Cronică de concert Il Segno Del Comando & Naxatras în Club Quantic

În seara zilei de 17 octombrie 2025, în clubul bucureștean Quantic a avut loc un concert cu totul special, organizat de Cavalleria Events, practic un preambul la Soundart Festival, care va avea loc la anul în luna martie în aceeași locație.

Il Segno Del Comando din Italia și Naxatras din Grecia, căci despre ele este vorba, 2 trupe ce au ales să iasă din tiparul comercialității impus de o societate consumeristă și să abordeze sonorități mai profunde, introspective și personale.

Primii care au intrat pe scenă au fost genovezii de la Il Segno Del Comando, în traducere liberă „Semnul Poruncii”, pentru prima oară în România, o trupă ce anul acesta a împlinit nu mai puțin de 30 ani de carieră, una presărată cu 5 albume de studio și mai multe live-uri, dintre care ultimul, lansat anul acesta „Sublimazione” contemplă cele mai importante creații ale trupei de-a lungul timpului.

Am menționat acest LP live, deoarece show-ul lor din Quantic a fost aproape identic cu conținutul acestui album, așadar, nu au lipsit din prestația italienilor melodii precum alerta „La Bianca Strada”, cu care au început concertul, agresiva „Il Mio Nome E Menzogna”, agonizanta „Missa Nigra”, balada minunată, de o melodicitate aparte „Nel Labirinto Spirituale”, cea mai bună melodie a trupei, sublima „Sulla Via Della Veglia”, dar și capodopera lor prog de peste 10 minute, melodia care dă chiar titlul trupei „Il Segno Del Comando”, cu care au închis concertul de aproximativ o oră, unul foarte bun, în opinia mea.

Trupa abordează un curent muzical mai ciudat, un amestec de genuri și chiar stiluri, de la prog-ul și krautrock-ul italian și nemțesc al sfârșitului anilor ’60 și începutul anilor ’70, combinate cu un goth-horror, insinuat atât de versuri, cât și de secvențele de filme vechi horror care se derulau pe fundal, dar mai ales de orga halucinantă a lui Beppi Menozzi, în stilul lui J. S. Bach, acea orgă tubulară caracteristică bisericilor romano-catolice și reformate. Dacă la toate astea mai adăugăm și vocea superbă a lui Riccardo Morello, modulată în stilul cantonțetelor italienești din anii ’70, bass-ul pregnant al liderului trupei Diego Banchero, plus chitara armonioasă și plină de riff-uri a celuilalt compozitor al trupei Davide Bruzzi, obținem un amalgam deloc eterogen, mai degrabă extrem de îndrăzneț, original și creativ. În concluzie, prestația lor a fost una peste așteptări și mi-ar plăcea pe viitor să-i revăd. Grazie Ragazzi!

Abia în pauza dintre cele 2 trupe am constatat cât de multă lume a venit pentru a vedea Naxatras, aproximativ 400 de persoane, pe semne că grecii, originari din orașul Salonic sunt foarte apreciați de către publicul român, și dacă ținem cont și de faptul că ultima oară când au poposit pe la noi a fost în urmă cu 2 ani, lumea a venit cu mic, cu mare, de la copii de 1 an și până la persoane în vârstă, pentru a vedea încă o dată la treabă această minunată formație, ce abordează un mix original de psychedelic rock eteric cu space-prog oriental, desprins parcă din templele budiste și hinduse, cu versuri ce spun povestea unor lumi imaginare din alte universuri, interioare și exterioare, unde supereroi ce au grijă de orânduirea cosmică (Spacekeepers) luptă pentru a-și proteja planeta (Narahmon) de tirania nebună a antagonistului (Omega) care vrea să le cucerească planeta și să-i înrobească, însă lupta finală se dă pe un teritoriu mistic (Crystal Fields), unde binele învinge!

Responsabili de toată această creativitate și imaginație bogată sunt cei 2 lideri ai trupei, John Vagenas (bass și voce) și John Delias (chitară), la care li se adaugă încă de la începuturile formației, atunci când erau un trio, Kostas Charizanis (tobe), iar începând cu albumul IV și cel de-al 4-lea membru al trupei, Pantelis Kargas (clape și sintetizatoare).

Dacă în urmă cu 2 ani veneau tot la Quantic pentru a-și promova albumul menționat mai sus, cel cu numărul 4, anul acesta au venit pentru a susține live ultima creație discografică a trupei, și anume albumul V, apărut în luna februarie, și care continuă practic, atât din punct de vedere creativ, cât și tematic, povestea albumului precedent. Cu o activitate de peste 15 ani și 5 albume în palmares, Naxatras (care reprezintă o expresie sanscrită și înseamnă, într-o traducere generică, fazele lunii) este fără doar și poate una dintre exponentele etalon ale Greciei în materie de rock, și nu numai. Spun asta pentru că știu persoane care nu ascultă muzica rock neapărat, dar ascultă cu drag Naxatras, pentru vibe, melodicitate și creativitate.

Revenind la concertul din data de 17 octombrie, acesta a fost unul pur și simplu fabulos, o călătorie psychedelică de aproximativ 90 minute prin tot catalogul lor discografic, pe care personal am perceput-o ca pe o clipă, hipnotizat fiind de muzica lor parcă desprinsă de prin alte sfere. Accent s-a pus în mod special pe ultimul album, care a fost cântat integral, așadar concertul a debutat cu superba melodie instrumentală „Spacekeeper” și s-a finalizat la bis cu piesa „The Citadel”, care este de altfel și ultima melodie de pe ultima lansare discografică a trupei. Între cele 2 creații n-au lipsit „Celestial Gaze”, „Numenia”, sau „Legion”, adică alte melodii etalon de pe albumul V, dar nici hit-urile lor de pe albumele anterioare, precum „Journey To Narahmon”, sau „Horizon”, de pe albumul IV, „On The Silver Line”, de pe albumul III (de altfel și preferatul meu), „Garden Of The Senses”, de pe albumul II, și evident că nici „Waves”, ori „I Am The Beyonder” (probabil și cea mai cunoscută și apreciată piesă din catalogul trupei, de către publicul larg), de pe albumul I.

Nici nu s-a terminat bine concertul lor, căci abia aștept să-i revăd, Naxatras fiind pentru mine genul acela de trupă pe care aș asculta-o și de 100 de ori live și tot nu m-aș plictisi. Și vă rog să mă credeți că nu sunt multe astfel de trupe care să-mi ofere un astfel de vibe aparte, atunci când le vizionez și ascult pe viu. Îi pun pe același nivel cu trupe precum Leprous, Pain Of Salvation, Dream Theater, Zeal & Ardor, Haken, Stoned Jesus, 1000mods, Crippled Black Phoenix, Porcupine Tree, Elder, Graveyard, Iron Maiden, Megadeth, Opeth, Agent Fresco, Vola, Caligula’s Horse, Shining/Munkeby (Nor), Oranssi Pazuzu și alte câteva titulaturi care mă fac să vibrez într-un mod diferit de fiecare dată când le văd live.

În concluzie, concertul a fost un adevărat succes pe toate planurile, iar cu ocazia asta țin să le mulțumesc din suflet celor din Cavalleria Events (se știu ei care), care sunt printre puținii, dacă nu chiar singura agenție de booking de pe la noi care îndrăznesc să aducă și astfel de trupe, altfel, în materie de rock, cu toate riscurile și pierderile, de multe ori.

Urmează vineri, pe 24 octombrie, un alt concert minunat, de data aceasta în Clubul B52, organizat tot de către Cavalleria Events, cu o altă trupă grecească faină, cei de la Mother Of Millions, care abordează un modern-prog melodic de pus în ramă, un side project al liderului trupei Poem, George Prokopiou (chitară și voce). Vin să ne prezinte live de data aceasta noul lor album, Magna Mater, lansat anul trecut, și care este o adevărată capodoperă a modern-prog-ului actual, un album etalon pentru cum trebuie să sune corect, în anul 2025, o trupă de prog care se respectă și are idei proprii, fără a fi doar un copy-paste penibil al unor alte trupe din gen. În deschidere vor fi bulgarii de la Teraflora, o trupă interesantă, cu un mix de genuri, de la prog la metalcore și post-hardcore, aflată la început de drum. Așadar, vă invit pe cât mai mulți iubitori de prog și nu numai la acest concert, să ne revedem cu bine și dacă vreți, vă aștept după concert să stăm de vorbă. Take care guys!