• Rockstadt Fest anunță primele nume pentru ediția din 2027
  • Rockstadt Fest anunță primele nume pentru ediția din 2027
  • Rockstadt Fest anunță primele nume pentru ediția din 2027
  • Rockstadt Fest anunță primele nume pentru ediția din 2027

Rockstadt Fest anunță primele nume pentru ediția din 2027

După cel mai de succes an de până acum, Rockstadt revine în 2027 într-o nouă formă. Desfășurându-se între 26 și 30 iulie în Ghimbav, Transilvania, festivalul promite o ediție și mai îndrăzneață, rămânând totodată fidel comunității sale. La doar 5 km de orașul Brașov, festival promite cinci zile pline de un lineup eclectic, atracții turistice unice, locații uimitoare și unele dintre cele mai ieftine beri din Europa.

Primele nume anunțate pentru ediția de anul viitor a festivalului sunt: Mgła, Overkill, Venom și Jinjer.

Mgła este unul dintre cele mai importante nume din scena contemporană de black metal european. Fondată la începutul anilor 2000, Mgła a cunoscut o ascensiune rapidă și, alături de Behemoth, a devenit vârful de lance al scenei black metal din Polonia. Muzica Mgła explorează teme precum nihilismul și misticismul, livrate prin sonorități intense și agresive. Inițial un proiect exclusiv de studio, trupa a început să cânte live în 2012, păstrând o prezență vizuală sobră, care pune accentul pe muzica în sine.

Parte integrantă a mișcării thrash metal din anii ’80 care a dat naștere unor trupe precum Metallica și Anthrax, trupa originară din New Jersey, Overkill, și-a câștigat reputația prin viteza brutală, de neoprit, și prin tehnica remarcabilă.

A fost una dintre primele trupe de thrash metal semnate de o casă de discuri majoră (semnând cu Atlantic Records în 1986) și a crescut în popularitate ca parte din valul acestui gen de la mijlocul până la sfârșitul anilor ’80, alături de „Big Four” (Metallica, Megadeth, Slayer și Anthrax) și alte trupe precum Exodus și Testament. Overkill a obținut primul succes comercial important cu cel de-al doilea album de studio și primul lansat la Atlantic, Taking Over (1987), care a ajuns pe locul 191 în topul Billboard 200. Următoarele cinci albume de studio ale trupei – Under the Influence (1988), The Years of Decay (1989), Horrorscope (1991), I Hear Black (1993) și W.F.O. (1994) – au avut, de asemenea, succes în topurile Billboard, ultimele două intrând în primele 10 poziții din topul Top Heatseekers. Overkill a vândut peste 16 milioane de albume la nivel mondial.

Unul dintre cele mai influente albume din istoria metalului, Black Metal, va fi celebrat și interpretat la Rockstadt anul viitor. Membrii fondatori ai Venom Jeff „Mantas” Dunn și Tony „Abaddon” Bray vor aduce spiritul acestui album legendar pe tărâmurile Transilvaniei.

Lansat în noiembrie 1982 de către Neat Records, cel de-al doilea album de studio al celor de la Venom, Black Metal, este o capodoperă fundamentală a muzicii extreme. A dat numele și a inspirat de unul singur un întreg subgen, servind drept model esențial pentru trupele de thrash, death și black metal ce au urmat.

Pentru a invoca spiritul acestui album classic fondatorilor Venom li se vor alătura o selecție  de muzicieni de top.

În ultimii 15 ani, Jinjer a evoluat de la o trupă din underground-ul ucrainean la una dintre cele mai curajoase și vizionare formații din metalul modern. Pisele lor ce redefinesc limitele — de la impactul viral al piesei „Pisces”, până la intensitatea zdrobitoare a albumului Macro și complexitatea întunecată din Wallflowers — le-au adus peste 250 de milioane de difuzări și vizualizări la nivel global, în timp ce prestația din concertele live continuă să crească cu fiecare etapă.

Duél marchează următoarea etapă a evoluției trupei. Piese precum „Someone’s Daughter”, „Fast Draw” și „Green Serpent” dovedesc existența unei trupe care refuză să stea pe loc, explorând versuri tot mai profunde și experimente sonore, fără a pierde vreo picătură din agresivitate. Proaspăt întoarsă din primul turneu european ca headliner din ultimii șase ani, revenirea trupei a fost un succes uriaș, cu numeroase concerte sold-out și o prezență constant impresionantă pe tot parcursul turneului. După turnee de amploare alături de Slipknot, Disturbed și Sepultura, precum și cele mai recente serii de concerte alături de Babymetal și Trivium, trupa este mai precisă, mai grea și mai impunătoare ca niciodată.

Aflat la al patrulea an consecutiv în care pune în valoare scena metal ucraineană, Rockstadt va continua să promoveze și să prezinte trupe din țara vecină.

Abonamentele pentru ediția din 2027 a Rockstadt Fest sunt disponibile la bilete.rockstadtextremefest.ro.

 

Anterior Breathelast. pleacă într-un mini-turneu prin România
Înainte Gwydion, veteranii folk metal-ului portughez, sunt headlinerii festivalului RagnaROCK din Bacău

Despre autor