Recenzie album Doomsday Astronaut – Origins

Iată că a sosit vremea mult așteptatului album al sibienilor de la Doomsday Astronaut, cu cel de-al 4-lea material discografic din cariera trupei, intitulat sugestiv „Origins” și lansat în data de 27 februarie 2026 la casa de discuri Aleph Records. Acest album marchează o premieră în panoplia trupei, fiind primul album integral cu voce, părți vocale de care s-a ocupat cu brio chiar liderul, compozitorul și chitaristul trupei, Ahmed Waqas, pe parte de clean voice, în timp ce părțile de growls le-au revenit în special lui Sergiu Zeicu și Sebi Boke din trupa EvergreeD, aceștia din urmă fiind invitați pe cel de-al 2-lea single de pe acest album, intitulat „The Scarecrow”. Dacă doriți să aflați mai multe informații cu privire la această piesă, le puteți găsi accesând acest link. Despre primul single al acestui album, intitulat „Enemy” și lansat anul trecut în luna iunie am scris eu cu mult entuziasm la acea vreme, informații pe care le puteți găsi de asemenea accesând acest link de pe site-ul nostru.

Revenind așadar la acest album, ca și tot unitar de această dată, un album pe care nu știu dacă să-l cataloghez drept LP, sau mai degrabă EP, date fiind atât lungimea lui, de doar 33 minute, dar și numărul de piese pe care-l conține, doar 5 la număr, este un album solid, un brav exemplar de modern progressive metal, care are inserate atât părți de djent, prin chitara cu 7 corzi a lui Waqas, cât și pasaje de o virtuozitate absolută pe parte de tobe, invitat special pe tot acest album la percuție fiind nimeni altul decât Andrei Ilie, adică toboșarul din minunata trupă de rock alternativ Byron, un băiat care se implică total în fiecare dintre proiectele la care ia parte. Mai putem recunoaște și influențe de metal alternativ, pe piesa „Ghosts Of Future Past” în genul Alter Bridge, sau Amorphis din perioada „Am Universum”, ori influențe de hip-hop și gothic-industrial metal pe melodia „Freakshow”, asemănătoare cu ce auzeam în urmă cu mai bine de 20 de ani pe la trupe precum Linkin Park, Crazy Town, sau Theater Of Tragedy din perioada albumului „Musique” și bineînțeles reale influențe de death-prog pe piesa „The Scarecrow”, datorită părților de growls pe care le conține. Însă, poate surprinzător, sau nu, preferata mea de pe acest album este chiar prima melodie, intitulată „Ruins Of A Great Splendor”, datorită atât intro-ului abrupt și agresiv, cu influențe de metal oriental, dar și a compoziției în întregime a piesei, un adevărat etalon de prog metal modern cu inserții de growl vocals, o reală mostră de peste 8 minute a ceea ce înseamnă muzică metal cântată corect și cu pasiune în anul 2026.

Per ansamblu, este un album solid, ca un monolit, dar totodată fluid, organic, care-ți „curge” natural prin urechi, un album pe care îl savurezi oricând, oriunde și în orice situație te-ai afla, fie că ești la birou singur sau în vârf de munte cu prietenii apropiați, este ca o ciocolată bună cu lapte pe care o începi și o termini fără să realizezi când s-a dus toată atât de repede.

Dacă sunteți fani ai celor de la Doomsday Astronaut, sau pur și simplu doriți să le descoperiți muzica în anul 2026, o veți putea face venind la concertul lor de lansare oficială a acestui album, programat pentru data de 17 aprilie în clubul bucureștean The Pub Universitate. Însă, anterior acestei date, dacă veți dori să-l vedeți pe bravul toboșar Andrei Ilie la datorie, o veți putea face venind atât la concertul celor de la Byron din data de 27 martie, cât și mai ales, zic eu, la concertul Subdivisions – Tribut Rush, din data de 1 aprilie, unde se va cânta integral albumul colosal „2112”, probabil cel mai bun album prog din istoria muzicii rock, o tentativă extrem de îndrăzneață pusă la punct de Andrei & Co. la exact 50 de ani de la lansarea acestui fenomen muzical intitulat „2112”.

Așadar, vom avea parte în proxima perioadă numai de concerte unul și unul, menite să ne încânte auzurile și să ne bucure inimile, dar și un bun prilej de a ne revedea cu vechi prieteni la un pahar de vorbă. Hail to the Temples of Syrinx!