ANULAT! November To Dismember 2015 – editie de criza

ANULAT! November To Dismember 2015 – editie de criza

NOVEMBER TO DISMEMBER METAL FEST 2015 – editie de criza – a fost ANULAT, potrivit unui comunicat emis de organizatori.

Mai jos detalii.

Ceea ce părea o soluţie de compromis s-a dovedit pînă la urmă a fi o altă pistă falsă, aşa că ne vedem nevoiţi sa anunţăm anularea NOVEMBER TO DISMEMBER METAL FEST. O facem cu inima grea şi după nenumărate încercări de a salva ce se mai putea salva, mai ales că liderul nostru, Coro, nu trece prin cele mai bune momente din punct de vedere al sănătăţii, ne-am fi dorit să reuşim să ţinem acest festival, chiar şi în varianta redusă, pentru a recunoaşte şi onora toate eforturile depuse de el. Din păcate locul anunţat weekendul trecut (Quantic Pub) s-a dovedit a fi o soluţie inadecvată şi astfel ne vedem nevoiţi să anulăm întregul eveniment.

Cu regretele de rigoare şi nu fără amara constatare că, deşi există cel puţin 2 sau 3 locuri unde am fi putut organiza acest eveniment în varianta iniţială, cu toate exigenţele legale satisfăcute şi fără cel mai mic risc, isteria si sistemul tipic românesc ne-au pus stavilă şi de această dată trebuie sa aruncăm prosopul, deşi nu am fost număraţi sau trimişi la podea nici măcar o dată.

În aceste condiţiuni orice luptă s-ar fi dovedit inutilă, începînd de mîine ne vom concentra toate eforturile pentru succesul ediţiei de anul viitor şi vom încerca o reprogramare cît mai grabnică a trupelor de pe afişul din acest an, nu putem promite că toate vor reveni, dar putem încerca.

Anterior Z.O.B. - Piesa De Radio (videoclip nou)
Înainte Concert caritabil pentru victimele din Colectiv in Quantic Pub 2

Despre autor

Chaos 252 articole

"Chaos Lore" a fost un nickname tare fun in cei 3 ani in care am lucrat la alt metal webzine local, asa ca am decis sa pastrez o parte din el aici. Jurnalist de profesie, specializat bine pe nisa muzicala, si nu numai, sunt activa in online inca din 2004 (cand am inceput cu un blog), iar din 2007 am inceput si sa lucrez in online.

View all posts by this author →

Editor review

Rezumat

NOVEMBER TO DISMEMBER METAL FEST 2015 - editie de criza - a fost ANULAT, potrivit unui comunicat emis de organizatori.

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu