Concert Groza – The Redemptive End Tour – Balkans 2022 în club Quantic

Concert Groza – The Redemptive End Tour – Balkans 2022 în club Quantic

Formația germană de black-metal Groza va susține un concert pe 6 decembrie 2022 în club Quantic, în cadrul turneului The Redemptive End Tour – Balkans 2022 pentru promovarea celui de-al doilea album.

În timp ce întreaga lume stă pe loc, paralizată și amorțită de frică, germanii din Groza sparg tăcerea „asurzitoare” pentru a anunța cel de-al doilea album de studio, The Redemptive End, care surprinde atmosfera devastatoare de deznădejde cruntă și resemnare a timpurilor noastre.

Înființată de solistul vocal / chitaristul P.G. în 2016 ca un proiect cu un singur membru, Groza s-a transformat într-o formație completă în următorii doi ani, culminând cu apariția primului material discografic, Unified In Void (2018). Odată cu descoperirea de către AOP Records, s-a născut o furtună menită să devoreze tot și pe toți în calea ei, dezlănțuindu-se necruțător cu pasiune și mânie în timpul „ritualurilor” live din turnee și festivalurile din toată Europa.

Deși vuietul și cântările de furie și disperare deja cunoscute de pe primul album continuă să asalteze necontenit și pe succesorul lui, sunetul Groza ia noi forme și atinge noi frontiere pe noul album. Pentru prima dată, pasaje clean, cu accente de post-rock trimit raze înșelătoare de lumină prin întuneric, doar ca să fie devorate în secunda următoare de melodii arzătoare, pline de amărăciune și deznădejde și să fie devastate de furtuni de blast beats.

Tracklist:

  1. Sunken In Styx – Part I: Submersion
  2. Sunken In Styx – Part II: Descent
  3. Elegance Of Irony
  4. The Redemptive End
  5. Nil
  6. Homewards

Groza înseamnă:

  • P.G. – voce, chitară
  • U.A. – backing vocals, chitară
  • M.S. – bas
  • T.H.Z. – tobe

Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

  • 65 lei – acces general – presale – primele 50 bilete
  • 80 lei – acces general – presale – până pe 05.12.2022 inclusiv
  • 100 lei – acces general – doar în ziua evenimentului – 6.12.2022 online și la intrare

Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuită dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permisă în baza unui bilet valabil si dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permisă în baza unui bilet valabil de acces.

Minorilor le este interzisă servirea și consumul de băuturi alcoolice.

Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).

Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanților ori pentru eventuale pagube produse.

Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio și video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale oragnizatorilor și ale partenerilor, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.

Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declanșării crizelor de epilepsie. Organizatorii recomandă persoanelor afectate de această condiție să evite participarea.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice.

Organizatorii își rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc vârsta participanților minori.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în conformitate cu prevederile aflate în vigoare.

Contravaloarea biletelor de acces nu poate fi returnată.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor care nu respectă regulile de acces.

Anterior Emperor, SAMAEL și Pain of Salvation concertează în România la ARTmania Festival 2023
Înainte Cinci trupe confirmate pentru Rockstadt Extreme Fest 2023

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu