Riverside – concert aniversar de 20 de ani în Quantic

Riverside – concert aniversar de 20 de ani în Quantic

După concertul anulat din Martie 2020 din cauza pandemiei, îndrăgita formație poloneză Riverside revine pe data de 5 Septembrie în Quantic Club cu ocazia unui show aniversar de 20 de ani. Concertul va fi unul cu adevărat special, fanii trupei se vor bucura de un setlist special prin care vor fi recompensați pentru răbdarea dovedită.

Biletele achiziționate pentru concertul anulat de acum 2 ani pot fi folosite pentru accesul la eveniment.

Bilete noi pot fi achiziționate de pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

  • Presale I (până pe 9 mai): 100 de lei
  • Presale II (din 9 mai până în ziua evenimentului): 120 de lei
  • La intrare în ziua evenimentului: 150 de lei

Riverside a fost înființată în 2001, în Varșovia, și are 7 materiale discografice la activ, majoritatea fiind lansate sub egida prestigioasei case de discuri Inside Out Records. Cel mai recent album al trupei, „Wasteland” a fost lansat în data de 28 septembrie, 2018. Asemanată deseori cu Pink Floyd sau Dream Theater, Riverside este una din cele mai bine cotate trupe de progressive rock din Europa.

Odata cu lansarea primului material discografic, „Out of Myself” (2003), succesul pe care l-a avut în Polonia a adus formației Riverside un contract cu casa de discuri americană Laser’s Edge, dar și o colaborare cu pictorul Travis Smith (Devin Townsend, Anathema).

Începând cu cel de-al doilea album de studio al trupei, „Voices in My Head”, material lansat inițial în Polonia (Mystic Production), apoi relansat internațional sub egida InsideOut, Riverside și-a început cariera în adevăratul sens al cuvântului, concertând în întreaga lume și înregistrând vânzări masive, iar „Rapid Eye Movement” (2007), al treilea album de studio, a adus trupei o colaborare cu Dream Theater pentru segmentul european de turneu al legendarei trupe.

În 2016, chitaristul Piotr Grudziski a decedat în urma unui stop cardiac, iar compilația „Eye of the Soundscape”, devine ultimul material înregistrat în formula clasică Riverside. Cel mai recent album de studio al trupei, „Wasteland”, surprinde publicul cu un nou val de emoții puternice și acorduri magice de chitară.

Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro și în magazinele Flanco, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Anterior Concertul Soen de la Cluj Napoca a fost anulat
Înainte Riverside va concerta în Cluj-Napoca

Despre autor

0 Comentarii

Nu există încă nici un comentariu.

Puteți fi primul care comenteaza la acest post!

Lăsați un comentariu