• Blacksheep și MBP live la Quantic
  • Blacksheep și MBP live la Quantic

Blacksheep și MBP live la Quantic

Axa Valaha Productions deschide sezonul concertelor metal de la Quantic miercurea viitoare, pe 9 iunie, protagoniste fiind trupele bucureștene BLACKSHEEP și MBP, ambele cu o activitate susținută în pandemie, cu multe compoziții noi și complet pregătite pentru a se întoarce în fața publicului.

Concertul se va desfășura open-air, în Grădina de Vară a clubului Quantic (șoseaua Grozăvești 82), porțile se vor deschide la ora 19:00, urmând ca cele două recitaluri să se întâmple începând cu ora 20:00. Biletele, la prețul anticipat de 40 lei, se pot achiziționa exclusiv prin rețeaua iabilet.ro. În ziua concertului și la intrare, prețul unui bilet va fi de 50 lei.

IMPORTANT! Accesul se va face cu prezentarea certificatului de vaccinare complet (cel puțin 10 zile de la efectuarea rapelului), a unui test PCR negativ valabil 72 de ore sau a unui test rapid antigen efectuat în ziua respectivă și valabil 24 de ore, conform normelor sanitare curente. Refuzul sau imposibilitatea de a prezenta unul dintre aceste documente înseamnă refuzul accesului în locația de concert.

Blacksheep a apărut parcă de nicăieri în 2014, cu un stil foarte proaspăt, care amestecă death metal melodic, rock’n roll și hardcore. După ce au cucerit scena locală, concertând intens în toate cluburile din București, trupa a urcat pe scena marilor festivaluri open air din România, de două ori la Rockstadt Extreme Fest și la Metalhead Meeting. De asemenea au evoluat în deschiderea concertului Sodom de la Brașov. După un hiatus auto-impus, cauzat de schimbări permanente de componență, Blacksheep a revenit pe scenă la începutul anului 2020, alături de canadienii de la Bloated Pig, pentru ca ulterior să folosească pauza cauzată de pandemie pentru a compune și înregistra un material demo în noua componență, primul lyric video „Hellsent” fiind lansat de curând.
facebook.com/blacksheeproll
blacksheeproll.bandcamp.com
soundcloud.com/blacksheep-24

Apărută inițial sub numele de Mihai Barbu Project la finalul anului 2017, trupa MBP a debutat cu albumul „A Lifetime Consequence”, un material ambițios ce conține zece piese lungi, cu o durată totală de aproximativ 80 de minute, lansat inițial digital prin profilul oficial de Bandcamp al trupei și ulterior sub forma unui dublu digipack CD auto-produs, prezentat integral atât în apariții live, cât și în cadrul mai multor emisiuni radio de specialitate, dar din păcate insuficient promovat pentru a ajunge în conștiința colectivă a publicului de profil.
Cei patru muzicieni, rebranduiți sub titulatura MBP, au înregistrat noul material discografic la începutul anului 2020, în Studio 148, alături de unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători din aria rock / metal autohtonă, Marius Costache și de producătorul executiv Mihai „Coro” Caravețeanu (Axa Valaha Productions), rezultatul fiind trei piese, cu o durată totală de aproximativ 20 de minute, lansate atât digital, cât și sub forma unui digipack EP omonim, pe 1 oct. 2020. Primul extras pe single, „Silence” lansat pe 1 mai 2020, reprezintă cea mai de succes piesă din cariera trupei, favorita posturilor de radio în materie de rock underground, fiind difuzată frecvent sau chiar în heavy rotation de diverse posturi de radio din Romania și din străinătate. În materie de concerte live, trupa a concertat frecvent în capitală, de mai multe ori alături de Bucovina în concerte sold-out în țară, de asemenea au participat la mai multe festivaluri open air.

Link eveniment: https://facebook.com/events/515913309777236/

Anterior Maximum Rock Festival 2021 a fost reprogramat
Înainte FRIG va lansa primul DVD din cariera

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu