Anti-Flag la București: Program si reguli de acces

Anti-Flag la București: Program si reguli de acces

Anti-Flag revin la București pe 5 iulie în Quantic Club Open Air. Invitați speciali sunt Recycle Bin (RO) si The Nobodies (RO).

Anti-Flag vin din Statele Unite și și-au început activitatea la finalul anilor ’80. Formația este un etalon când vine vorba de implicarea în diverse proiecte și grupuri precum Greenpeace sau Amnesty International.

Tocmai din acest motiv muzica are o puternică încărcătură politică. Numele lor vrea să reprezinte poziția acestora împotriva războiului și faptul că oamenii nu trebuie uniți sub un steag, ci trebuie să trăiască toți în unitate și pace. Până acum au la activ 11 albume, fiecare dintre ele stârnind diferite controverse, de la artwork până la tematica lirică. De-a lungul anilor Anti-Flag au avut turnee sau au cântat alături de artiști precum Aiden, Cancer Bats, Paramore, Escape the Fate, A Day to Remember. Cel mai recent album, „American Fall” a fost lansat în 2017, ajungând pe locul 7 în US Top Hard Rock Albums-Billboard, dar și în topurile din Germania și Austria.

Program

  • 18:00 – Open doors
  • 18:30-19:00 – The Nobodies
  • 19:30-20:00 – Recycle Bin
  • 20:30 – Anti-Flag

Reguli de acces

Accesul în zona de concert Open Air Quantic se va face cu începere de la ora 18:00, iar concertele încep la ora 18:30.

După deschiderea porților, puteți sosi la orice oră doriți pentru a vă vedea trupele favorite. Evenimentul are loc in aer liber.

La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.

Este interzis accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (vă rugăm ca în caz că se anunță ploaie să veniți cu pelerine);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

Bilete

Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Biletele au următoarele prețuri:

  • Presale: 99 lei
  • Presale 2: 109 lei
  • La intrare: 120 lei

La prețul tuturor biletelor din presale se adaugă comisionul de procesare de 5 lei.

Copiii sub 7 ani au acces gratuit însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.

Anterior Alternosfera pe 9 iulie la Romexpo: Program și reguli de acces
Înainte David Coverdale trimite un mesaj video publicului din România

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu