Cronică Concert Tereza Catarov Quintet în Club Control, 18 mai 2026

Cronică Concert Tereza Catarov Quintet în Club Control, 18 mai 2026

Încep această recenzie prin a vă spune sincer că nu știam prea multe despre Tereza Catarov, până în urmă cu câteva luni. Nefiind la curent cu noul val de artiști internaționali de jazz, întâmplarea a făcut ca bunul meu prieten Theodor Ionescu, un toboșar pe cât de talentat, pe atât de versatil, când vine vorba despre gusturi și preferințe muzicale, să mi-o recomande pe la începutul acestui an, fiind conștient că deși mă va scoate în afara confortului meu muzical, voi aprecia un talent pur și deosebit, precum este Tereza. Și da, a fost literalmente dragoste la prima audiție! De felul meu sunt mai mofturos din fire, și rareori mă atașez profund de un album încă de la prima ascultare. Spre exemplu, ca să mă pot atașa și iubi muzica celor de la BTBAM (Beetween The Buried & Me) mi-au trebuit câțiva ani, fiind vorba despre un „aquired taste sound”, în cazul lor. Cu alte trupe, precum Tool, sau Deftones, nu am reușit și nici nu voi reuși vreodată asta. Deci da, chiar sunt un mofturos, recunosc!

Revenind la Tereza Catarov, mi-ar plăcea să v-o prezint mai întâi în câteva fraze, să vă spun mai multe despre cine este ea și cum a ajuns aici, în acest punct al carierei sale superbe, pentru a avea o imagine cât mai clară și comprehensivă despre ea.

Născută în satul Dudeștii Vechi din zona Banatului, într-o micuță comunitate bulgărească, care încă mai folosește un dialect numit „pavlichean”, Tereza s-a dovedit a fi un talent muzical înnăscut, așa că la vârsta de doar 3 ani apare pe scenele festivalurilor de folclor, ca ulterior, la doar 5 ani să înceapă să studieze pianul clasic! Fiind la a 4-a generație de muzicieni în familia ei, totul începând cu stră-bunicul ei, în urmă cu aproape 100 de ani, Tereza, un nume parcă predestinat pentru măreție și grandoare, își continuă studiile de specialitate în muzică la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, ca apoi să urmeze Conservatorul de Muzică din București, însă finalizându-și studiile universitare în Groningen, Olanda, la Conservatorul Prințul Claus, unde și-a obținut Diploma de Licență cu distincția „First Class” în interpretare jazz-voce. Nu s-a oprit aici și a primit o invitație de la prestigioasa Școală de Muzică și Dramă Guildhall din Londra, UK, unde și-a definitivat Masteratul cu Distincție.

Dragostea ei profundă atât față de muzica tradițional-arhaică a comunității din care face parte, cât și față de jazz-ul modern, a determinat-o să abordeze un stil muzical aparte, un fel de new-jazz, combinat cu etno-folk-balcanic, dar și cu un vibe de gipsy-soul în stilul Etta James, sau Alicia Keys, dat de vocea ei baritonală, foarte caldă, aproape hipnotică și cu însemnate influențe lăutărești de acum un secol.

După câteva colaborări internaționale de prestigiu cu artiști de jazz desăvârșiți, încă din timpul facultății, care i-au adus concerte pe la cele mai importante festivaluri de jazz, precum EFG London Jazz Festival, sau Jazz In The Park, punctul culminant al carierei sale a venit anul trecut, când Tereza și-a lansat în sfârșit albumul de debut, intitulat sugestiv „Koren„, care în dialectul păvlichean înseamnă „Rădăcini” și care face o trimitere directă asupra comunității sale, în special asupra femeilor din satul ei natal, a traumelor suferite de acestea de-a lungul generațiilor, dar și a rezistenței acerbe a acestor femei în fața vicisitudinilor vieții. Mai trebuie menționat faptul că acest album este cântat atât în dialectul arhaic mai sus menționat, cat și în limba românească, ceea ce-l face a fi o mostră vie, autentică, de experiențe muzicalo-culturale trans-generaționale. Albumul a primit numai recenzii de 4 stele de la reviste prestigioase din toată Europa și UK, precum Jazzwise și Songlines, fiind totodată difuzat de radiouri de renume internațional precum BBC Radio 3, sau Radio România Muzical.

Revenind la seara de luni, 18 mai 2026, din Clubul Control din Capitală, Tereza Catarov Quintet ne-a prezentat așadar albumul „Koren” în totalitate, printr-o prestație de zile mari, cum rar mi-a fost dat să trăiesc. N-am mai avut parte de un asemenea carusel de emoții în timpul unui concert live de la minunatul show al japonezilor de la Kikagaku Moyo din urmă cu fix 8 ani (ce coincidență bizară, dar frumoasă), din aceeași locație.

Muzica propusă de Tereza reprezintă o adevărată sinestezie a simțurilor! Ascultând-o live, parcă te și vezi transpus în mijlocul unei curți mari, plină de pomi fructiferi și viță de vie, cu o masă lungă din lemn pe centru, undeva prin perioada interbelică, alături de jumătate de sat la masă, sărbătorind nunta frumoasei mirese Racka (una dintre melodiile albumului) alături de cobzari, ceterași și țambalagii. Vinul e delicios și pita aburindă proaspăt scoasă din cuptorul pe lemne miroase a grâu și a pământ proaspăt cosit. Ceea ce a creat ea în timpul concertului poate fi numită cu adevărat o atmosferă deosebită de basm arhaic, povestit de către bunicii noștri la gura sobei, într-o noapte geroasă și viscolită de iarnă.

Melodii precum „Nevesta” (care înseamnă atât „nevastă”, dar și femeie bună la toate într-o gospodărie), cu care a și început concertul, ori „Du-te Dor” (preferata mea de pe album, o melodie de dor și jale care face până și cele mai împietrite inimi să freamăte), cu care a continuat concertul, sunt dovezi clare, de necontestat, ale valorii certe a acestei artiste contemporane.

Show-ul unic din data de 18 mai a continuat într-un mod fluid cu melodii precum „Infinity„, un single apărut în anul 2021, cu patru ani înaintea albumului „Koren” și pe care Tereza ni l-a interpretat în limba engleză (de altfel și singura piesă din concert în limba engleză), o frumoasă melodie în stilul cafe-concert, „Zelen„, o poveste pe cât de tristă și dramatică, pe atât de romantică, un fel de Romeo & Julieta autohton, „Măi Puiuț De Rândune„, o frumoasă readaptare a unei balade tradiționale din zona Basarabiei, sau „Am Să Rămân„, o piesă foarte intimă, unde Tereza a preluat și partea de pian, pe lângă voce, ducând-o într-un duet cu chitara de o sensibilitate aparte.

Trebuie menționat faptul că formula live a Quintet-ului din Control a fost una diferită față de versiunea de studio a albumului. Tereza a ales instrumentiști de elită, unul și unul, care s-au ridicat la nivelul acestui concert-eveniment! Așadar, l-am avut la tobe pe genialul Billy Pod din Grecia, la chitara electrică pe minunatul Erdogan Cem Evin din Turcia, un fel de Al Di Meola al Orientului, la pian pe dom’ profesor Ivo Neame din Anglia, etalând o tehnicitate aparte în a interpreta melodiile, în stilul marelui Chick Corea, iar la contrabas l-am avut pe iscusitul Mischa Mullov-Abbado din Italia/Rusia/Anglia, un băiat deosebit, cu un vast background muzical în familia lui. În concluzie, am avut de-a face cu o rețetă a succesului scenic, impetuos gândită și aranjată de către vocea superbă a Terezei Catarov.

M-au mai impresionat foarte mult câteva aspecte din timpul concertului, foarte intime de altfel. În primul rând tatăl Terezei, domnul Catarov, un lăutar foarte apreciat din zona Banatului, a făcut tot posibilul să ajungă la concert, venind direct de la Timișoara la București cu avionul, ajungând la locație cu doar 10 minute înainte de-a începe concertul fiicei lui! Acesta a și urcat de câteva ori pe scenă, povestindu-ne în detaliu istoria melodiilor și poveștile care au stat la baza creării acestor cântece minunate, reluate acum de Tereza în stilul ei unic și intim. Faptul că înainte de a începe melodia „Racka” (care se citește „Rațca„) s-a auzit pe fundal vocea bunicii ei înregistrată, ea fiind cea care a compus versurile acestui cântec pe care tatăl Terezei l-a interpretat live la prima lui nuntă în calitate de lăutar, la vârsta de doar 12 ani! La bis Tereza a ales o melodie cu totul și cu totul deosebită, și anume „Inima Nu Fi De Piatră” a inegalabilei interprete de muzică ușoară românească Corina Chiriac, cântec cu care aceasta obținea locul III la prestigiosul concurs internațional Cerbul De Aur în anul 1971.

În concluzie, din punctul meu de vedere Banatul, alături de artiști, muzicieni și trupe consacrate precum Phoenix, Progresiv TM, Post-Scriptum, Pro-Musica, Survolaj, Implant Pentru Refuz, Methadone Skies, o are pe același piedestal muzical și pe mirifica Tereza Catarov.

Sper să mai am posibilitatea pe viitor de a mai asista la concertele acestei artiste unice în actualul peisaj de jazz internațional, ce merită toate aplauzele, toate plecăciunile și toată stima mea! M-ai făcut să fiu mai frumos cu o zi, dragă Tereza!

Anterior Galerie foto concert Metallica și Gojira la Arena Națională
Înainte Galerie foto concert Clutch și RoadkillSoda în Quantic

Despre autor