Canadienii de la Three Days Grace în concert la București

Canadienii de la Three Days Grace în concert la București

Canadienii de la Three Days Grace revin în Romania la 5 ani după ce au fost headlinerii Shine Festival. Trupa va cânta pe 2 octombrie la Arenele Romane din București în aer liber. Biletele se pun în vânzare pe 31 martie la ora 12:00 pe iabilet.ro, iar primele 200 de bilete din fiecare categorie au preț earlybird.

Povestea Three Days Grace începe inocent în anul 1992 sub denumirea de Groundswell. când singurele intrigi ale protagoniștilor ei erau problemele întâmpinate la liceu. După un singur album, Wave Of Popular Feeling (1995), membrii trupei se despart ca mai apoi, în 1997, drumurile lor să se reîntâlnească sub lumina unui noi proiect intitulat Three Days Grace. După două decenii în care au devenit trupa simbol a rockului alternative din Canada, Three Days Grace se mândresc cu numeroase Discuri de Platină câștigate în mod special pentru primele trei albume, care le-au definit cariera: Three Days Grace (2003), One-X (2006) și Life Starts Now (2009). Pe data de 6 Mai, formația va lansa un nou material discografic intitulat Explosions.

Muzica trupei Three Days Grace este cunoscutaă în toată lumea datorită unor single-uri precum „Painkiller”, „Riot”, „Pain” sau „I Hate Everything About You”, iar mesajul lor a rămas același în toți acești ani: „Tu ai putea să schimbi ceva în viața ta dacă ai avea la dispoziție doar trei zile?”

Biletele au următoarele prețuri:

  • Premium (cu loc) – 159 lei în earlybird, 179 lei în presale și 200 la intrare
  • Teren (fără loc, în fața scenei) – 129 lei în earlybird, 149 în presale și 180 la intrare
  • Acces General (cu loc) – 99 lei în earlybird, 119 lei în presale și 140 lei la intrare

Perioada earlybird este limitată la primele 200 de bilete din fiecare categorie.

Pentru biletele „cu loc” accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei.

Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la porțile Arenelor Romane de jos din parc.

Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.

La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Copiii sub 2 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandăm fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vânzare a băuturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locație propice pentru evenimentele de gen. Recomandăm totuși să veniți la concert din timp și nu fix înainte de concert. Este normal ca la orele de vârf, fix înainte de intrarea pe scenă a trupei, când se atinge capacitatea maximă a locației, barurile să se aglomereze.

Organizatorii vor oferi un program detaliat cu câteva săptămâni înainte de concert.

Accesul cu umbrele este interzis.

Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Un eveniment BestMusic Live & METALHEAD powered by ROCK FM

Anterior Dirty Shirt anunță primele concerte pentru promovarea noului album
Înainte Concertul Dream Theater se mută la Arenele Romane

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu