Cronică concert Clutch și RoadkillSoda în Club Quantic, 19 mai 2026
Despre trupa americană Clutch am numai cuvinte de laudă! Rar îți este dat să vezi live o trupă care emană o asemenea energie pură, sau, cum spun ei, „pure rock fury”. Această „furie rock pură” li se transmite publicului instant, încă de la primele acorduri ale primei melodii, iar concertul lor din data de 19 mai, susținut în clubul bucureștean Quantic, n-a făcut excepție de la această regulă nescrisă.
Vom reveni puțin mai târziu în articol la Clutch, deoarece în deschidere i-am avut pe băieții noștri din RKS (RoadkillSoda), o trupă care în ultimii 15 ani a fost un adevărat etalon pentru zona stoner-rock/stoner-metal autohtonă. Și chiar dacă pe parcursul anilor au tot schimbat membri, în special partea de voce și tobe s-a schimbat constant, o constantă a existat tot timpul, și anume Mihnea Ferezan (aka Panda Elixir), creatorul și principalul compozitor al trupei, un chitarist desăvârșit, probabil cel mai bun chitarist de fuzz de la noi din țară, care încă de la primele acorduri cu chitara lui parcă magică te hipnotizează.
Mihnea este chitaristul care, din punctul meu de vedere, a revitalizat în anul 2011 cunoscuta trupă Luna Amară, prin cooptarea lui pentru albumul „Pietre În Alb”, care este fără doar și poate cel mai bun și cel mai solid album din toată cariera trupei, un album de pus în ramă, cum îmi place mie să spun, și asta în mare parte datorită ingeniozității acestui minunat chitarist.
Revenind la RKS și concertul lor din data de 19 mai 2026 din Quantic, în primul rând am constatat că fratele mai mare al lui Mihnea, Vava Ferezan, cel care îmblânzea bass-ul cu atâta măiestrie, a lipsit din păcate, ca mai apoi să aflu că acesta a părăsit definitiv trupa – o mare pierdere din punctul meu de vedere. Apoi am aflat că acesta a fost ultimul concert în cadrul trupei pentru Cassian, toboșarul, iar Buvnitz (aka Ștefan Zaharescu), pe care probabil îl știți de prin trupele Negură Bunget ori tributul Pantera intitulat Domination, a preluat părțile de voce de la Beast. Această schimbare s-a simțit în prestația trupei, a fost altceva față de ce știam eu. Deși au păstrat aceeași energie live și chitara lui Mihnea a avut același efect hipnotic asupra noastră, vocea a fost mult mai dură, pe alocuri și cu ceva growls, și este normal să fie așa, deoarece știm că Buvnitz este la origine un bun vocalist pe parte de death metal.
Dar, obișnuit fiind cu vocaliști precum Sebastian, de pe albumele de debut ale trupei, „Oven Sun” și „Io No Hablo Ingles”, ori Mircea, de pe albumul „Mephobia”, vocea actuală a lui Buvnitz mi se pare că este cu o idee mult prea dură, comparativ cu ceea ce cânta trupa în trecut. Însă, dacă vor să rămână în această formulă pe termen lung, mi-ar plăcea să aud melodii compuse de RKS special pentru vocea lui Buvnitz, adică să readapteze registrul muzical al trupei în conformitate cu tonalitatea vocii lui. Le urez mult succes trupei pe viitor și sper să continue cu aceeași energie, indiferent de ce formulă finală vor adopta, deoarece este una dintre cele mai bune trupe românești din underground-ul ultimilor 15 ani. Let’s go RKS, ‘coz you are „made of stone”, right!?!
