• Concert Eufobia la finala Wacken Metal Battle România 2020

Concert Eufobia la finala Wacken Metal Battle România 2020

Câștigătoarea Wacken Metal Battle Bulgaria 2018, formația Eufobia, va susține un recital în cadrul finalei naționale a competiției, eveniment programat sâmbătă, 21 martie 2020, în Clubul Rockstadt din Brașov. Alături de ei, publicul va putea urmări – și vota – recitalurile celor cinci trupe care se vor califica în faza finală a concursului. Biletele – în număr limitat – au fost puse în vânzare pe ambilet.ro.

Numele trupei de thrash metal din Bulgaria, Eufobia, este de origine greacă veche și înseamnă „frică de bine”. Trupa a fost fondată de Niki (Guitar & Vocals), Steff (Bass & Vocals) și Blago (Drums). Ulterior, l-au invitat alături de ei pe prietenul lor Ivan (chitară) și de atunci niciun membru al trupei nu a fost înlocuit.

Formația a lansat până acum trei albume. Lp-ul de debut  ”Insemination” a fost lansat în ianuarie 2010 de casa de discuri AxaValaha Productions (România). Un an mai târziu, în 2011, cel de-al doilea album al grupului ”Cup Of Mud” a fost lansat de Wizard LTD (Bulgaria), pentru ca cinci ani mai târziu să fie lansat cel de-al treilea LP, numit simplu „Eufobia” și lansat în 2016 de către aceeași casă de discuri.

Până acum băieții au cântat alături de nume cunoscute ale genului precum Arch Enemy, At the Gates, Dark Tranquility, Rotting Christ, Vader, Immolation, Onslaught, Malevolent Creation, Pyogenesis, Christ Agony, Primordial, Gorgoroth, Sinister, Broken Hope, Eluveitie, E-force, Agathocles, Negura Bunget, Suicidal Angels, etc. În 2018, Eufobia a câștigat concursul Wacken Metal Battle Bulgaria, care a oferit trupei posibilitatea de a concerta pe scena celui mai important festival de metal din lume – Wacken Open Air!

Prima etapă a concursului Wacken Metal Battle România 2020 se va încheia duminică, 16 februarie. Va urma perioada de jurizare, iar până la finele lunii februarie vor fi anunțate formațiile care vor evolua în fața juriului și a publicului. Și de această dată, cei prezenți în sală vor putea să voteze formația preferată, publicul fiind considerat un membru al juriului.

Wacken Metal Battle România este concursul în urma căruia formația câștigătoare din România participă la finala internațională din cadrul festivalului Waken Open Air Germania, având șansa de a câștiga, pe lângă promovarea la nivel mondial, premii în bani oferite de Wacken Foundation precum și echipamente muzicale. Până acum formațiile care au reprezentat România în finala internațională de la Wacken au fost: X-plod (București) 2009, Altar (Cluj-Napoca) 2010, Bucovina (Iați) 2011, Gothic (Petroșani) 2012, God (Iași) 2013, Dirty Shirt (Maramureș) 2014 , Dark Fusion (București) 2015, Hteththemeth (Brașov) 2016, E-an-na (Sibiu) 2017 și An Theos (București) 2018.

Biletele pentru acest eveniment s-au pus în vânzare exclusiv online pe ambilet.ro, iar prețul unui bilet este de 30 de lei.

Echipa Wacken Metal Battle România:

Parteneri: Consulatul German Sibiu, Bel Led Light

Program concurs:

  • 2 decembrie 2019 – 16 februarie 2020 – înscrierea formațiilor
  • 17 – 21 februarie 2020 – preselecție (jurizare)
  • 21 martie 2020 – finala națională, (Brașov, Rockstadt)
  • 22 martie 2020 – concert de gală cu trupa câștigătoare (Sibiu)
  • 29 iulie – 1 august 2020 – finala internațională (Wacken Open Air, Germania)
Anterior Orphaned Land, Subterranean Masquerade și Riot Monk au confirmat participarea la Maximum Rock Festival 2020
Înainte Dirty Shirt va susține un recital în cadrul Dong Open Air, alături de Anthrax, Testament, Skindred și Myrath

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu