunt combinate pentru a crea ceva super original denumit pe scurt “Metal extrem atmosferic”.

Cele noua piese de pe “Neptune”(in marea lor majoritate cu durata intre 8-13 minute) te aduc rapid in diverse stari: riff-uri extreme, grele, numeroase pasaje atmosferice, electronice, clasice si acoustice.

„Phrase 7” deschide albumul intr-o maniera clasica, cu un intro marfa: sample-uri si violoncelul care isi face rapid aparitia, ca mai apoi riff-urile sa-ti rupa capul si sa-ti arate ca Psygnosis au ramas un grup de metal extrem.

„Psygnosis Is Shit” este cea de a doua piesa a albumului.Cum adica? Psygnosis Is Not Shit si iti dai seama de asta pe masura ce counter-ul pieselor avanseaza.

„Восток” este o bucata aproape in intregime acoustica iar “Storm” confirma 100% partea atmosferica a trupei, fiind o piesa plina de melancolie, sparta pe alocuri de riff-uri salbatice.

“To Neptune” debuteaza cu pasaje electronice asa cum pe „Mûe” si „Śūnyatā” avem influente Drum’n’Bass / Breakcore, dar cu violoncelul mereu pe fata. Ne oprim la “To Neptune” pentru ca este o piesa bestiala, cu un intro linistit, aproape acvatic ca apoi sa se faca loc puternicelor accelerari accelerari Death Metal si riff-urilor transante ce iti induc o stare aproape mistica.

Piesa numarul 7, „Psamathée” scoate violoncelul in fata care adauga acea dimensiune clasica. Per total Neptune nu este un album usor de ascultat. E bine lucrat, solid, dens, un album ce isi bate joc de etichete, ce te introduce timp de 77 de minute in stari in care nu banuiai ca o sa intri, iar daca esti fan de metal atmosferic trebuie neaparat sa asculti simfonia in noua acte “Neptune”.

Tracklist “Neptune”