Revenind la Clutch, aș vrea mai întâi să vă povestesc puțin despre istoria acestei trupe speciale mie: înființată în anul 1991 în micuțul oraș Germantown din statul Maryland, după o scurtă tentativă de câteva luni cu un prim vocalist cu care ceilalți membri ai trupei nu s-au înțeles, cei trei știindu-se încă din perioada liceului, aceștia au avut fenomenala inspirație să-l aducă în trupă pe unicul Neil Fallon, nu doar un vocalist genial, ci și o adevărată imagine pentru trupă. Așadar, de 35 ani trupa este în aceeași formulă (cu o mică excepție, între anii 2005 și 2008 aceștia au avut și un al cincilea membru în trupă, un clăpar, la care au renunțat ulterior și au revenit la formula standard de doar 4 membri), ceva pur și simplu uluitor! Asta ca să înțelegeți ce chimie specială există în cadrul acestei trupe, timp în care au scos nu mai puțin de 13 albume de studio și multe alte EP-uri și live-uri nenumărate.
Clutch, trupă ce abordează în egală măsură atât un stil muzical eclectic, dar extrem de energic și ingenios, cât și, mai ales, unul tradițional, bazat pe influențe de muzică country, bluegrass, americana, rockabilly sau root-blues de ani ’30 & ’40, la care adaugă cu măiestrie influențe moderne din genuri precum stoner, doom, hardcore (pe primele lor albume), psychedelic ori southern rock, îi are așadar în componență pe: Neil Fallon – voce, chitară ritmică, chitară acustică, muzicuță, clape; Tim Sult – chitară solo; Dan Maines – bass; Jean-Paul Gaster – tobe, percuție.
Strict legat de concertul lor din Quantic, vă spun că a fost aproape sold-out. Lumea s-a simțit excelent pe parcursul celor aproximativ 90 minute cât a durat show-ul lor. Concertul a început cu melodia „The Mob Goes Wild” de pe albumul „Blast Tyrant” din 2004, o melodie-dedicație pentru public, special concepută pentru noi, și a continuat cu alte piese-etalon pentru trupă, precum „Earth Rocker”, cu acel celebru „bruahahaha” din refrenul melodiei, „Firebirds!” și „X-Ray Visions” de pe albumul „Psychic Warfare” din 2015, „Abraham Lincoln” de pe albumul „Strange Cousins From The West” din 2009, „Profits Of Doom” și „Regulator”, una dintre cele mai cunoscute melodii din catalogul trupei, de pe același album „Blast Tyrant”, „Slaughter Beach”, de pe albumul cu titlu omonim din 2022 (ultimul lor album de studio), ca apoi, spre finalul concertului, să treacă la melodii mai vechi, din primii 10-12 ani ai trupei, piese precum „Burning Beard” de pe albumul „Robot Hive/Exodus” din 2005, „Big News I” și mai ales celebra „Spacegrass”, ambele de pe albumul „Clutch” din 1995 (al doilea lor album de studio), dar și minunata melodie „A Shogun Named Marcus” de pe primul lor album de studio din anul 1993, intitulat „Transnational Speedway League…”, o melodie pe care nu credeam că o voi auzi live în cadrul acestui concert, așadar, o reală și tare plăcută surpriză pentru mine.
La bis au dat atât cea mai cunoscută melodie a lor, superba „Electric Worry”, de pe albumul „From Beale Street To Oblivion” din anul 2007, cu celebrul refren „bang, bang, bang, vaminous, vaminous”, pe care absolut toată sala a sărit și a dansat cu o frenezie nebună, dar și un super-cover de la unicii și inegalabilii „Kings of the Bayou County”, Creedence Clearwater Revival, și anume „Fortunate Son”, una dintre cele mai bune balade southern-rock scrise vreodată în anul 1970 și care încă face furori în prezent. Așadar, o deosebită piesă prin care cei de la Clutch au ales să închidă acest genial concert la care am asistat cu foarte mult entuziasm.
Am plecat din Quantic cu satisfacția de a fi văzut una dintre cele mai faine trupe live care există în prezent în lume. Și m-am bucurat tare mult că am văzut-o pentru prima oară într-un club, și nu în aer liber, acolo unde atât energia emanată de trupă, cât și toată acea agitație de du-te-vino din public știrbesc cumva din reputația live a trupei. Sper să-i pot revedea live cu proxima ocazie, deoarece Clutch e o trupă care merită văzută cu fiecare ocazie ivită!
Despre autor
