28 iunie 2025 Andrei Zbîrnea 0

Cronică de concert Sólstafir și The Thirteenth Sun, 24 iunie 2025, Quantic

Puțin Nord pentru Sudul torid. Ca o adiere dinspre anotimpul potrivit.

Pe Sólstafir îi urmăresc de prin 2015, când i-am descoperit într-o sesiune live de pe Youtube a radioului KEXP-FM din Seattle. Iar prima interacțiune a fost cu Ótta, pe care o consider și acum cea mai reușită realizare din catalogul islandezilor, deși între timp au mai lansat câteva discuri vecine cu eclectismul. Conexiunea cu trupa a continuat, iar în 2017, la Râșnov, i-am ascultat pentru prima dată live în cadrul Rockstadt Extreme Fest și am vorbit într-un interviu cu Aðalbjörn Tryggvason, liderul și solistul grupului.

Pentru acel dialog, am așteptat o oră un autobuz care nu a mai venit și apoi am apelat la un taxi care m-a dus de la Bran, unde aveam cazarea, la Hotelul Alpin din Poiana Brașov. Țin minte și acum că am plătit 100 lei doar pe o direcție și că nu mi-a părut rău deloc de banii respectivi. Mai ales că în spatele nostru, la o altă masă, stătea nimeni altul decât Mikael Åkerfeldt, de la Opeth. Solistul asculta Slayer pe telefon și părea că se simte bine. Nu am reacționat în niciun fel, deși mi-ar fi plăcut o fotografie de colecție. M-am concentrat pe interviul cu Aðalbjörn și cred că a fost bine.

Reîntâlnirea cu Sólstafir a venit mult mai repede decât credeam, în luna decembrie a aceluiași an. Nota Bene: am aflat despre spectacolul al doilea, cel de la Quantic, imediat după discuția cu Aðalbjörn. Nu e frumos că am tras cu urechea, dar islandezul vorbea destul de tare cu cineva din organizare, pentru a pune la punct încă un show în România, de data asta în Capitală. A urmat un hiatus de 8 ani până la revederea cu Sólstafir, despre care vă povestesc în continuare. La o temperatură de care sunt convins că nu au fost prea încântați. Alături de ei au fost brașovenii de la The Thirteenth Sun (TTS), o formație care baleiază de la ambiental rock, trecând prin sonorități extreme și ajungând până la teritorii progresive.

The Thirteenth Sun – un topping variat pentru o seară metalică încinsă

Îi mai urmărisem pe cei de la The Thirteenth Sun cu un an în urmă, când luaseră parte la micuțul, dar inimosul festival SoundArt de la Quantic. Brașovenii împărțiseră atunci scena cu norvegienii de la Dødheimsgard și cu sibienii de la Doomsday Astronaut. Deși timpul a fost mai scurt de data asta, TTS au abordat timpul alocat eficient, într-o sferă dreamy, aproape electro cu variații ușoare de la ludic spre aspru. Trecerea spre aria raw a fost excelent potențată de pedala dublă a tobei, care amintește de ritmurile suedeze à la Meshuggah.

Climaxul formației de deschidere l-a constituit piesa Comprehension, inclusă pe discul Stardust, lansat în 2017. Cântecul, abordat în dulcele stil clasic metal-baladesc, face o buclă peste timp și propune un solo de chitară extrem de apreciat de cei prezenți la Quantic. Deși activi din 2011, The Thirteenth Sun par să nu-și fi găsit încă zona din care să se hrănească creativ și afectiv, bătând și la ușile progului, și la acele ale death metalului/metalcorului, nerenunțând însă nici la rădăcinile heavy. Ca o concluzie, mi-ar plăcea să fiu martorul unui nou album TTS, închegat pe un concept sau pe o direcție clară, care să fie mai mult decât un topping variat pentru un concert metal.

Setlist The Thirteenth Sun

Epsilon Eridani
Torment of Existence
Pathway
Comprehension
The Universe is Burning
The Fabric of Time

Sólstafir – alternanța vechi/nou, un pariu câștigător

Dacă ar fi să sumarizez prestația islandezilor într-o singură frază mai elaborată, aș spune așa: muzicienii au ales pentru seara asta preponderent forța brută a fiordurilor în detrimentul gingășiei regăsită mai ales pe materialul discografic din 2017, Berdreyminn. Ca să fiu complet onest, mi-ar fi plăcut să aud (din nou) măcar Silfur-refur sau Hula. Poate data viitoare. În plus, Sólstafir ca agregat își caută pacea interioară tot prin dealuri și munți (neapărat acoperiți de zăpadă) de duritate. Nu am uitat nici de poezia unei limbi care pare încă inventată. Ea e vizibilă cel mai bine în Fjara, Ótta, Djákninn, melodii în registre atât de diferite, cu nuanțe din contemporaneitatea boreală. Am fost privilegiați să le audiem pe fiecare în parte în seara de marți de la Quantic.

E greu de decis care a fost momentul esențial al serii, dar aș spune că solo-ul de chitară al lui Sæþór Maríus Sæþórsson m-a trimis într-o lume de basm (poate chiar universul lui Hans Christian Andersen), ca o adiere dinspre anotimpul potrivit. Și mă refer aici la piesa Djákninn (în traducere din limba islandeză – Diaconul), despre care solistul Sólstafir a afirmat că nu au mai cântat-o de mult timp. Astfel că alternanța vechi/nou, începută în forță cu 30-40 de minute mai puțin șlefuite în aceeași limbă inventată a celor mai izolați nordici, continuată cu piese de pe noul album (Hin Helga Kvöl) și încheiată cu oldies but goldies, a reprezentat cea mai bună decizie de materie primă pentru blenderul iubitorului de metal islandez.

Finalul, ca și în decembrie 2017 (dacă nu mă înșală memoria) a aparținut tot minunatei compoziții în limba engleză, Goddess of Ages, de pe Köld (2009). Nu a mai fost chiar același vibe ca acum 8 ani, dar m-am bucurat de promisiunea revederii, pe care membrii Sólstafir ne-au făcut-o. Cu toate astea, am petrecut încă o seară memorabilă la Quantic.